Crede și nu cerceta? Cum se împacă știința cu credința?

Creștinismul e de multe ori portretizat greșit. O concepție eronată etichetează creștinismul ca fiind un set irațional de valori învechite, care descurajează cercetările științifice. În seria ‘Știința si Credința’ vom incerca să argumentăm raționalitatea credinței și să explicăm modul în care aceasta se împacă cu știința.

Această întrebare se leagă de multe dezbateri și discuții care au loc până în ziua de astăzi la cel mai înalt nivel. Dezbaterea existenței lui Dumnezeu, dezbaterile legate de apariția universului și a vieții sunt strâns înrudite cu acest “război” ideologic și filosofic între worldview-ul (concepția despre lume și viață) filozofiei naturale¹ și cel teist. Mulți oameni își pun această întrebare pentru că asociază expresia ”Crede și nu cerceta” cu anumite denominațiuni creștine istorice și sunt convinși că acestea au ca scop manipularea oamenilor. Cu toate acestea, Biblia ne oferă mai multe exemple (Faptele Apostolilor 8:27-34), în care accentul cade pe înțelegerea rațională.

Sunt obligat să clarific un aspect esențial al acestei întrebări. Știința și credința nu sunt și nu pot fi în conflict pentru că din punct de vedere filosofic, nu se ocupă de același element. Știința răspunde la problematica metodei (cum?), iar credința se referă în mod special la agent (cine?).

În momentul în care trasezi această graniță, putem observa următorul exemplu:

Să presupunem că teoria evoluționistă a Big Bang-ului ar fi singura explicație validă pentru originea universului. Chiar dacă acest lucru ar fi nenegociabil, teoria Big Bang-ului nu explică decât metoda prin care universul a explodat în existență dar nu și cine sau de ce a provocat explozia. Stephen Hawking spune: “Pentru că o lege a gravitației există, universul poate și se va crea”². La prima vedere, legea gravitației pare a fi exprimarea unui agent, dar până și în această afirmație surprinzătoare, ea reprezintă o metodă.

Astfel, știința a înlocuit ceea ce azi numim the gods of the gaps – idolii folosiți pentru a explica fenomenele care încă nu erau înțelese în acel punct istoric (ex. Thor – Dumnezeul Fulgerului, Ra – Dumnezeul Soarelui, etc.). Dumnezeul creștin este Dumnezeul lucrurilor pe care le cunoaștem și al celor pe care nu le cunoaștem. El nu este modalitatea, ci agentul care se folosește de diferite metode, cauza necauzată. Știința ne ajută să înțelegem cum funcționează lumea iar credința ne dezvăluie cine a făcut-o să funcționeze.

Ca si creștini, credem că Dumnezeu se lasă a fi descoperit prin știință, în creație (Romani 1:20). În concluzie, te încurajez să citești și următoarele articole din seria ‘Ştiința și Credința’, să observi și să cercetezi mai mult atât despre concepția creștină asupra vieții cât și despre implicarea Lui Dumnezeu in propria-i creație.

Sursa:

1. Hawking, Stephen: The Grand Design, Bantam, England, 2010
2. Planting, Alvin: Warrant and Proper Function, Oxford University Press, USA, 1993