De ce îngăduie Dumnezeu suferința?

Anca Coroamă       aprilie 4, 2020       3715

Una din cele mai grele întrebări când vine vorba despre apărarea credinţei creştine este problema răului: Cum poate un Dumnezeu iubitor să nu intervină în lumea, pe care El a creat-o, atunci când există suferinţă?

Sunt mai multe tipuri de suferinţe:

  • suferinţa celor inocenţi.
  • suferinţa omului de rând.
  • suferința rezultată de pe urma dezastrelor naturale.

În următoarele paragrafe vom încerca să dăm un răspuns la această întrebare și să vedem ce are de spus Scriptura cu privire la cele trei categorii enumerate.

Există în natura umană încercarea de a găsi o corelație între un comportament rău care aduce consecințe rele și invers, un comportament bun, care atrage binecuvântări.

  • Această mentalitate era răspândită și pe vremea domnului Isus, când ucenicii au întâlnit un om orb din naștere și L-au întrebat că cine a păcătuit, el sau părinții lui. Isus a răspuns: N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9:3). Ucenicii au făcut niște greșeli des întâlnite, acelea de a presupune că cei inocenți nu vor suferi niciodată și de a încerca să găsească cauza suferinței, fie la el sau la părinții lui. Isus răspunde că orbirea nu a fost un rezultat al păcatelor acestui om, ci faptul că Dumnezeu avea un scop mai înalt pentru suferința sa.
  • Un alt episod îl surprinde pe Isus dând o explicație cu privire la moartea unor tineri nevinovați: “Acei optsprezece inşi peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13:4-5). În acest caz, Isus a negat, din nou, ideea că tragedia și suferința sunt rezultatul păcatului personal. Isus a subliniat faptul că trăim într-o lume plină de păcat și de efectele sale. Prin urmare, toți oamenii sunt chemați la o viață de pocăință.
  • O parte din catastrofele naturale se datorează acțiunilor greșite ale oamenilor: defrișări ale pădurilor, expunerea prin construirea unor locuințe în zone cu risc seismic sau de inundații etc. Astfel, Dumnezeu nu trebuie învinovățit pentru alegerile greșite ale oamenilor. Asta este valabil și în cazul bolilor, când omul alege în mod deliberat să consume anumite alimente nesănătoase, sucuri, fast-food etc. În același timp, profețiile biblice arată că în zilele din urmă vor avea loc dezastre naturale: “pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi” (Matei 24:7). Ca urmare a intrării păcatului în lume, întreaga natură suferă și așteaptă să fie restaurată.

Astfel, toată lumea suferă, indiferent dacă suferința poate fi sau nu legată de un păcat personal specific, indusă sau nu de acțiunile noastre. Și atunci de ce îngăduie Dumnezeu suferința?

În cartea sa “De ce există suferinţă?“, autorul Ravi Zacharias spune că: “Dacă vrei să trăieşti viaţa pe deplin, suferinţa este necesară. Este imposibil să trăieşti o viaţă completă fără suferinţă”.

Furtunile din viața noastră sunt îngăduite de Dumnezeu pentru a ne atrage mai aproape de El, de a ne modela și de a ne șlefui caracterul. Cu alte cuvinte, suferinţa e alarma lui Dumnezeu. Scriitorul C.S.Lewis spunea: “Dumnezeu ne şopteşte în plăcerile noastre, ne vorbeşte în conştiinţă, dar strigă în dureri! Durerea este megafonul cu care trezeşte o lume surdă.

Cel mai remarcabil exemplu al unei persoane care a suferit, deși era nevinovată, a fost însuși Isus Hristos. Atunci când el a luat chip de om, s-a făcut deopotrivă părtaș firii omenești și a cunoscut durerea și suferința. Isus a plâns, a fost ispitit, a fost disprețuit, prigonit de oameni și a îndurat una din cele mai mari torturi – moartea pe cruce. Profetul Isaia a profețit despre suferințele domnului Isus: “Disprețuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferința, era aşa de disprețuit că îți întorceai fața de la El”. Prin faptul că însuși Dumnezeu a suferit, El înțelege cel mai bine situația noastră umană și promite că dacă ne vom încrede în El, El va fi cu noi: “Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi”. (1 Petru 5:7).

Astfel, în momente de disperare și întristare învățăm cele mai valoroase lecții:

  • Să ne îndepărtăm ochii de la această lume, de la eul nostru și să începem să căutăm sensul existenței noastre.
  • Prin rugăciune, Dumnezeu ne asigură că va da alinare inimii noastre conform promisiunilor sale numeroase din Scriptură: “Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20).
  • Să învățăm să îi ajutăm pe alții care se confruntă cu suferința: “pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz” (2 Corinteni 1:4).
  • Autenticitatea credinței va determina modul în care noi răspundem la încercările prin care trecem. Un credincios aflat în suferință poate nu va înțelege rostul acesteia, dar va alege să se încreadă în continuare în suveranitatea lui Dumnezeu, știind ca El este în control.
  • Să ne maturizăm și alegem să facem binele, indiferent de consecințe. Apostolii și martirii, deși au făcut ce este plăcut înaintea Domnului, nu și-au primit răsplata imediată de la oameni, nu au fost apreciați de cei contemporani lor.

Suferinţa cu care te confrunți în viaţă are doua direcţii: fie te îndepărtează, fie te apropie de Dumnezeu.

În primul caz, suferința te face să te retragi “în peşteră”, involuntar trăind în neiertare nu vei ierta oamenii care ți-au provocat suferința sau nu-L vei ierta pe Dumnezeu și aşteptările pe care le-ai avut de la El. În al doilea caz, poți accepta ce ți s-a întâmplat, alegând să faci din rana ta pansament pentru alţii şi să îi ajuți pe cei care vor trece prin situaţii de suferinţă similare. Suferinţa privită din perspectiva lui Dumnezeu are rolul de a ne transforma, de a ne modela şi de a face din noi perle preţioase. Tu ce alegi să faci din suferinţa ta?

 

Distribuie

Până acum nu am luat în considerare prea mult aspectul spiritual al vieții mele și am interacționat mai mult sporadic cu a fi creștin în sensul practic al cuvântului, dincolo de o etichetă sau tradiție. Însă acum vreau să îl urmez pe Isus și să fiu un creștin autentic. Ce ar trebui să fac?

Dacă aceste cuvinte te reprezintă, lasă-ne un mesaj și noi te vom contacta cât de curând posibil.