Budismul este o religie foarte divizată, fără o dogmă strictă și clar formulată. Budismul este răspândit în China, Japonia, Sri Lanka, Coreea, Mongolia, Uniunea Myanmar, Thailanda și Vietnam.

Dacă între creştinism, iudaism, martori şi islamism se mai găsesc asemănări, vom vedea mai departe că între creştinism şi budism sunt foarte puţine asemănări, predominând diferenţele.

“Budismul este singura religie al cărei întemeietor nu se declară nici profetul lui Dumnezeu, nici trimisul său și care respinge ideea unui Dumnezeu Ființă Superioară”, spunea Mircea Eliade în volumul II din “Istoria credințelor și ideilor religioase”.

Cum a apărut budismul?

Fondatorul budismului, Siddhartha Guatama (născut în 560 î.Hr. și decedat în 480 î.Hr., conform istoricilor moderni) s-a născut în familia regală din India. Acesta trăieşte o viaţă de lux, familia sa încercând să-l protejeze de durere şi suferinţă, prin limitarea contactului cu oamenii din exterior.

Cu toate astea, Guatama întâlneşte patru oameni diferiţi: un om în vârstă, un bolnav, un mort şi cu un călugăr. Primii trei îi revelează efemeritatea existenței materiale, datorită bătrâneții, a bolii și respectiv a morții. Văzând liniștea călugărului, decide să renunţe la viaţa de bogăţie şi decide să devină și el ascet, pentru a urmări iluminarea.

La vârsta de 35 de ani, prin meditaţie, el dobândeşte “iluminarea”, ajungând să fie cunoscut ca „cel luminat”, sau „Buddha”. Ulterior, a început să-i învețe pe colegii lui călugări, printre care dobândise deja o mare influență. Cinci dintre colegii săi au devenit primii săi discipoli.

Gautama a descoperit că iluminarea se află pe „calea de mijloc”, nu în răsfăț, o viaţă de lux sau în renunţarea completă a sinelui. El a descoperit ceea ce urma să ajungă cunoscut ca „cele patru adevăruri nobile”:

• A trăi înseamnă să suferi.
• Suferința este cauzată de dorință.
• Suferința poate fi eliminată prin eliminarea tuturor atașamentelor.
• Acest lucru este dobândit urmând calea nobilă cu “opt brațe”.

“Calea cu opt braţe” constă din a avea:

• O vedere.
• O intenție.
• O vorbire.
• Acțiune.
• Un trai (viața de călugăr).
• Un efort (energii corect direcționate).
• O înțelegere (meditare).
• O concentrare (focalizare) corectă.

În ce constă budismul?

Învăţăturile budismului sunt comune și hinduismului. Anume: reîncarnarea, karma, maya. Budismul poate fi greu înţeles în ceea ce priveşte raportarea la Dumnezeu. Unele curente de budism ar putea fi numite în mod legitim ateiste, în timp ce altele ar putea fi numite panteiste, iar altele care cred în ceva supranatural, dar nu este definit foarte clar în ce anume. Budismul clasic însă tinde să păstreze tăcerea cu privire la realitatea unei ființe supreme.

Budismul este divizat în două categorii vaste: Theravada și Mahayana. Theravada este forma de călugărie, care rezervă cea mai înaltă iluminare și Nirvana pentru călugări, în timp ce budismul Mahayana se adresează și celor care nu sunt călugări.

Budismul este împărţit în numeroase ramuri: Tendai, Vajrayana, Nichiren, Shingon, Țara Pură, Zen și Ryobu.

Buddha nu s-a considerat niciodată pe sine dumnezeu. În schimb, după moartea sa a fost ridicat la rang de dumnezeu de unii dintre urmaşii săi, deşi nu toţi budiştii sunt de acord cu această perspectivă.

Budismul nu răspunde la întrebarea cine a creat Universul deoarece în această religie nu există noţiunea de început şi sfârşit. Pentru budişti, omul este supus unui ciclu nesfârșit de reîncarnări.

Karma unui om este rezultatul faptei conform căruia din orice fenomen trebuie să rezulte un altul. Consecința unei fapte comise în această viață nu se materializează neapărat în viața imediat următoare, ci se poate manifesta chiar în aceeași viață sau în alte vieţi mult mai îndepărtate.

Un budist trebuie să se detașeze de karma și de ciclul reîncarnărilor, prin faptul că el trebuie să continue să facă fapte bune, dar cu o atitudine detașată de rezultatul lor. El trebuie să renunțe la anumite stări: dorință, ignoranță, poftă, iluzie, egocentrism, credința într-un sine veșnic, ură, să se detaşeze de aceste instincte umane.

Nirvana reprezintă starea în care este nimicită suferința și în care omul se debarasează de ciclul reîncarnărilor. Scopul final al budismului este Nirvana, când „stingerea” tuturor dorințelor este completă, iar persoana este transformată într-o altă stare.

Concluzii

În budism, există trei „focuri” pe care practicantul încearcă să le stingă pentru a găsi Nirvana: pasiunea, ura și ignoranța (amăgirea). Această învățătură este comună Bibliei, care spune că “Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultaţi de poftele lui.” (Romani 6:12). Totodată ura și ignoranța sunt denunțate și în Scriptură. Există în jur de 70 de proverbe care vorbesc despre „prostul” şi toate sunt în context negativ. Ura de asemenea este o stare negativă: „Ura stârnește conflictul, dar dragostea acoperă toate greșelile” (Proverbele 10:12).

Cu toate acestea, stingerea „pasiunii” de către budism este cu mult diferită de direcţia pe care o oferă Biblia. Budismul nu vede păcatul ca încălcarea unui cod moral divin. Mai degrabă, recomandă eliminarea tuturor dorințelor pentru a scăpa de orice dorință. În schimb, Dumnezeu promite să ne împlinească dorințele inimii noastre, astfel încât să ne bucurăm de El (Psalmi 37:4).

Spre deosebire de Nirvana, raiul în viziunea creştinilor este un loc unde este bucurie veşnică și dorințele sunt împlinite. Budismul nu crede în existenţa sufletului, viaţă veşnică şi nici în existenţa unui Dumnezeu creator şi iubitor. Astfel, la fel ca şi în islamism, omul trebuie să depună eforturi pentru a se salva pe sine.

Cei care cred că religia budistă este adevărata religie, ar trebui să se întrebe dacă acesta este într-adevăr scopul vieții: să trăim, să îndurăm atât de multă durere și suferință, apoi să murim și să o luăm de la capăt? Ar trebui ca acest lucru să trezească un semn de întrebare asupra rostului unor astfel de lucruri. Creștinii știu că Dumnezeu Și-a trimis Fiul să moară pentru noi, o singură dată, pentru ca noi să nu suferim o veșnicie întreagă.

Întemeietorul religiei

Creştinism

Pentru creştini, Isus (în ebraică Ieșua, născut în Betleemul din Iudeea) este întemeietorul religiei creştine şi este considerat a fi Mesia cel vestit de Scripturile iudaice. Viaţa lui Isus a fost consemnată atât în evanghelii canonice (Matei, Marcu, Luca și Ioan) la care se adaugă celelalte cărți ale Noului Testament, cât şi în alte manuscrise din vremea respectivă.

Maria, mama biologică a lui Isus, pe vremea când era logodită cu Iosif primeşte o înştiinţare din partea unui înger că va rămâne însărcinată de la Dumnezeu şi va naşte un fiu, care va împlini planul lui Dumnezeu de salvare a lumii.

Isus şi-a început lucrarea de predicare de la vârsta de 30 de ani, având 12 ucenici. În timpul acesta, Isus a vindecat mulţi oameni, a făcut exorcizări, a înviat morţii şi a demonstrat că are control asupra naturii. Toate aceste semne le-a făcut cu scopul de a demonstra că El era Mesia cel adevărat, Fiul lui Dumnezeu.

La 33 de ani, el este condamnat la moarte prin răstignire pe cruce de către Pilat din Pont. El și-a purtat crucea în spate, până la dealul Golgota, unde i-au fost pironite mâinile şi picioarele, fiind răstignit pe o cruce, batjocorit de soldaţi şi de evrei. Chiar în momentele acestea dificile, Isus se roagă ca Dumnezeu să-i ierte, căci nu sunt conştienţi de ce fac.

Conform creştinilor, Isus a înviat a treia zi şi s-a arătat Mariei, mamei sale, Mariei Magdalena și ucenicilor. Timp de 40 de zile, s-a arătat unui număr mare de oameni (consemnați în Biblie, circa 500), unor ucenici care mergeau spre Emaus şi din nou, celor 12 ucenici. După 40 de zile, S-a înălţat la cer, spunând că tot în acelaşi mod în care pleacă, El va reveni.

Islamism

Pentru musulmani, Mahomed (în arabă Muḥammad, născut în anul 570 la Mecca și decedat în anul 632) este întemeietorul religiei islamice și este considerat, de către musulmani, a fi un mesager și ultimul profet al lui Dumnezeu.

Mahomed se căsătorește cu prima lui soţie, la vârsta de 25 de ani, ea având 40. După ce soţia sa moare, el se căsătoreşte cu încă nouă femei. Cunoscut ca fiind un om bun şi corect, acesta este atras de partea spirituală, petrecând mult timp în “retragere spirituală” în peşteri şi în alte locuri singuratice.

La vârsta de 40 de ani, în timp ce dormea, Mahomed primeşte o revelaţie din partea “îngerului Gavril”, care Îl pune să citească dintr-o carte. Mahomed refuză, dar îngerul insistă, apăsând cartea pe faţa lui, aproape sufocându-l. Cuvintele rostite îi rămân întipărite în minte, cuvinte pe care le va predica mai întâi familiei și mai apoi publicului larg. În timpul revelării Coranului, Mahomed avea deseori convulsii puternice, accese de febră şi răcirea trupului.

Dumnezeu este numit “Allah”, iar Mahomed învaţă că această carte, Coranul, este cuvântul perfect, autoritatea a revelaţiei lui Allah.

Cum poate fi un om mântuit?

Creştinism

Conform doctrinei creştine, Dumnezeu oferă mântuirea prin Isus Hristos. Moartea Sa pe cruce şi apoi învierea Sa oferă mântuirea tuturor celor care cred şi este un dar nemeritat. Conform Bibliei, un om este mântuit prin auzirea Evangheliei, vestea bună, prin credința în Isus și a jertfei Sale care îi acoperă toate păcatele. Desigur, credinţa sa este vizibilă prin faptul că are loc o schimbare, o transformare în viaţa sa. Credinţa este însoţită de fapte: morale, citirea Scripturii, mersul la biserică, practicarea dărniciei etc. dar acestea nu constituie baza mântuirii, ci sunt o consecinţă a credinţei.

Islamism

La baza credinţei, musulmanii au cei cinci stâlpi:

• Mărturisirea de credință: Pentru a valida credinţa unui musulman este nevoie ca el să afirme declaraţia sa de credinţă: „Este un singur Dumnezeu adevărat (Allah) și Mahomed este Mesagerul (Profetul) lui Dumnezeu”.
• Rugăciunea: În fiecare zi un musulman se roagă de cinci ori.
• Dărnicia: Un musulman practică dărnicia pentru săraci.
• Postul: Pe lângă postul ocazional, toți musulmanii trebuie să postească în timpul sărbătorii Ramadanului (luna a noua în calendarul islamic).
• Pelerinajul la Mecca: Acest pelerinaj trebuie făcut cel puțin o dată în timpul vieții (în timpul lunii a douăsprezecea din calendarul islamic).

Deoarece la musulmani, mântuirea se câştigă prin fapte bune şi ascultarea de Coran, aceste cinci dogme sunt luate în serios, iar mântuirea este condiţionată de aceste practici.

Concluzii

Conflictele de opinii dintre islamism şi creştinism se evidenţiază în primul rând legat de persoana lui Isus şi Mahomed. Creştinii susţin că Isus a fost fără de păcat, în timp ce Mahomed a avut păcate. Isus a murit şi a înviat, în timp ce Mahomed a murit şi trupul său a fost aşezat în mormânt, la Medina.

Creştinii susţin că Isus a murit pe cruce, în timp ce musulmanii susţin fie că Isus a leşinat pe cruce, iar Iosif şi Nicodim l-au dat jos de pe cruce, la insistenţele nevestei lui Pilat, fie că a fost altcineva pe cruce, cineva care avea chipul lui Isus, susținând astfel teoria substituției.. Pentru musulmani, a fi Dumnezeu şi a muri pe cruce este considerat o blasfemie și o înjosire.

Creştinii consideră că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, în timp ce musulmanii îl consideră un mare profet.

În creştinism, Isus a fost cel care a plătit preţul pentru păcatele noastre, în timp ce în islam, omul trebuie să-şi câştige dreptul de a fi mântuit, prin fapte bune, fiind un musulman devotat.

Musulmanii nu trebuie să pună la îndoială autenticitatea Coranului şi dacă o fac, trebuie să-şi ceară iertare. Musulmanii sunt încurajaţi mai degrabă să înveţe pe de rost pasaje din Coran, în limba arabă, decât să înţeleagă sau să studieze cuvântul.

Musulmanii învaţă că trebuie să se roage lui Mahomed şi să ceară pacea peste el. În cartea sa “Căutându-L pe Allah, L-am gasit pe Isus”, autorul notează: “De ce în rugăciune mă adresez lui Mahomed? Doar el nu poate să mă audă. Este mort! Nu ar trebui să mă rog vreunui om, fie el chiar profetul. Şi de ce invoc pacea asupra lui? Nu sunt eu mijlocitorul său”. Scriitorul adaugă: “Nu ai fi putut să-i dăruieşti tu [Allah] siguranţa şi pacea? Dacă el, profetul, nu poate avea siguranţă şi pace, ce nădejde îmi mai rămâne mie?”

În mod clar, islamul și creștinismul nu pot fi simultan adevărate. În acest articol am expus câteva idei despre diferenţele dintre cele două religii, iar din acest moment, cititorul are datoria să decidă care este religia adevărată.

Isus Hristos

Creştinism

Pentru credința creștină, învățăturile lui Isus Hristos reprezintă baza religiei. Născut într-un mod supranatural, ducând o viață exemplară, făcând minuni, vindecând oameni și murind fără vreo vină pentru toată omenirea, toate aceste lucruri arată statutul special al lui Isus Hristos. Creștinismul îl consideră pe Isus drept Fiul lui Dumnezeu și Cel care a luat toate păcatele omenirii asupra Sa atunci când a fost crucificat de către romani.

Iudaism

Pentru iudei, Isus Hristos nu a fost Fiul lui Dumnezeu. Acesta a reușit într-adevăr să facă toate miracolele consemnate de către Evanghelii, dar doar pentru că a cunoscut numele lui Dumnezeu. Iudeii admit moartea prin crucificare a lui Isus Hristos, dar aceasta nu are nicio valoare pentru omul de rând. Isus a fost doar un învățător, a cărui activitate a încetat odată cu moartea sa.

Autoritate

Creştinism

Pe lângă Vechiul Testament, autoritatea principală este Noul Testament, o colecție de cărți scrise acum aproape 2000 de ani. Acesta a fost scris de către oameni apropiați lui Isus sau ai ucenicilor lui care au fost în acord unii cu alții. Astfel, autoritatea principală – Biblia – a rămas neschimbată și consecventă pentru creștini pentru aproape 2000 de ani.

Iudaism

Pe langa Vechiul Testament sau Tanakh, autoritatea principală este Talmudul, o colecție de scrieri scrise și compilate începând cu secolul II până în secolul VI. Acesta nu este o scriere a unui singur autor sau a mai multor autori contemporani, ci sunt diferite interpretări, ale unor rabini ce au trăit de-a lungul mai multor secole. Astfel, autoritatea principală – Talmudul – nu conține texte și legi clare, ci care trebuie filtrate și alese, iar de multe ori acest lucru se face după preferințe personale.

Mesia

Creştinism

Conform creștinilor, Mesia sau Hristos avea să fie cel care va pătimi fără să aibă vreo vină și cel care va lua asupra sa toate neputințele și păcatele oamenilor. Mesia este cel care va da viața veșnică și cel care avea să împace omenirea cu Dumnezeu prin jertfa lui. Mai simplu spus, Mesia este cel cu putere care a venit nu ca să i se slujească, ci ca să slujească oamenilor.

Iudaism

Conform evreilor, Mesia avea să fie cel care avea să ridice poporul evreu și să-l transforme într-o superputere politică și militară. Mesia nu avea să fie un supus al Imperiului Roman, ci cel care avea să-l răstoarne și să instaureze o pace mondială recunoscută de către orice națiune. Pe lângă acestea, Templul evreiesc din Ierusalim avea să fie reconstruit, recunoscut și folosit de către toți evreii de pe Pământ.

Tradiţiile

Creştinism

Creștinii consideră că legea ceremonială și civilă a încetat. Ce a rămas este doar legea morala, rezumată în “iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Pe lângă acestea, nici sărbătorile evreiești nu mai trebuie sărbătorite și nici Sabatul nu mai trebuie urmat. Creștinii se întâlnesc, de obicei, în ziua de duminică, iar Paştele și Crăciunul reprezintă principalele sărbători ce trebuie sărbătorite.

Iudaism

Iudeii consideră că legea ceremoniala și civilă încă trebuie practicate, doar că acest lucru nu mai este posibil precum era acum 2000 de ani. Sărbătorile evreiești, precum Pesach, Sukkot, Shavuot, Hanukkah, Yom Kippur etc. trebuie sărbătorite, iar Sabatul trebuie ținut. Evreii se întâlnesc mereu, vineri seara și sâmbătă, de Sabat.

Relativizarea adevărului

Să știi care este cea mai bună religie constituie o adevărată provocare, având în vedere numărul mare de religii și confesiuni în secolul XXI. Putem spune ca toate religiile sunt bune, indiferent de câți și ce dumnezei au? Să ne imaginăm un doctor care tratează un pacient cu medicamente la întâmplare, în speranța că îl va însănătoși. Poți să-ți imaginezi rezultatul la care ar ajunge? Medicul nu abordează lucrurile în mod haotic, ci folosește anumite cunoștințe și metode învățate, care îl vor conduce la un rezultat final concret.

De ce am crede că în cazul religiei lucrurile ar sta diferit? De ce am crede că am putea aborda religia în mod neglijent și indisciplinat și totuși să ajungem la concluzii corecte? Din nefericire, mulți abordează astfel lucrurile și acesta este unul din motivele pentru care există atât de multe religii în lume.

Este un mit potrivit căruia toate religiile conduc către acelaşi Dumnezeu, că sunt mai multe cărări, care toate duc spre același vârf de munte. Să fie chiar așa? Pentru a ajunge la Dumnezeu nu sunt mai multe cărări, ci mai degrabă este un labirint cu un singur drum spre o singură ieșire.

Am putea spune ca religia cea mai bună este cea care te apropie de Dumnezeu și te face o persoana mai bună. Aceasta afirmație este parțial adevărată, dar este mai degrabă o consecință a unei religii adevărate. Trebuie să ne punem întrebarea: Cine este Dumnezeu? Cărui Dumnezeu ne rugăm?

Potrivit creștinismului, omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Geneza 1:27). Dar în zilele noastre, oamenii își crează un “Dumnezeu” după chipul și după asemănarea lor. Şi astfel, trebuie să descoperim cui trebuie să ne rugăm şi în ce mod. Astfel fiind spuse, să vedem care este cea mai bună modalitate de abordare.

Calea de rezolvare a problemei

Una din cele patru legi ale logicii este legea noncontradicției, care spune că “A nu poate fi în acelaşi timp nonA”. Aplicând acest principiu în dreptul religiilor, înseamnă că una din ele este adevărată, iar celelalte sunt false. Raţiunea şi logica pot fi folosite în scopul de a căuta care este religia adevărată.

În căutarea revelaţiei, multe religii înăbușe această dorinţă a omului prin diferite reguli și ritualuri. Unele religii nu sunt altceva decât o listă de reguli cu ce să faci și ce sa nu faci, pentru a intra în grațiile Divinității. Oare așa să fie? Dacă omul prin natura sa iubește, oare nu este Creatorul cel care a definit iubirea și își dorește asta în primul rând de la oameni?

O religie adevărată se bazează pe o relație cu Creatorul.

Dacă este să comparăm creștinismul cu două mari religii: iudaismul, islamismul, atunci vom observa că:

• Iudaismul și islamismul scot în evidență faptul că omul este păcătos şi că omul va trebui să facă ceva pentru a se împăca cu Dumnezeu. De aici se explică partea de ritualuri și de reguli.
• Creștinismul va spune că da, omul este păcătos și omul prin natura sa greșește, dar un Creator Atotcunoscător a știut de problema aceasta: faptul că omul va greşi și va păcătui. Astfel, cheia de rezolvare a problemei păcatului nu este la om, ci la Dumnezeu. Dumnezeu a făcut primul pas către om, nu omul către Dumnezeu.

Mai mult, dacă creștinismul este adevărata religie, ea spune că lucrul acesta se întâmplă prin persoana lui Isus Hristos:

• “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).
• “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2:8).
• “Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit” (Romani 10:9-10).
• “Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23).

Şi creștinismul are regulile și ritualurile sale, în funcție de confesiune. Dar spre deosebire de celelalte religii, iudaism şi islamism, există o mare diferență. Regulile și ritualurile sunt făcute ca recunoștință față de mântuirea pe care Dumnezeu a oferit-o, iar nu ca un efort pentru a obține mântuirea sau pentru a obține favoruri de la Dumnezeu. De exemplu, anumite reguli: să nu minți, să nu ucizi, să nu comiți adulter, sunt practicate de creștini cu scopul nu de a se îndreptăți și nici pentru a-și căpăta dreptul la mântuire. Păstrarea unor reguli sau îndeplinirea unor ritualuri sunt rezultatul unei relații cu Dumnezeu, un răspuns la dragostea pe care Dumnezeu ne-a oferit-o deja şi mântuirea oferită prin Isus Hristos.

În creştinism și în Scriptură, Dumnezeu promite o relaţie personală şi faptul că El se va revela la orice persoană care Îl va căuta din toată inima: “Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima” (Ieremia 29:12-13).