Nimeni nu poate să spună că nu are credință. Cu toții credem în ceva, ceea ce determină felul nostru de a conviețui și activitățile pe care întreprindem. Oamenii au credință în diferite “ismuri”, precum Naționalism, Ateism, Marxism, Hinduism, Darwinism, Creștinism etc.. Așa că întrebarea nu este dacă avem sau nu credință, ci mai degrabă în ce alegem să ne punem credința?

Câteva exemple practice ale credinței din viața de zi cu zi:

1. Chiar atunci când ne urcăm în autobuz credem că o să ajungem la destinație cu bine, altfel nu am mai circula cu autobuzul.
2. Noi credem că Ștefan cel Mare a existat pentru că istoria ne zice acest lucru. Dacă l-am fi văzut cu ochii noștri nu ar fi fost nevoie de credință, dar în acest caz noi credem ceea ce istoricii au scris.
3. Când un prieten face ceva ce pe tine te deranjează și intenția lui nu a fost aceasta, atunci când el îți explică ceea ce s-a întâmplat de fapt, ai opțiunea: fie îl crezi, fie nu îl crezi pe cuvânt.

Astfel, credința nu se aplică doar în lucrurile ce țin de religie, ci poate fi aplicată în toate domeniile vieții.

Tradus din grecescul “pistis”¹, cuvântul credință înseamnă încredere, demn de încredere etc.. Să presupunem că îi spui unui prieten că ai încredere în el. Ce înseamnă asta? În primul rând, înseamnă că persoana cu care vorbești trăiește. În al doilea rând, ești convins că ea este demnă de încredere, poți crede ceea ce zice și ai încredere în caracterul ei.

Credința în Dumnezeu este să știi că Dumnezeu este real și că te poți încrede în promisiunile Lui.

În creștinism credința joacă un rol foarte important în apropierea noastră de Dumnezeu. “Căci fără credință este imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu” (Evrei 11:6). Ca să aibă logică și să se înțeleagă la ce mă refer, am să prezint succint situația oamenilor față de Dumnezeu.

Noi, oamenii, am fost creați pentru a avea relație cu Dumnezeu, dar din cauza neascultării noastre, ne-am ales propriile căi care nu Îl includ pe Dumnezeu. Din Biblie putem observa faptul că indiferența față de Dumnezeu este păcat. Plata păcatului este moartea, adică despărțirea de Dumnezeu din punct de vedere spiritual (Romani 6:23).

Singura soluție pentru păcatele noastre vine din partea lui Dumnezeu și este Isus Hristos: “Dar Dumnezeu își arată dragostea față de noi prin faptul că pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). Însuși Isus Hristos a spus: “Eu sunt Calea, Adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

Pentru a cunoaște dragostea lui Dumnezeu, fiecare trebuie să-L primească pe Isus ca Mântuitor și Domn în viața lui. “Dar tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

Să-L primim pe Isus presupune să ne întoarcem la Dumnezeu, adică să ne cerem iertare de păcate și să ne punem încrederea în Isus. Asta înseamnă să renunți la eul tău, nu la voința ta, iar viața ta să nu mai fie condusă de dorințele tale, ci de Dumnezeu. “Căci prin har suntem mântuiți, prin credință și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8,9). “Însă celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită neprihănire” (Romani 4:4,5).

Înaintea lui Dumnezeu suntem considerați fără păcat prin credința în Isus Hristos, iar de aceea credința este foarte importantă în creștinism.

În jurul vârstei de 83 de ani, Carl Jung a fost filmat în timpul unui interviu. Punctul culminant al acelui film a fost spre final, când reporterul l-a întrebat pe Jung: “Credeți în Dumnezeu?”. Jung a spus: “Să cred în Dumnezeu? Folosim cuvântul cred când ne referim la ceva adevărat, dar pentru care nu avem suficiente dovezi. Nu, nu cred în Dumnezeu. Știu că există Dumnezeu”.

Surse:

1. Strong, James: Strong’s Concordance