Credința înseamnă anularea rațiunii?

Creștinii care sunt siguri de ceea ce cred, vor spune că nu. Cred că și această întrebare, ca și discuția legată de credință și știință, pornește dintr-o teamă de fraza ”crede și nu cerceta”. Această teamă izvorăște dintr-o dezinformare generală legată de ceea ce ne cere Dumnezeu și Biblia.

Sunt două curente majore pe care doresc să le definesc în răspunsul acesta, și anume științismul și fideismul.

Științismul este curentul care spune că singura modalitate de cunoaștere este cea științifică, iar la capătul opus al spectrului este fideismul, care spune că toată cunoștința se bazează pe credință.

Personal, nu sunt adeptul vreunui astfel de curent. Orice copil pus să tragă cea mai scurtă cale între punctul A și B va desena o dreaptă fără să înțeleagă demonstrația științifică, iar fideismul aplicat ar anula simțul văzului.

Cred că acest verset exprimă în cuvinte puține atitudinea pe care o adoptă Biblia față de rațiune, dovezi pentru credință și credibilitate. Apostolul Ioan este martor ocular la evenimentele pe care le descrie. Mai mult încă, în tradiția evreiască, fiind nevoie de cel puțin doi martori oculari pentru ca un eveniment să fie considerat credibil, Ioan menționează și prezența celorlalți apostoli la întâmplările relatate. Acestă atitudine, pro-înțelegere și pro-credibilitate, care nu se dă înapoi de la a aduce dovezi clare legate de evenimentele sau învățăturile care formează baza credinței creștine, este prezentă și în pasajele care relatează învierea lui Isus, nașterea Lui și alte momente importante.

Desigur, ca și în știință sau orice în alt domeniu, și în credință există anumite lucruri pe care încă nu le înțelegem, dar acest adevăr nu înseamnă anularea rațiunii, ci dimpotrivă, ne invită la a încerca să cunoaștem cât mai mult. Diferența dintre necunoscutele credinței și cele ale lumii naturale este că pe cele ale credinței putem să le încredințăm lui Dumnezeu care ne va descoperi toate tainele la vremea lor.