Conține Biblia erori sau contradicții?
Titus C      
aprilie 4, 2020      
2382
Biblia a fost scrisă de mai mulți oameni și știm că toți oamenii greșesc într-un fel sau altul. Asta înseamnă că de-a lungul anilor s-ar fi putut strecura greșeli sau contradicții și în Biblie?
În primul rând, te felicit pentru întrebare! Ca să-ți bazezi viața pe o carte, presupune să crezi cu mintea, inima și sufletul tău că informațiile de acolo sunt corecte.
În al doilea rând, hai să pornim la drum!
Dumnezeu s-a folosit de peste 40 de oameni pentru a scrie Biblia, pe o perioadă de aproape 1500 de ani și s-a asigurat că toate cuvintele scrise de aceștia au fost inspirate și sub călăuzirea Lui. În unele cazuri se poate spune și că Dumnezeu a dictat oamenilor ce să scrie, dar fiecare dintre aceşti scriitori a avut propriul stil, un context diferit și a scris textul dintr-o perspectivă diferită, adresat unei audienţe diferite şi cu scopuri deseori diferite. Deci poate că ar fi de înțeles să existe anumite diferențe, după cum și există de fapt.
Cu toate acestea, diferenţă nu înseamnă contradicţie. O eroare există numai atunci când nu se găseşte nicio modalitate acceptabilă prin care versetele sau pasajele în cauză să poată fi conciliate. Chiar dacă nu se găseşte un răspuns pe moment unei astfel de probleme, asta nu înseamnă că nu există un răspuns satisfăcător. Multe persoane au descoperit erori presupuse în Biblie în legătură cu aspecte istorice sau geografice însă au ajuns la concluzia că Biblia este corectă numai după ce cercetările arheologice au adus suficiente dovezi în sprijinul Bibliei.
Contradicțiile în Biblie trebuie să fie analizate într-un mod logic și rațional. Anumite părți pot părea contradictorii cu alte părți la o primă vedere, dar precum un film la care abia la final înțelegi toate ”piesele de puzzle”, o cercetare în detaliu a Bibliei, a contextului istoric sau a gramaticii limbii originale va ”face lumină”.
Dar totuși, care este de fapt definiția contradicției? Ei bine, cercetătorii britanici afirmă că principiul non-contradicției care este baza întregii gândiri logice, susține că un lucru nu poate fi contradictoriu și necontradictoriu în același timp. De exemplu, nu poate fi zi și noapte în același timp și în același loc. Astfel, dacă Biblia încalcă acest principiu, putem spune că într-adevăr avem de a face cu o contradicție. Dar așa cum am afirmat și mai sus, mai multe afirmații pot să fie diferite chiar și fără să fie în contradicție una cu alta.
Personal, întotdeauna am preferat practica în locul teoriei, așa că îți propun să vedem câteva exemple de așa-zise contradicții.
Exemplul 1
Pilat, guvernatorul roman al Iudeii la vremea respectivă, a ordonat ca deasupra crucii lui Isus să fie pusă o tăbliţă. Patru dintre Evanghelii menţionează ce era scris pe acea tăbliţă în felul următor:
- Matei: „Acesta este Isus, regele iudeilor”.
- Marcu: „Regele iudeilor”.
- Luca: ”Acesta este Împăratul iudeilor”.
- Ioan: „Isus din Nazaret, regele iudeilor”.
Șoc și groază! Există diferențe între ei. Cu toate acestea, remarcăm faptul că cei 4 autori vorbesc despre același eveniment – crucificarea lui Isus. Se relatează chiar şi că o tăbliţă a fost agăţată pe cruce, iar semnificaţia mesajului de pe acea tăbliţă este aceeaşi în toate cele 4 scrieri.
Exemplul 2
Un alt exemplu de aparentă contradicție se regăsește tot în evangheliile lui Matei (20:29-34), Marcu (10:46-52) și Luca (18:35-43), având în centru vindecarea unor orbi de către Isus, în Ierihon.
Dintre cei 3 autori, doar Matei menționează că ar fi fost vorba despre 2 orbi, ceilalți scriind doar despre un orb, Marcu chiar identificându-l ca fiind Bartimeu. Totuși, nici Marcu și nici Luca nu au spus specific că a fost vorba doar de un orb. Ei pur și simplu au decis să se concentreze doar asupra unuia dintre ei, Bartimeu, probabil și fiindcă era cel mai vocal dintre cei doi. Asta nu înseamnă că e o contradicție, ci e doar o diferență.
Și totuși, care e esența episodului de mai sus? Faptul că Isus a demonstrat încă o dată că este Fiul lui Dumnezeu, având puterea de a vindeca și orbii.
Exemplul 3
Un ultim exemplu se leagă de timpul pe care l-a petrecut Isus în mormânt, înainte de a învia. A stat 2 nopți/zile sau 3 nopți/zile? Matei redă ce a spus Isus înainte să fie crucificat: „După cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele peştelui cel mare, tot aşa va sta şi Fiul omului trei zile şi trei nopţi în inima pământului” (Matei 12:40).
Pe de altă parte, Marcu redă o altă afirmaţie a lui Isus: „Iată ne suim la Ierusalim şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi ale cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte şi Îl vor da în mâinile naţiunilor. Îl vor batjocori, Îl vor biciui, Îl vor scuipa şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia” (Marcu 10:33-34).
Hai să vedem, Isus a fost omorât vinerea la amiază, iar învierea a fost descoperită duminică dimineața. Cum putem zice atunci că a stat El 3 zile şi 3 nopţi în mormânt? Ei bine, dragă cititor, exact de asta e important să cunoaștem contextul cultural atunci când citim Biblia. În acea vreme, se obişnuia ca orice parte din zi sau din noapte să se considere o zi întreagă. Rezultă astfel că avem exact 3 zile și 3 nopți. Ca să-ți dau și un exemplu contemporan, să zicem că soția mi-ar spune că a petrecut toată ziua la cumpărături. Ei bine, din fericire pot să înțeleg că nu e vorba chiar de 24 de ore, ci probabil doar a stat o bună parte din zi prin magazine.
Concluzie
Aceste 3 exemple de mai sus sunt câteva din aparentele contradicții care apar în Noul Testament. Așa cum am văzut, cele mai multe dintre ele sunt rezolvate dacă textul însuşi este examinat cu atenţie sau dacă se studiază și înțelege contextul istoric din acea perioadă. Mulți oameni îl resping pe Dumnezeu și resping Biblia, deoarece se concentrează pe o listă mică de aparente contradicții din Biblie.
Sfatul nostru pentru tine ar fi ca atunci când cineva vine la tine cu o pretinsă contradicție biblică, să cercetezi tu însuți problema, cerându-i ajutor lui Dumnezeu să te ajute să descoperi adevărul. De asemenea, fără să vreau să închei pe o notă negativă, dar trebuie să recunoaștem că noi, ca oameni creați, suntem limitați în comparație cu Creatorul nostru și că anumite ”piese din puzzle” vor rămâne nedescoperite până vom ajunge în prezența Creatorului.
Taguri: Biblie, erori în Biblie, greșeli în Biblie, inerent, infailibil, Sfânta Scriptură