Cine l-a creat pe Dumnezeu?

Titus C       aprilie 4, 2020       2512

Răspunsul pe scurt? Nimeni. 🙂

Răspunsul pe lung? El nu a fost creat, deoarece există dintotdeauna. Doar lucrurile care au un început (cum ar fi laptopul de pe care scriu sau pământul pe care trăim) au nevoie de un creator, iar Dumnezeu nu a avut un început, deoarece este etern.

De altfel, întrebarea nici nu prea are sens. E ca și cum aș întreba ”cum miroase culoarea roșie?”, dar roșul nu se regăsește în categoria lucrurilor care au miros. Pe același principiu, Dumnezeu nu se află în categoria lucrurilor care sunt create sau cauzate. E o greșeală. Dumnezeu pur și simplu există prin definiție.

Dumnezeu este acea Ființă fără cauză care a cauzat toate celelalte lucruri să înceapă să existe. El este Creatorul necreat care a creat universul și tot ce conține el.

Sper că ai înțeles răspunsul meu, iar în final aș vrea să îți las și o mică temă de gândire: cine este oare soția burlacului? 🙂

Distribuie

Până acum nu am luat în considerare prea mult aspectul spiritual al vieții mele și am interacționat mai mult sporadic cu a fi creștin în sensul practic al cuvântului, dincolo de o etichetă sau tradiție. Însă acum vreau să îl urmez pe Isus și să fiu un creștin autentic. Ce ar trebui să fac?

Dacă aceste cuvinte te reprezintă, lasă-ne un mesaj și noi te vom contacta cât de curând posibil.