Dacă Dumnezeu există, de ce există răul?

Dacă Dumnezeu există, unde este când am nevoie de El? Mă lupt cu diferite situații și nu sunt sigur nici măcar de faptul că El știe lucrul acesta. Îi pasă Lui de mine? Ne uităm la o persoană dragă care suferă și nu putem să nu ne întrebăm: Doamne unde ești? Avem tot felul de întrebări de răspuns, iar atitudinea noastră pendulează între confuzie și cinism.

Dacă luăm în serios greutatea emoțională și realitatea dureroasă a unei astfel de experiențe aceasta este probabil una dintre cele mai dificile întrebări puse vreodată. Și cu siguranță este o mare provocare ca ceea ce a fost scris în tratate voluminoase și dezbătut în conferințe lungi, să poată fi abordat într-un mod exhaustiv într-un articol care se cere a fi atât de succint.

Tema aceasta a răului ridică în discuție o serie de probleme. Ca multe probleme mari, uneori este util să le descompunem în componentele lor. Răul, se extinde de fapt nu numai în lumea morală, ci și în lumea naturală. Atunci când ființele umane exercită acțiuni rele între ele, acesta este rău moral. Dar în același timp și dezastrele naturale sunt rele, din cauza întregii suferințe pe care le provoacă. Cutremurele, tsunamiurile, inundațiile și așa mai departe, sunt toate exemple a ceea ce am putea numi un rău natural.

Cum definim răul este foarte important și are o legătură directă cu rezolvarea problemei răului. În acest caz, Sf. Augustin a definit răul nu ca pe un lucru în sine, ci ca un parazit asupra binelui. Ceva care lipsește nu este un lucru în sine. De exemplu, dacă aveți o gaură într-o minge, gaura nu este ceva, ci ca pe ceva ce lipsește. În mod similar, el considera răul ceva care lipsește. În acest sens, Augustin a definit răul ca pe o privare – lipsa de ceva – nu ca pe un lucru sau o substanță.

În același timp, dacă nu există un standard moral, nu avem nicio bază reală pentru a numi ceva bun sau rău. Astfel descoperim că moralitatea este un element intrinsec și în această problemă. După cum am menționat anterior, există o diferență între răul moral și cel natural. Răul moral se explică prin faptul că ființele umane comit răul ca decizie personală, una împotriva alteia. Oamenii mint, înșală, fură, rănesc etc. Răul moral nu este un argument împotriva creștinismului sau împotriva lui Dumnezeu, ci dovedește că este ceva foarte greșit în natura umană. Dar răul natural? Din nou, acesta se leagă de explicația creștină largă a situației umane. Paradisul a fost pierdut datorită moralității omului. Drept urmare, trăim într-o lume căzută la toate nivelurile, animal, natural etc. Vestea bună este că, deși aceasta nu este cea mai bună lume, este cea mai bună cale de a ajunge la cea mai bună lume posibilă.

Dar Dumnezeu nu ar fi putut crea o lume în care să nu existe rău? Să aruncăm o privire la câteva opțiuni. Dacă Dumnezeu nu ar fi creat nimic, nu ar fi existat nici răul, dar automat nici tu și nici eu. Deci nu pare un scenariu pozitiv. Dar dacă Dumnezeu ar crea o lume în care oamenii nu ar putea greși? Dumnezeu i-ar putea obliga pe toți să se oprească înainte să poată facă ceva rău, un fel de supererou al universului. Dar poate fi bună o astfel de lume în care libertatea nu ar exista?

Existența unei astfel de ordini sociale ar fi chiar împotriva naturii lui Dumnezeu pentru că El ne-a lăsat etica supremă a dragostei. Însă nu poți avea dragoste dacă nu împletești intrinsec cu ea libertatea de a alege. Orice ești forțat să faci nu poate fi numit niciodată dragoste, iar dacă scopul lui Dumnezeu pentru mine și pentru tine este să Îl iubim cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea noastră, atunci când noi îi cerem să oprească anumite acțiuni, de fapt noi îi cerem să ne încalce libertatea de a alege, aceea componentă esențială prin care dragostea crește și se manifestă. Însă, când cerem asta noi nu îl căutăm pe Dumnezeu, ci căutăm o entitate în afara umanității care să ne protejeze și să ne asigure o anumită siguranță. Astfel cel mai mare refuz pe care îl manifestăm este unul al renunțării la libertate în general, și în același timp, la libertatea de a alege să îl iubești, sau nu, pe Dumnezeu. Ateii ar trebui să se bucure cel mai mult de acest lucru și tocmai ei îl denunță ca o problemă în caracterul lui Dumnezeu. Cum ar fi ca ei să nu aibă libertatea de a crede sau nu în existența lui Dumnezeu? Cam comunist sau totalitarist, nu-i așa? Până la urmă noi dezbatem această întrebare pentru că suntem liberi să ne întrebăm.