Asta e o întrebare foarte bună, pentru că de multe ori pocăința este înțeleasă greșit. Unii oameni folosesc termenul doar în sens negativ, alții consideră pocăința relativă sau chiar inutilă. Însă, majoritatea o asociază cu un set de reguli religioase ce îngrădesc libertatea și ucid bucuria vieții. Lăsând preconcepțiile deoparte, hai să privim cu atenție la ce spune Biblia despre pocăință.

1. Pocăința – opțională sau obligatorie?

Biblia nu lasă loc de interpretare. Pocăința este o poruncă pe care o găsim repetată atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament. Mai mult, Isus Hristos a poruncit în repetate rânduri oamenilor să se pocăiască. Acest mesaj era central în învățătura Mântuitorului.

2. Care sunt elementele pocăinței adevărate?

a. O schimbare a direcției 

“Întoarcerea” este un termen asociat adesea în Scriptură cu pocăința. Dar ca să te poți întoarce de pe un drum greşit, ca să îți poți schimba direcția, trebuie, înainte de toate, să realizezi și să recunoști umil că ești pe o cale greșită. Lucru acesta nu e uşor într-o lume plină de sine și dominată de mândrie.

Smerenia aceasta ar trebui să creeze în noi o stare plină de regret și amărăciune cu privire la păcatul comis, precum și la modul imoral de trăire, și astfel, să producă o dorință de schimbare radicală, o întoarcere de 180 de grade.

b. O schimbare a inimii 

Smerenia, amărăciunea și regretul păcatului sunt esențiale, dar nu sunt suficiente, după cum întoarcerea de pe o cale greșită nu este completă fără înlocuirea traseului eronat cu cel corect.

Biblia ne prezintă un alt sens a cuvântului “întoarcere” în contextul pocăinței. Dacă la punctul anterior vorbeam despre o întoarcere “de la” păcat, aici mă refer la o întoarcere “înspre” Dumnezeu. Altfel spus, schimbarea direcției trebuie să se producă concomitent cu o schimbare a inimii, de la egoism idolatru, înspre Dumnezeul căruia ne-am împotrivit căutând să fim dumnezeii propriilor vieți.

c. O schimbare a minții

Cel de-al 3-lea element al pocăinței asupra căruia Biblia ne atrage atenția, este scos în relief prin termenul grecesc “metanoia” care, tradus simplu în limba română, înseamnă “schimbare a minții”.

E interesant că multe dintre pasajele Scripturii care fac referire la pocăință sunt adresate credincioșilor. Asta subliniază faptul că pocăința nu e doar un eveniment unic prin care te întorci de la o cale greșită și îți îndrepți inima spre Dumnezeu, ci și un proces continuu ce ar trebui să se găsească în viața fiecărui credincios.

Acest aspect este subliniat în Biblie și de chemarea la sfințenie, o poruncă și un apel la curățire constantă privind la perfecțiunea Lui Hristos (1 Petru 1:13-16).

3. Pentru cine este pocăința? E ea necesară și pentru oamenii buni?

Poate că te consideri un om bun care nu are nevoie de pocăință. Te-aş chema atunci să te gândești care e standardul la care te raportezi, atunci când spui ca ești un “om bun”.

În economia Lui Dumnezeu, standardul e perfecțiunea lui Hristos. Practic, dacă nu ești perfect, ai nevoie de pocăință. În Biblie, minciuna e pusă în aceeași categorie cu vrăjitoria (Apoc 21:8), iar bârfitorii sunt chemați la judecată împreună cu ucigașii (Romani 1:28-29). De asemenea, Hristos ne avertizează că o insultă e la fel de gravă ca o crimă și un gând pervers la fel de grav ca imoralitatea sexuală (Matei 5:21-22; 27-28).

Tocmai din acest motiv Hristos a trebuit să moară, pentru că nimeni nu îndeplinește standardul perfecțiunii pentru a putea sta cu fruntea sus înaintea unui Dumnezeu sfânt. Fiecare păcat comis cere o judecată dreaptă, iar Dumnezeu nu poate fi nedrept. La cruce, Hristos a purtat toate păcatele oamenilor care vin smeriți la El, cu credință și cu pocăință autentică.

Să recapitulăm: pocăința înseamnă să conștientizezi dragostea de tată a lui Dumnezeu și să recunoști suveranitatea Lui asupra vieții tale, să renunți la păcat și să te întorci cu inima spre Dumnezeu, să continui într-un proces zilnic de înnoire a minții și de curățare a propriei vieți.

Deseori ne luptăm la nivelul gândurilor cu întrebări precum “Unde merg de aici?”, “E ceva mai departe?”, “Ce se întâmplă după ce mor?”. Toate acestea sunt întrebări pertinente și vorbesc despre o detașare de ignoranță și indiferență, iar tocmai de aceea vreau să te felicit.

Când vorbim despre acest subiect găsim o sumedenie de idei care se referă la ce se întâmplă după moarte. Unii spun că se termină totul și încetăm să mai existăm, alții că ne vom reîncarna sau că sufletele oamenilor merg într-un loc pentru a fi purificate ori că toți merg în rai și multe multe alte idei. Însă nici una dintre aceste idei nu sunt susținute de Biblie.

În schimb, citind Biblia descoperim că “oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27). Cei care în timpul vieții și-au pus credința în Isus Hristos, au păcatele iertate, au început o relație personală cu Dumnezeu și vor fi primiți în Rai pe baza plății făcute de Isus în locul lor. Toți ceilalți, care într-un fel sau altul L-au respins pe Dumnezeu și jertfa pentru păcate făcută de Isus pe cruce, vor petrece veșnicia într-un loc pentru care cuvântul cel mai comun este Iad.

Acum, vreau să te las cu patru adevăruri biblice despre Iad și anume:

1. Este real. Acesta nu este un termen inventat de biserică sau de cineva anume. Biblia vorbește despre Iad mai mult decât despre cer, iar realitatea acestui loc este foarte clară.
2. Este un loc înfricoșător. Biblia descrie Iadul ca “un loc de chin” (Luca 16:23), ca “un cuptor aprins” (Apocalipsa 19:20), un loc unde este “un foc mistuitor și niște flăcări veșnice” (Matei 18:8; 25:41; Marcu 9:43-48). Este un loc plin de suferință unde întâlnim “plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei 8:12; Luca 13:28) și în care nu este “nici zi sau noapte de odihnă” (Apocalipsa 14:11; 20:10). Un loc în care nu este nimic bun, niciun ajutor sau măcar vreo mângâiere.
3. Este un loc final. Toate drumurile după moarte sunt drumuri cu sens unic inclusiv cel spre Iad. Acesta nu se va termina niciodată, nu vei avea unde să mergi mai departe! Poți cuprinde cu mintea ta ce înseamnă asta?
4. Este o manifestare a dreptății. La urma urmei Iadul este alegerea voită a oamenilor prin iubirea față de păcat și respingerea lui Dumnezeu chiar dacă această alegere se manifestă prin judecata lui Dumnezeu. Nimeni nu îl va putea corupe pe Dumnezeu în acel moment să își schimbe decizia pentru că o astfel de decizie ar fi împotriva naturii Sale care include și dreptatea.

În realitatea acestor lucruri, vreau să te întreb: Tu unde vei merge după moarte?

De unde vii? Încotro te îndrepți? Care este sensul vieții pe pământ? Ce este bine și ce este rău? Ce este fericirea? Există Dumnezeu? Există adevăr absolut?

Socrate spunea că o viață neexaminată nu merită a fi trăită. Răspunsul pe care îl dai întrebărilor fundamentale ale vieții creează concepția ta despre lume și viață, ochelarii prin care privești lumea și filtrul prin care iei decizii. Fie că ai studiat principalele concepții despre lume și viață sau nu, fie că ești consecvent sau inconsecvent, vreau să știi că oricum ai o concepție despre lume și viață chiar dacă, e sau nu conformă cu realitatea.

Când găsești răspunsuri la întrebările esențiale ale vieții viziunea ta asupra lumii și vieții capătă noi orizonturi, descoperi că ai o identitate, un sens, speranță, fericire, siguranță, libertate… pe scurt o viață trăită cu scop. Această scurtă incursiune nu își propune să ofere răspunsuri specifice ci își dorește să fie un element care să dea puțin gust dar și să te provoace să cauți răspunsuri.

James Sire în cartea sa “Universul de lângă noi” ne propune o imagine care ne poate ajuta să înțelegem ce este o concepție despre lume și viață și anume temelia pe care ne manifestăm trăirea. Adevărata concepție despre lume și viață nu este neapărat ceea ce afirmăm noi că este concepția noastră, ci este mai degrabă ceea ce demonstrăm prin cuvintele și acțiunile noastre. Dacă vrem să vedem care este concepția noastră despre lume și viață trebuie să ne analizăm comportamentul.

O altă imagine pe care o putem folosi în dorința de a defini ceea ce este o concepție despre lume și viață este imaginea unui sistem de operare pe care instalezi programe care se transpun în cuvintele și acțiunile noastre. De fapt concepția despre lume și viață cuprinde totalitatea convingerilor personale, cu privire la realitate, pe care le practicăm, răspunsul pe care îl dăm la întrebările esențiale ale vieții.

Aceasta se formează atunci când conștient sau inconștient răspundem la o serie de întrebări importante. Astfel de răspunsuri le putem găsi într-un mod activ printr-un studiu personal și sistematic sau într-un mod indirect atunci când interacționăm cu răspunsuri la acest tip de întrebări. Un exemplu este atunci când privim documentare sau diferite filme artistice precum Avatar, Codul lui Da Vinci, Matrix, Ascensiunea lui Jupiter etc. când în cadrul scenariului personajele principale prezintă într-un mod clar, succint și atractiv concepția lor despre lume și viață. În același timp, în cadrul documentarelor observăm că realizatorul sau moderatorul își prezintă propria concepție despre lume și viață, iar cel mai des întâlnit spațiu pentru expunerea concepției despre lume și viață este în familie, cu prietenii sau la școală, unde discutăm despre convingerile personale formate pe baza premiselor care pot fi adevărate, parțial adevărate sau false.

Un prim exemplu care ne ajută să vedem importanța concepțiilor despre lume și viață este cartea lui Adolf Hitler, “Mein Kampf”, în care acesta își exprimă concepția despre lume și viață. De aceea naziștii au construit lagăre de concentrare ca să își pună în aplicare credința lor vis-a-vis de supremația unei rase superioare practicând adevărate orori umane. Hitler a ucis cel puțin 12 milioane de oameni¹, Stalin la rândul său a ucis cel puțin 20 de milioane² și Mao Zedong la rândul său a ucis între 40 și 70 de milioane de oameni³ în ceea ce numea „Marele Salt Înainte”. Toate acestea sunt exemple de oameni care și-au pus în practică propria concepție despre lume și viață.

Un ultim exemplu care ne ajută să înțelegem importanța concepțiilor despre lume și viață este legalizarea avorturilor. Dezbaterile privind legalizarea acestora din jurul anului 1970 au adus în discuție următoarele întrebări: Este copilul nenăscut o persoană? Când devine ființa umană o persoană? Cine decide dacă o ființă umană este o persoană? Răspunsurile acordate la astfel de întrebări sunt direct legate de concepția despre lume și viață. În America au fost avortați datorită concepției despre lume și viață, mai mult de 40 de milioane de copii din 1973 până astăzi, mai mult de 4000 de copii pe zi⁴.

În final, suntem curioși care este concepția ta despre lume și viață?

Multă lume afirmă “am un înger care mă păzește și care mă îndrumă”. Dar de unde provine această această afirmație? Învață Biblia astfel de lucruri?

În Scriptură regăsim următoarele:

1. Israel a avut desemnat un arhanghel: Mihail

2. Există mai mulți îngeri păzitori care păzesc o mulțime:

3. Îngeri care apar drept mesageri ai lui Dumnezeu, care Îl ajută în îndeplinirea planurilor Sale:

Din versetele enumerate anterior, vedem că nu există un temei biblic pentru a susține ideea că un înger desemnat special pentru a te călăuzi spre a face voia lui Dumnezeu sau un ajutor în a te feri de ispitele Diavolului.

Dumnezeu este atotputernic și El știe când vreunul din copiii Lui are nevoie de intervenție, de ajutor, de putere în încercări. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, în mod direct, iar nu îngerului păzitor. Îngerii sunt doar mesagerii lui Dumnezeu. De fapt, chiar cuvântul “înger” , atât în ebraică, cât și în greacă, înseamnă simplu “mesager”. Dumnezeu este cel care are puterea, nu îngerul. Dumnezeu se folosește de îngeri pentru a împlini scopurile Sale, așa cum se folosește și de noi, nu fiindcă nu ar putea singur, ci fiindcă dorește lucrul acesta – de a ne implica, atât pe noi, cât și pe îngeri. Oare noi vom coopera?

Creștinismul este reprezentat de relația ta personală cu Dumnezeu. Să cauți să-l cunoști mai mult, să-l descoperi, să-l experimentezi și să cauți mereu ca viața ta să fie trăită cât mai asemenea Lui. Asta înseamnă să fii creștin.

Prima din cele 10 porunci rostite de Dumnezeu este: ”Să îl iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta” (Deuteronom 6:5).

Este vorba de o relație personală cu Dumnezeu, să te predai Lui. El te iubește cu ce are mai scump, și-a dat Fiul la moarte pentru tine, “fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16). Același lucru îl dorește și din partea ta, o relație profundă, bazată pe iubire, între Creator și creația Sa iubită.

Sunt multe religii în lume, dar identitatea ta nu constă în aderarea ta la o religie sau alta, ci în conștientizarea a cine ești tu ca persoană în Dumnezeu, să fii una cu El și să-l cunoști la adevărata Lui înălțime. Doar atunci vei vedea că a fi creștin nu vine cu un pachet de reguli pe care dacă le încalci, ești izgonit. Creștinismul vine cu libertate în Hristos și când vei simți această libertate, atunci vei vedea că dragostea și dorința de a rămâne mereu în prezența Lui, te vor face să renunți la multe lucruri și să începi să trăiești pentru El. Din dragoste, nu din constrângere. “Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu sunt grele” (1 Ioan 5:3)

Nu uita, aceasta este singura dragoste care te acceptă necondiționat și care nu te va dezamăgi niciodată. Știi câtă siguranță îți oferă gândul că Dumnezeu este deasupra capului tău, orice ai face și oriunde ai merge, pentru a te ajuta? Acest privilegiu este destinat doar copiilor Săi, cei care îi primesc dragostea și trăiesc după dorințele Lui. Iar dorințele lui Dumnezeu pentru tine au ca scop unic prosperitatea ta. El nu ne-a dat porunci pentru a ne îngrozi, ci pentru a ne feri de dezastre, pentru a ajunge la împlinire și la bucurie.

Crede-mă, nimic în lume nu echivalează frumusețea dragostei provenită din încrederea în faptul că tu, o mână de țărână, îi aparții Creatorului Universului și că El veghează asupra ta “ca să nu-ți lovești piciorul de vreo piatră” (Psalmi 91:12).

Descoperă-L tu pe Dumnezeu și pierde-te în dragostea Lui!