Ce este pocăința?

Asta e o întrebare foarte bună, pentru că de multe ori pocăința este înțeleasă greșit. Unii oameni folosesc termenul doar în sens negativ, alții consideră pocăința relativă sau chiar inutilă. Însă, majoritatea o asociază cu un set de reguli religioase ce îngrădesc libertatea și ucid bucuria vieții. Lăsând preconcepțiile deoparte, hai să privim cu atenție la ce spune Biblia despre pocăință.

1. Pocăința – opțională sau obligatorie?

Biblia nu lasă loc de interpretare. Pocăința este o poruncă pe care o găsim repetată atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament. Mai mult, Isus Hristos a poruncit în repetate rânduri oamenilor să se pocăiască. Acest mesaj era central în învățătura Mântuitorului.

2. Care sunt elementele pocăinței adevărate?

a. O schimbare a direcției 

“Întoarcerea” este un termen asociat adesea în Scriptură cu pocăința. Dar ca să te poți întoarce de pe un drum greşit, ca să îți poți schimba direcția, trebuie, înainte de toate, să realizezi și să recunoști umil că ești pe o cale greșită. Lucru acesta nu e uşor într-o lume plină de sine și dominată de mândrie.

Smerenia aceasta ar trebui să creeze în noi o stare plină de regret și amărăciune cu privire la păcatul comis, precum și la modul imoral de trăire, și astfel, să producă o dorință de schimbare radicală, o întoarcere de 180 de grade.

b. O schimbare a inimii 

Smerenia, amărăciunea și regretul păcatului sunt esențiale, dar nu sunt suficiente, după cum întoarcerea de pe o cale greșită nu este completă fără înlocuirea traseului eronat cu cel corect.

Biblia ne prezintă un alt sens a cuvântului “întoarcere” în contextul pocăinței. Dacă la punctul anterior vorbeam despre o întoarcere “de la” păcat, aici mă refer la o întoarcere “înspre” Dumnezeu. Altfel spus, schimbarea direcției trebuie să se producă concomitent cu o schimbare a inimii, de la egoism idolatru, înspre Dumnezeul căruia ne-am împotrivit căutând să fim dumnezeii propriilor vieți.

c. O schimbare a minții

Cel de-al 3-lea element al pocăinței asupra căruia Biblia ne atrage atenția, este scos în relief prin termenul grecesc “metanoia” care, tradus simplu în limba română, înseamnă “schimbare a minții”.

E interesant că multe dintre pasajele Scripturii care fac referire la pocăință sunt adresate credincioșilor. Asta subliniază faptul că pocăința nu e doar un eveniment unic prin care te întorci de la o cale greșită și îți îndrepți inima spre Dumnezeu, ci și un proces continuu ce ar trebui să se găsească în viața fiecărui credincios.

Acest aspect este subliniat în Biblie și de chemarea la sfințenie, o poruncă și un apel la curățire constantă privind la perfecțiunea Lui Hristos (1 Petru 1:13-16).

3. Pentru cine este pocăința? E ea necesară și pentru oamenii buni?

Poate că te consideri un om bun care nu are nevoie de pocăință. Te-aş chema atunci să te gândești care e standardul la care te raportezi, atunci când spui ca ești un “om bun”.

În economia Lui Dumnezeu, standardul e perfecțiunea lui Hristos. Practic, dacă nu ești perfect, ai nevoie de pocăință. În Biblie, minciuna e pusă în aceeași categorie cu vrăjitoria (Apoc 21:8), iar bârfitorii sunt chemați la judecată împreună cu ucigașii (Romani 1:28-29). De asemenea, Hristos ne avertizează că o insultă e la fel de gravă ca o crimă și un gând pervers la fel de grav ca imoralitatea sexuală (Matei 5:21-22; 27-28).

Tocmai din acest motiv Hristos a trebuit să moară, pentru că nimeni nu îndeplinește standardul perfecțiunii pentru a putea sta cu fruntea sus înaintea unui Dumnezeu sfânt. Fiecare păcat comis cere o judecată dreaptă, iar Dumnezeu nu poate fi nedrept. La cruce, Hristos a purtat toate păcatele oamenilor care vin smeriți la El, cu credință și cu pocăință autentică.

Să recapitulăm: pocăința înseamnă să conștientizezi dragostea de tată a lui Dumnezeu și să recunoști suveranitatea Lui asupra vieții tale, să renunți la păcat și să te întorci cu inima spre Dumnezeu, să continui într-un proces zilnic de înnoire a minții și de curățare a propriei vieți.