Isus Hristos

Creştinism

Pentru credința creștină, învățăturile lui Isus Hristos reprezintă baza religiei. Născut într-un mod supranatural, ducând o viață exemplară, făcând minuni, vindecând oameni și murind fără vreo vină pentru toată omenirea, toate aceste lucruri arată statutul special al lui Isus Hristos. Creștinismul îl consideră pe Isus drept Fiul lui Dumnezeu și Cel care a luat toate păcatele omenirii asupra Sa atunci când a fost crucificat de către romani.

Iudaism

Pentru iudei, Isus Hristos nu a fost Fiul lui Dumnezeu. Acesta a reușit într-adevăr să facă toate miracolele consemnate de către Evanghelii, dar doar pentru că a cunoscut numele lui Dumnezeu. Iudeii admit moartea prin crucificare a lui Isus Hristos, dar aceasta nu are nicio valoare pentru omul de rând. Isus a fost doar un învățător, a cărui activitate a încetat odată cu moartea sa.

Autoritate

Creştinism

Pe lângă Vechiul Testament, autoritatea principală este Noul Testament, o colecție de cărți scrise acum aproape 2000 de ani. Acesta a fost scris de către oameni apropiați lui Isus sau ai ucenicilor lui care au fost în acord unii cu alții. Astfel, autoritatea principală – Biblia – a rămas neschimbată și consecventă pentru creștini pentru aproape 2000 de ani.

Iudaism

Pe langa Vechiul Testament sau Tanakh, autoritatea principală este Talmudul, o colecție de scrieri scrise și compilate începând cu secolul II până în secolul VI. Acesta nu este o scriere a unui singur autor sau a mai multor autori contemporani, ci sunt diferite interpretări, ale unor rabini ce au trăit de-a lungul mai multor secole. Astfel, autoritatea principală – Talmudul – nu conține texte și legi clare, ci care trebuie filtrate și alese, iar de multe ori acest lucru se face după preferințe personale.

Mesia

Creştinism

Conform creștinilor, Mesia sau Hristos avea să fie cel care va pătimi fără să aibă vreo vină și cel care va lua asupra sa toate neputințele și păcatele oamenilor. Mesia este cel care va da viața veșnică și cel care avea să împace omenirea cu Dumnezeu prin jertfa lui. Mai simplu spus, Mesia este cel cu putere care a venit nu ca să i se slujească, ci ca să slujească oamenilor.

Iudaism

Conform evreilor, Mesia avea să fie cel care avea să ridice poporul evreu și să-l transforme într-o superputere politică și militară. Mesia nu avea să fie un supus al Imperiului Roman, ci cel care avea să-l răstoarne și să instaureze o pace mondială recunoscută de către orice națiune. Pe lângă acestea, Templul evreiesc din Ierusalim avea să fie reconstruit, recunoscut și folosit de către toți evreii de pe Pământ.

Tradiţiile

Creştinism

Creștinii consideră că legea ceremonială și civilă a încetat. Ce a rămas este doar legea morala, rezumată în “iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Pe lângă acestea, nici sărbătorile evreiești nu mai trebuie sărbătorite și nici Sabatul nu mai trebuie urmat. Creștinii se întâlnesc, de obicei, în ziua de duminică, iar Paştele și Crăciunul reprezintă principalele sărbători ce trebuie sărbătorite.

Iudaism

Iudeii consideră că legea ceremoniala și civilă încă trebuie practicate, doar că acest lucru nu mai este posibil precum era acum 2000 de ani. Sărbătorile evreiești, precum Pesach, Sukkot, Shavuot, Hanukkah, Yom Kippur etc. trebuie sărbătorite, iar Sabatul trebuie ținut. Evreii se întâlnesc mereu, vineri seara și sâmbătă, de Sabat.

Miliarde de oameni cred că Isus Hristos a existat și că a fost una din cele mai importante persoane din istoria umană, în timp ce mulți alții consideră că Isus nu a existat deloc. Este El doar un ”produs” al credinței creștine, sau chiar a existat într-un anumit timp și spațiu, exact cum tu și cu mine facem acum?

Ca români, am învățat în școală despre Ștefan cel Mare. Dar cum știm că el chiar a existat și că nu e produsul culturii românești? L-am văzut careva dintre noi în realitate, ca să putem confirma că a existat? Ce-i drept, doar i-am văzut statuile prin oraș. Putem însă să ne uităm la toate dovezile istorice care atestă existența lui Ștefan cel Mare și să decidem să credem sau nu dacă într-adevăr a fost un personaj real, nu doar un personaj din manualul de istorie.

Biblia, cea mai studiată și atestată carte istorică, face referire la Isus atât în Vechiul Testament (prin profeții), cât și în Noul Testament – vezi Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Ioan, care prezintă viața Lui și restul epistolelor care vorbesc despre El. Apropo, dacă încă nu le-ai citit, e un moment bun să o faci. Totuși, pentru a nu-mi reproșa că sunt părtinitor, voi prezenta în acest articol câteva surse istorice din afara Bibliei care vorbesc despre Isus.

1. Flavius Iosephus (37-100 d.Hr.) – unul din cei mai importanți și renumiți istorici evrei din secolul I – menționează că Isus a trăit, că era un om înțelept, că a avut ucenici, că a fost crucificat și că le-a apărut ucenicilor în a treia zi înviat.

“În vremea aceea a trăit Isus, un om înţelept, dacă poate fi numit aievea om. El a fost autorul unor uluitoare minuni şi învăţătorul oamenilor care erau bucuroşi să afle adevărul. A atras de partea lui o mulţime de iudei, dar şi o mulţime de păgâni. Acesta a fost Hristos’. Chiar dacă Pilatus, datorită acuzaţiilor aduse de fruntaşii poporului nostru, 1-a ţintuit pe cruce, n-au încetat să-l iubească cei ce l-au îndrăgit de la început. Căci li s-a arătat a treia zi iarăşi viu, aşa cum au prezis profeţii trimişi de Dumnezeu, înfăptuind şi o mie de alte miracole. De atunci şi până azi dăinuie poporul creştinilor, care îşi trage numele de la dânsul.”¹

2. Tacitus (55-117 d.Hr) – a fost un senator roman, orator și probabil unul din cei mai mari istorici al Imperiului Roman din secolul I. Acesta raportează în scrierile lui că numele de creștin provine de la o persoană istorică numită Christos (Christus – lb. latină), care a suferit pedeapsa maximă la vremea respectivă: crucificarea (acest lucru confirmă Evangheliile). Se menționează și faptul că acest lucru s-a întâmplat în timpul domniei lui Pontius Pilatus și a lui Tiberiu, că ”mișcarea” a luat amploare în Iudeea și că a ajuns chiar la Roma. De altfel, Tacitus menționează faptul că Nero nu prea i-a avut la inimă pe creștini și că i-a persecutat puternic².

3. Plinius cel Tânăr – istoric și guvernator roman din secolul I; menționează într-o scrisoare adresată împăratului Traian despre creștinii pe care i-a arestat, că aceștia cântau despre un anumit Christos și că i se închinau Lui³.

4. Talmudul babilonian (300-600 d.Hr.) – o carte de bază pentru evrei – îl menționează pe Isus ca pe un învățător, vindecător, făcător de miracole care a fost crucificat în ajunul Paștelui. Evreii spuneau că Isus făcea aceste lucruri supranaturale prin vrăjitorie, deoarece nu îl recunoșteau ca profet.

5. Lucian din Samosata – istoric grec din secolul al II-lea menționează că creștinii se închinau unui om care a fost crucificat și că trăiesc după legile lui. El spunea că învăţăturile lui Isus includ frăţietatea credincioşilor, importanţa convertirii şi a respingerii celorlalţi zei⁴.

6. Iulius Africanus (160 – 240 d.Hr.) – îl citează pe istoricul Tallus într-o discuție despre întunericul care a fost după crucificarea lui Isus⁵.

7. Mara Bar-Serapion – a fost un filosof sirian, care într-o scrisoare adresată fiului său menționează că evreii ar fi avut un rege înțelept pe care l-au omorât înainte de distrugerea Ierusalimului (70 d.Hr.), lucru care a adus pedeapsa lui Dumnezeu.

Acestea ar fi câteva surse istorice necreștine din primele secole, care îl atestă pe Isus ca personaj istoric. Ce-i drept, autorii acestor scrieri nu au crezut în El, dar au recunoscut faptul că El a trăit şi că a iniţiat o mişcare religioasă.

Ca și o ultimă idee, apostolul Pavel scrie despre Isus la aproximativ 15-20 ani după moartea Sa, adică la un timp extrem de scurt pentru a se dezvolta legende. O mișcare așa de puternică nu ar fi putut porni din Ierusalim, exact locul unde a murit Isus, dacă era fake news. Ucenicii lui Isus au îndurat bătăi, batjocuri și au fost chiar omorâți deoarece susțineau creștinismul. Chiar și cei care inițial au fost sceptici au ajuns să-și dea viața de dragul lui Isus. Oare ai putea să îți dedici viața unei înșelătorii?