Home   |    Categorii   |   

Cât ar trebui să mă rog?

Anonim       aprilie 4, 2020       2548

Multe persoane se întreabă cât timp ar trebui să petreacă în rugăciune pentru a fi considerate cu adevărat persoane credincioase. Câte minute sau ore ar trebui să petreacă o persoană în rugăciune pentru a se apropia cu adevărat de Dumnezeu? Cât de mult ar trebui să se roage pentru a fi considerată “un creștin adevărat”?

Haideți să ne uităm la câteva aspecte care au legătură cu astfel de întrebări:

În primul rând, a fi un creștin adevărat nu are legătură directă cu numărul de ore pe care îl petreci în rugăciune. Biblia ne prezintă câteva exemple de oameni care se roagă un număr destul de mare de ore, dar care nu sunt neapărat după voia lui Dumnezeu: “Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi, de aceea veţi lua o mai mare osândă” (Matei 23:14).

De asemenea, sunt oameni care, pur și simplu, repetă la nesfârșit aceeași rugăciune crezând că în felul acesta demonstrează faptul că sunt creștini adevărați și își dovedesc că sunt urmași adevărați ai lui Isus. Însă și cu privire la acest lucru Biblia are ceva de spus: Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi” (Matei 6:7).

În al doilea rând, nu este vorba doar despre cât de mult timp petrecem în rugăciune. Nu acesta este cel mai important aspect, ci mai degrabă cu ce anume venim înaintea lui Dumnezeu, pentru ce și despre ce ne rugăm. Putem petrece ore întregi în rugăciune, dar să pierdem esența acesteia, apropierea de inima lui Dumnezeu. Uneori asta se întâmplă pentru că nu știm cum să ne rugăm.

Rugăciunea este întotdeauna o conversație cu Dumnezeu cu dorința de a comunica cu El. Noi suntem copiii Săi, iar El este Tatăl nostru prin Isus.

Haideți să ne gândim puțin în felul următor: atunci când petrecem timp cu părinții noștri ne gândim la cât de mult timp petrecem cu ei pentru a fi considerați cu adevărat copiii lor? Nu! Exact în același fel, credeți că devenim copii ai lui Dumnezeu prin faptul că petrecem cât mai multe ore în rugăciune? Nicidecum! Devenim copiii Săi prin credința în Isus Hristos.

Ca și copii ai lui Dumnezeu, ne dorim în mod natural să petrecem timp de calitate cu Tatăl nostru. Așa cum timpul petrecut în rugăciune reflectă oarecum cât de mult El este prioritar în viețile noastre, la fel de importantă este și calitatea acestui timp.

Distribuie

Până acum nu am luat în considerare prea mult aspectul spiritual al vieții mele și am interacționat mai mult sporadic cu a fi creștin în sensul practic al cuvântului, dincolo de o etichetă sau tradiție. Însă acum vreau să îl urmez pe Isus și să fiu un creștin autentic. Ce ar trebui să fac?

Dacă aceste cuvinte te reprezintă, lasă-ne un mesaj și noi te vom contacta cât de curând posibil.