Creștinii care sunt siguri de ceea ce cred, vor spune că nu. Cred că și această întrebare, ca și discuția legată de credință și știință, pornește dintr-o teamă de fraza ”crede și nu cerceta”. Această teamă izvorăște dintr-o dezinformare generală legată de ceea ce ne cere Dumnezeu și Biblia.

Sunt două curente majore pe care doresc să le definesc în răspunsul acesta, și anume științismul și fideismul.

Științismul este curentul care spune că singura modalitate de cunoaștere este cea științifică, iar la capătul opus al spectrului este fideismul, care spune că toată cunoștința se bazează pe credință.

Personal, nu sunt adeptul vreunui astfel de curent. Orice copil pus să tragă cea mai scurtă cale între punctul A și B va desena o dreaptă fără să înțeleagă demonstrația științifică, iar fideismul aplicat ar anula simțul văzului.

Cred că acest verset exprimă în cuvinte puține atitudinea pe care o adoptă Biblia față de rațiune, dovezi pentru credință și credibilitate. Apostolul Ioan este martor ocular la evenimentele pe care le descrie. Mai mult încă, în tradiția evreiască, fiind nevoie de cel puțin doi martori oculari pentru ca un eveniment să fie considerat credibil, Ioan menționează și prezența celorlalți apostoli la întâmplările relatate. Acestă atitudine, pro-înțelegere și pro-credibilitate, care nu se dă înapoi de la a aduce dovezi clare legate de evenimentele sau învățăturile care formează baza credinței creștine, este prezentă și în pasajele care relatează învierea lui Isus, nașterea Lui și alte momente importante.

Desigur, ca și în știință sau orice în alt domeniu, și în credință există anumite lucruri pe care încă nu le înțelegem, dar acest adevăr nu înseamnă anularea rațiunii, ci dimpotrivă, ne invită la a încerca să cunoaștem cât mai mult. Diferența dintre necunoscutele credinței și cele ale lumii naturale este că pe cele ale credinței putem să le încredințăm lui Dumnezeu care ne va descoperi toate tainele la vremea lor.

Biblia spune despre credință că este “o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1).

Poți spune că alegi să crezi în ceva, că ține de tine dacă alegi să crezi un lucru sau nu. Dar lucrurile nu stau chiar așa. Credința este în tine și tu ești cel care îi dă curs. Cum poți trăi cu încrederea că soarele răsare și apune de fiecare dată la momentul potrivit? Nu te-ai îngrijorat niciodată că s-ar putea să nu mai apună și să rămână zi pentru totdeauna? Nu. Și asta pentru că ai știut și ai crezut că natura își urmează singură cursul. Mai mult, dă-mi voie să-ți mai zic ceva: nu natura sau mama natură e cea care face aceste lucruri, ci Dumnezeu. El le controlează pe toate. “El poruncește soarelui, și soarele nu mai răsare; și ține stelele sub pecetea Lui” (Iov 9:7).

Cum poți intra într-o clădire și să ai siguranța că ea nu se va prăbuși peste tine? Dacă ai cunoaște compoziția clădirii, cimentul, zidurile, ce greutate poate suporta, atunci vei ști sigur că acea clădire poate ține ușor acoperișul și etajele superioare. La fel este și cu Dumnezeu: cu cât îi cunoști mai mult compoziția, cu atât credința ta în El va deveni tot mai sigură.

Credința se bazează pe adevăr, pe cunoașterea profundă a adevărului lui Dumnezeu. Cu cât cunoști mai mult adevărul despre o persoană, cu atât ai mai multă încrederea în ea. Odată cunoscut adevărul, poți avea încredere.

Biblia mai spune despre credință că vine în urma auzirii: “Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17).

Prin urmare, credința și în mod special credința în Dumnezeu nu trebuie să ți-o impui tu, să o primești de la cineva sau să o câștigi. Cu cât petreci mai mult timp în studierea Bibliei, cu atât credința ta în lucrurile nevăzute va prinde contur, iar când vei începe să îl experimentezi pe Dumnezeu nu vei putea rămâne pasiv. Odată venită credința în inima ta, Dumnezeu o va crește, iar creșterea în credință este direct proporțională cu creșterea în cunoștința lui Dumnezeu.

Dacă “a crede” înseamnă a te bizui pe deplin pe Cuvântul Lui Dumnezeu, oare ce spune Dumnezeu despre cuvântul Său? Scriptura însăși este cea care ne oferă răspunsul : “Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35).

O întrebare foarte bună și relevantă pentru societatea zilelor noastre, iar în același timp este și o întrebare folosită deseori ademenitor. De ce spun asta? Întrebarea include o afirmație cu condiția de adevăr, și anume că există oameni buni. Cu siguranță privind în jur putem descoperi numeroase acte de bunătate, oameni generoși, cu intenții bune sau amabili însă trebuie să recunoaștem că percepția sau cunoașterea noastră asupra acestor oameni este limitată pentru că nu petrecem întregul nostru timp alături de ei pentru a le putea surprinde întreaga viață iar în plus chiar dacă nu am găsi niciun cusur, lucru imposibil de altfel, totuși nu am avea acces la nivelul conștiinței lor pentru a putea vedea gândurile și motivațiile acestora.

Biblia însă Îl prezintă pe Dumnezeu ca o entitate omniscientă, care cunoaște toate aceste elemente care nouă ne lipsesc, iar percepția Lui asupra acestei evaluări este una absolut obiectivă și dreaptă. Astfel iată ce afirmă Dumnezeu despre oameni: “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23) sau “pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască” (Eclesiastul 7:20). Iată că privind din această direcție elementele întrebării se schimbă radical și descoperim că întrebarea este de fapt pusă greșit pentru că nu există oameni buni.

“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9). Însă chiar în această poziție dezastruoasă, lipsită de speranță pentru întreaga umanitate, apare strălucind bunătatea lui Dumnezeu în scenă. Dumnezeu oferă antidotul!

Acesta fiind o decizie să ne întoarcem la Dumnezeu. Biblia numeşte acest lucru un act al „pocăinţei”. Când o persoană se întoarce cu adevărat la Dumnezeu, nu este păcat prea mare, pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta. Dumnezeu a oferit o modalitate prin care să ierte păcatul, iar această modalitate este moartea lui Isus Hristos pe cruce. Dumnezeu oferă iertarea Sa şi viaţa veşnică oricărui om care crede în Isus. Cerul este un cadou fără plată, oferit oricui Îi va cere iertare lui Dumnezeu şi-L va ruga pe Isus să vină în viaţa lui, începând astfel o relație personală cu Dumnezeu. Dar dacă păcatele cuiva nu au fost iertate de Isus Hristos, Iadul devine locul plății lui.

În final, fără a fi catastrofist, dar provocant, vreau să te întreb respectuos: Dacă ai muri în această noapte ce s-ar întâmpla cu tine?

Nimeni nu poate să spună că nu are credință. Cu toții credem în ceva, ceea ce determină felul nostru de a conviețui și activitățile pe care întreprindem. Oamenii au credință în diferite “ismuri”, precum Naționalism, Ateism, Marxism, Hinduism, Darwinism, Creștinism etc.. Așa că întrebarea nu este dacă avem sau nu credință, ci mai degrabă în ce alegem să ne punem credința?

Câteva exemple practice ale credinței din viața de zi cu zi:

1. Chiar atunci când ne urcăm în autobuz credem că o să ajungem la destinație cu bine, altfel nu am mai circula cu autobuzul.
2. Noi credem că Ștefan cel Mare a existat pentru că istoria ne zice acest lucru. Dacă l-am fi văzut cu ochii noștri nu ar fi fost nevoie de credință, dar în acest caz noi credem ceea ce istoricii au scris.
3. Când un prieten face ceva ce pe tine te deranjează și intenția lui nu a fost aceasta, atunci când el îți explică ceea ce s-a întâmplat de fapt, ai opțiunea: fie îl crezi, fie nu îl crezi pe cuvânt.

Astfel, credința nu se aplică doar în lucrurile ce țin de religie, ci poate fi aplicată în toate domeniile vieții.

Tradus din grecescul “pistis”¹, cuvântul credință înseamnă încredere, demn de încredere etc.. Să presupunem că îi spui unui prieten că ai încredere în el. Ce înseamnă asta? În primul rând, înseamnă că persoana cu care vorbești trăiește. În al doilea rând, ești convins că ea este demnă de încredere, poți crede ceea ce zice și ai încredere în caracterul ei.

Credința în Dumnezeu este să știi că Dumnezeu este real și că te poți încrede în promisiunile Lui.

În creștinism credința joacă un rol foarte important în apropierea noastră de Dumnezeu. “Căci fără credință este imposibil să-I fim plăcuți lui Dumnezeu” (Evrei 11:6). Ca să aibă logică și să se înțeleagă la ce mă refer, am să prezint succint situația oamenilor față de Dumnezeu.

Noi, oamenii, am fost creați pentru a avea relație cu Dumnezeu, dar din cauza neascultării noastre, ne-am ales propriile căi care nu Îl includ pe Dumnezeu. Din Biblie putem observa faptul că indiferența față de Dumnezeu este păcat. Plata păcatului este moartea, adică despărțirea de Dumnezeu din punct de vedere spiritual (Romani 6:23).

Singura soluție pentru păcatele noastre vine din partea lui Dumnezeu și este Isus Hristos: “Dar Dumnezeu își arată dragostea față de noi prin faptul că pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). Însuși Isus Hristos a spus: “Eu sunt Calea, Adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

Pentru a cunoaște dragostea lui Dumnezeu, fiecare trebuie să-L primească pe Isus ca Mântuitor și Domn în viața lui. “Dar tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

Să-L primim pe Isus presupune să ne întoarcem la Dumnezeu, adică să ne cerem iertare de păcate și să ne punem încrederea în Isus. Asta înseamnă să renunți la eul tău, nu la voința ta, iar viața ta să nu mai fie condusă de dorințele tale, ci de Dumnezeu. “Căci prin har suntem mântuiți, prin credință și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8,9). “Însă celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită neprihănire” (Romani 4:4,5).

Înaintea lui Dumnezeu suntem considerați fără păcat prin credința în Isus Hristos, iar de aceea credința este foarte importantă în creștinism.

În jurul vârstei de 83 de ani, Carl Jung a fost filmat în timpul unui interviu. Punctul culminant al acelui film a fost spre final, când reporterul l-a întrebat pe Jung: “Credeți în Dumnezeu?”. Jung a spus: “Să cred în Dumnezeu? Folosim cuvântul cred când ne referim la ceva adevărat, dar pentru care nu avem suficiente dovezi. Nu, nu cred în Dumnezeu. Știu că există Dumnezeu”.

Surse:

1. Strong, James: Strong’s Concordance