O întrebare bună, dar o întrebare cu multe răspunsuri. Presupun că atunci când te gândești la numărul mare de biserici, îți vin în minte două aspecte: numărul substanțial de denominații creștine și numărul mare de clădiri. Unele biserici sunt născute din motivații Biblice, sănătoase și benefice societății şi în special credincioșilor, în timp ce altele sunt născute din dorințe egoiste, având un efect dăunător atât asupra comunităților locale, cât și asupra credincioșilor. Sunt convins că sunt și alte motive în afara celor menționate mai jos, însă majoritatea se încadrează în cel puțin una din următoarele 5 categorii:

1. Evanghelizare + înființare de biserici 

Mandatul credincioșilor a fost întotdeauna (și încă este) acela de a duce Evanghelia (vestea bună despre persoana lui Isus Hristos și lucrarea Sa de mântuire) până la marginile pământului. Ucenicii au început acest process încă din timpul vieții lui Isus și au căutat să vestească Evanghelia chiar cu prețul vieții. În ciuda persecuției din primele secole, numărul credincioșilor creștea nespus de mult și astfel, se formau noi comunități de creștini. La început, aceste comunități erau alcătuite din iudei care Îl recunoșteau pe Isus ca fiind Mesia cel promis în profeții. Așadar, locașurile de închinare (la început în case sau sinagogi) au apărut din necesitatea credincioșilor de a se strânge laolaltă pentru a se închina Creatorului și pentru a comemora moartea și învierea lui Hristos. Și astăzi se formează noi biserici și se construiesc clădiri pentru a facilita crearea unui loc în care Cuvântul Lui Dumnezeu sa fie proclamat, pentru ca oamenii să cunoască bucuria mântuirii și a vieții schimbate.

2. Expansiune globală și culturală 

Ucenicii nu au rămas doar în Palestina. Au trecut dincolo de zonele în care mergeau de obicei și au predicat Evanghelia neamurilor, adică altor naționalități (greci, etiopieni, romani, etc), împlinind profeția făcută de Dumnezeu lui Avraam (Geneza 26:4) și anume că din Israel va ieși Cineva care va fi o binecuvântare pentru tot pământul. Evident, aceşti credincioși se întâlneau în comunități puțin diferite de cele evreiești, întrucât aveau elemente specifice culturii lor. Astfel, am ajuns nu la o separare, ci la o expansiune a Evangheliei și a comunităților creștine din punct de vedere teritorial și cultural. În ziua de azi, unii oameni observă diferențele culturale ale acestor adunări și le etichetează ca fiind diferite, deși ele au un crez de bază comun.

3. Schisme și reforme

Cu trecerea timpului, statul a început să își exercite tot mai mult autoritatea asupra bisericii (ca întreg). Astfel, trebuie să recunoaștem că, din păcate, unii credincioși (printre care și “lideri spirituali”) au abandonat misiunea apostolică de a duce Vestea Bună mai departe, și au înlocuit-o cu o dorință de putere, o dorință de câștig material sau cu alte interese personale. Acest lucru a adus, în mod inevitabil, la rupturi, cele mai cunoscute fiind Marea Schismă (din anul 1054) şi Reforma lui Martin Luther (1517 AD). Mulți martiri s-au “luptat”, de-a lungul anilor ca Biblia să ajungă în mâinile credincioșilor. Asta a dus, bineînțeles, la formarea unor noi comunități prin separarea unora de bisericile ce voiau ca Scriptura să fie doar la îndemâna clericilor.

4. Neînțelegeri doctrinare

Totuși, nu toate schismele au avut la bază elemente negative precum câteva dintre cele menționate mai sus. Unele s-au produs și datorită diferențelor doctrinare și de interpretare a Sfintei Scripturi. Unele diferențe doctrinare sunt destul de mici, aproape insesizabile, în timp ce altele sunt destul de mari și am putea spune ireconciliabile din punct de vedere bisericesc. Unele se datorează diferențelor de interpretare a anumitor pasaje biblice, altele se datorează accentului pus pe tradiție. Câteva exemple găsim în: doctrina despre persoana Domnului Isus, doctrina mântuirii, doctrina botezului, împărtășania, doctrina închinării aduse Maicii Domnului, sfinților apostoli și îngerilor. Pe lângă cele menționate, ar mai fi o subcategorie atribuită adesea neînțelegerilor doctrinare, și anume cea a ereziilor. Dacă primele diferențe dogmatice fac referire la acele diferențe care separă un cult creștin de altul (fundația fiind aceeași), ereziile separă un cult creștin de un cult care s-a desprins din creștinism, care se autoproclama ca fiind creștin, dar care neagă adevărurile esențiale ale creștinismului (e.g. Martorii lui Iehova, Mormonii, etc.).

5. Tranziție culturală 

Începând cu perioada iluminismului și revoluția industrială, lumea s-a modernizat din ce în ce mai mult, astfel că anumite stiluri artistice (în materie de muzică, pictură, arhitectură, etc.) au început sa fie adoptate atât în clădirile bisericilor, cât și în întâlnirile bisericești. Unele au fost primite cu căldură, altele au fost respinse. Unii le-au considerat benefice pentru vestirea Evangheliei, alții au considerat că metodele moderne dezvoltate în artă sau comunicare, nu pot, și nu trebuie să fie îmbinate cu închinarea duhovnicească. Ca urmare, unele biserici s-au separat formând congregații care, cel puțin la prima vedere arată destul de diferit, deși crezul esențial ar putea fi identic.

După cum se poate observa, există multe motive care încearcă să justifice numărul mare de biserici. Unele diferențe sunt benefice întrucât ne încurajează la studiu profund în căutarea adevărului. Totuși, ca și creștini, așteptăm cu nerăbdare acel moment în care, toți cei ce ne-am pus încrederea în Hristos, vom fi în unitate perfectă pentru că vom cunoaște toate lucrurile care azi ne separă. Până atunci, deși ne închinăm în clădiri diferite, conduse după principii diferite, continuăm să zidim unitatea dintre noi împlinind porunca Mântuitorului nostru: “Iubiți-vă unii pe alții, cum v-am iubit Eu” (Ioan 13:34-35).

Dacă ești în căutarea unei biserici,  îți recomand să te uiți la acele biserici care prețuiesc Biblia, și o fac non-negociabilă. De asemenea, îți recomand să parcurgi articolul ‘Cum să-mi aleg o biserică?‘.

Dă-mi voie, te rog, să îți tulbur puțin definiția “bisericii”. Poate te-ai intersectat cu diferite biserici sau poate doar le-ai văzut din exterior și poate te-ai gândit că biserica e pentru cei fără păcat, “pentru acei oameni”, acea categorie de sfinți din care tu bineînțeles că nu faci parte. Cu bucurie îți spun că nu este deloc așa.

Isus a venit să-i mântuiască pe cei pierduți. “Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). De asemenea, Biblia spune că nu există om fără de păcat. “Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Și atunci cu ce ar trebui să umplem bisericile dacă nu cu noi, păcătoșii?

Iar tu, cel care întrebi, dacă ești undeva în afara bisericii, te invit și pe tine cu restul păcătoșilor. Da, și tu ești unul dintre noi și asta nu e ceva rău. Suntem păcătoși salvați și răscumpărați.

Isus a venit pentru cei ca tine și ca mine. El nu i-a căutat niciodată pe cei perfecți, fără cusur. A vrut imperfecțiunile noastre. Și știi cum se numește asta? Har. Ceva ce nu merităm și totuși primim. Iertare. Că de păcat, toți am fost atinși. Ne-am născut în păcat. Iar iertarea… o primim, în momentul în care venim la El. 

Iar biserica? E cel mai potrivit loc pentru păcătoși. Isus stătea la masă cu vameșii, păcătoșii și curvarii, iar oamenii “cei mai de sus ” din vremea aceea, oameni care se vedeau fără păcate, cârteau și spuneau că Isus face ceea ce e greșit, stă la masă cu niște păcătoși.

Știi ce le-a răspuns Isus? “Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăință nu pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși” (Marcu 2:17)

Ca să ai parte de doctor, trebuie să fii bolnav. Și ești! Oricât de multe fapte bune ai face tu. Ești păcătos și sunt păcătoasă, iar Isus vrea să stea la masă cu cei ca noi. Ce onoare!

Definiția de bază a cuvântului “creștin” înseamnă apartenența la religia creștină, adică a avea credință în Isus Cristos și în învățăturile Sale.

Sunt două categorii de creștini:

1. Nominali: doar cu numele
2. Practicanți: care pun în practică ceea ce învață

Statutul de creștin nominal și apartenență la biserică le primești după ce te naști (prin botez sau binecuvântare), dar a deveni creștin practicant nu se obține decât prin credință și participare activă acolo unde, alți oameni ca și tine se adună, având același țel.

De ce nu merg oamenii la biserica?

Oamenii care nu merg regulat la biserică (și aici mă refer la mai mult decât de Crăciun și de Paști) motivează că participarea la slujbă nu este atrăgătoare sau captivantă. Dimpotrivă, este plictisitoare, îmbibată de ritualuri, tradiții, durează mult, iar nu toți oamenii din biserică sunt ceea ce pretind a fi: credincioși și interesați de Dumnezeu cu adevărat.

Neavând acest cadru potrivit, pe la vârsta adolescenței, tinerii aleg să meargă foarte rar la biserică, convinși că știu în mare parte cum stă treaba cu credința. Ei cred că pe Dumnezeu “Îl ai în inimă”, ca pe un talisman, e acolo necondiționat și nu văd niciun beneficiu în participarea activă la biserică.

Oamenii încep să meargă mai regulat la biserică, fie atunci când îmbătrânesc, gândindu-se mai mult la moarte, fie când în viața lor intervine o problemă pe care ei singuri nu o pot rezolva. Astfel, marea majoritate a oamenilor nu au nevoie de Dumnezeu, ci mai degrabă au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

De ce să mergi la biserică?

Nu putem nega că o parte din motivele enumerate mai sus sunt adevărate. Acestea pot constitui piedici în căutarea sinceră a lui Dumnezeu. Dar în Scriptură ni se spune: “Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima“ (Ieremia 29:13). Astfel, credința presupune o căutare și un efort, nu e ceva care vine de la sine. Ține de noi să căutăm o biserică, o comunitate unde dezavantajele enumerate să fie cât mai puține. O biserică unde putem primi învățătura sănătoasă din Scriptură, unde simțim prezența lui Dumnezeu, care aduce: pace, bucurie, încredere și mai ales cea care pune în noi dorinţa de a ne pocăi (a ne căi de păcate) şi de a ne îndrepta.

Oamenii se justifică prin faptul că nu au timp. Dar Dumnezeu ne dă timp. Ține de noi de cum ne setăm prioritățile. Pentru lucrurile importante ne facem mereu timp.

Biserica a fost înființată cu scopul ca oamenii să se adune. Deși trăim într-o generație înclinată către individualism, scopul lui Dumnezeu pentru credincioși este unitatea. Dumnezeu promite că este prezent acolo unde oamenii se roaga laolaltă: “Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20).

Problema legată de o religie individualistă (te rogi singur acasă, tu și Dumnezeu) este tocmai capcana de a te închina unui dumnezeu al imaginației tale: un dumnezeu căruia îi spui tu ce să facă și nu lui Dumnezeu, care-ți spune ție ce trebuie să faci. Nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu, ci oamenii studiază Scriptura, tocmai pentru a descoperi caracterul lui Dumnezeu, să ştim cum să ne raportăm noi la El, cum se raportează El la noi. Apostolul Pavel menţionează și el importanţa studierii Scripturii: “Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17).

Biblia ne îndeamnă a ne întări unii pe alții în credință, în cadrul bisericii și să nu plecăm din ea: “Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie” (Evrei 10:24-25).

Pot să fiu creștin fără să merg la biserică? Da, poţi, dar Dumnezeu ne îndeamnă să mergem. Dacă nu ştii la ce biserică să mergi, te îndemn să începi să cauţi una.

Dacă ai citit postarea până în acest punct, probabil că te-ai așteptat să te invit la biserica unde merg eu. Nu voi face acest lucru, deși eşti binevenit. Scopul acestui articol nu este de a promova o biserică anume, ci de a scoate în evidenţă importanţa de a merge regulat la una. Doar în Dumnezeu şi în biserică ne putem găsi împlinirea adevărată, pe care de cele mai multe ori, o căutăm în afara ei.

Într-o lume plină de tensiune, conflicte, suferință, în biserică vei găsi speranţă, pace, dragoste, vestea bună a iertării lui Dumnezeu, reconcilierea Lui cu tine, speranța învierii din morți și aşteptarea vieții veșnice, sub un cer nou și pe un Pământ nou.