Ce este biserica?
Anonim       aprilie 4, 2020       2528
Este evident că în lungul curs al istoriei au fost date multe definiții și caracterizări ale bisericii. Uneori, ele au fost de natură subiectivă, alteori au fost mai degrabă o încercare de a surprinde cât mai multe dintre elementele care alcătuiesc ceea ce numim noi o biserică. Pentru că nu toate definițiile oamenilor pot fi considerate cuprinzătoare sau adevărate, voi încerca să răspund la această întrebare pe două direcții:
Cum definește Biblia Biserica?
Biblia se folosește de multe imagini pentru a defini Biserica, iar una dintre cele mai importante, compară Biserica cu un trup, trupul lui Hristos (Romani 12). În această descriere, membrii bisericii, credincioșii, sunt comparați cu membrele unui corp. Fiecare membru are rolul său, sprijinind întregul corp al Bisericii, care la rândul lui este condus de către cap, care este Hristos.
Una dintre cele mai răspândite imagini este aceea a Bisericii ca Mireasa lui Hristos (Isaia 62; Apocalipsa 21). Această imagine este folosită de cele mai multe ori într-un context profetic, referitor la viitorul bisericii. Chiar dacă este mai greu de înțeles, această imagine este importantă pentru că ne asigură de dragostea lui Dumnezeu pentru Biserică.
Ce nu este este Biserica?
- Biserica nu este doar o instituție, o organizație sau un centru cultural.
- Biserica nu este definită de clădirile pe care noi le numim biserici. Creștinii primelor secole se întâlneau în casele oamenilor, în catacombe, sau oriunde erau, cât de cât, feriți de persecuția romană.
- Biserica nu este reprezentată de un stat sau de un regim politic, chiar dacă acesta a fost conceput pe baza unor principii creștine.
- Biserica nu se rezumă la definițiile sau categoriile oamenilor, chiar dacă aceștia sunt conducători influenți precum Papa, un Mitropolit sau un președinte de cult.
- Biserica nu este suma denominațiunilor care se autocaracterizează ca fiind creștine.
Care a fost concepția ta despre biserică până acum?
Taguri: biserică, Dumnezeu, Isus Hristos, relații