Înainte de toate, vreau să reafirm faptul că urmașii lui Hristos sunt chemați mai întâi de toate să dorească împăcarea și menținerea relației de căsnicie. Aceste principii sunt evidențiate în articolul dedicat temei divorțului. Te-aș invita să citești acel articol înainte de-a trece prin acesta, pentru că am să folosesc termeni și teme definite mai în detaliu acolo.

Aici, în schimb, nu vorbim despre divorț în sine, dacă e permis sau nu, ci vom încerca să analizăm pe scurt de ce sunt creștini care divorțează. Să începem analiza c-o imagine de perspectivă a fenomenelor ce afectează un mariaj.

Denaturarea legămintelor

Nu cred că te voi șoca atunci când îți voi spune că divorțul a devenit o parte din fabrica culturală a lumii contemporane. Cel mai probabil chiar tu cunoști câteva persoane divorțate. Ce este șocant însă, este rata de creștere a divorțurilor. Dacă în 1867 în SUA se înregistra doar un divorț la fiecare 35.7 căsătorii¹ , astăzi rata e undeva la un divorț pentru fiecare 2.48 căsătorii², deci o probabilitate ce se apropie tot mai mult de 50%. În decurs de aproximativ 150 de ani, am ajuns să putem da cu banul ca să “ghicim” dacă mirii rămân sau nu împreună. Realitatea aceasta face ca un divorț să pară ca soluția normală (chiar evidentă) la orice problemă majoră dintr-o căsătorie și diminuează împortanța legământului.

Denaturarea comunității 

De-a lungul istoriei, mariajul îți oferea un statut social în comunitatea din care făceai parte, iar comunitatea juca un rol cheie în structura legământului. Acum însa, mânați de spiritul individualist, ne detașăm de comunitate dar păstrăm aceleași așteptări social-tradiționale. În alte cuvinte, avem așteptarea ca partenerul nostru să fie un susținător, cineva care ne afirmă identitatea, un prieten intim pe care ne putem baza oricând, dar totodată un romantic pasional, dornic de mister și aventură. Mai mult, avem așteptarea ca toate astea să țină până la moarte (care vine tot mai târziu, media de viață fiind în creștere). Practic, subliniază psihoterapeuta Esther Perel, ne așteptăm ca partenerul nostru să facă ceea ce în trecut făcea o întreagă comunitate³. O cerintă destul de irealistă, nu crezi?

Denaturarea relațională

În cartea sa, “Welcome to Adulting”, autorul povestește realizarea de tip ‘duș rece’ pe care a avut-o după un an de căsătorie când și-a dat seama că era “prins în ceva fără ieșire. Mariajul era diferit” de ceea ce crezuse el⁴. Ce l-a facut să aibe acest moment? În primul rând, a fost o perspectivă gresită a relației – una în care aștepți mereu să primești de la celălalt fără să oferi. Pe de-altă parte, a fost pofta după varietate sexuală, hrănită prin felurite moduri, ce a întărit percepția că monogamia este o realitate imposibilă pe lungă durată. Țin să menționez că autorul continuă cartea explicând cum a învățat să-și iubească soția cu care este acum împreună de 17 ani.

Realitatea

Căutăm o fantezie. Toate aceste argumente ne prezintă (sau unora ne aduc aminte) o realitate fundamentală: căutăm compatibilitate când aceasta nu poate exista între păcătoși. Și ghici ce suntem noi, oameni? Da, și eu și tu. Tot ce pare că acum este denaturat sau anormal, este perfect natural firii noastre păcătoase. Preferăm să abandonăm problemele decât să le rezolvăm, să creăm idoli conform așteptărilor noastre și să pretindem dragoste și loialitate fără să oferim nimic. Asta suntem noi, oamenii, iar realitatea nu îi exclude pe creștini pentru că și ei sunt oameni. Defapt, în asta constă tot mesajul nostru: inimile noastre sunt bolnave (Ieremia 17:9), denaturate la un așa nivel, că Dumnezeu a trimis pe Fiul Isus Hristos să moară pentru a ne restaura în concordanță cu natura Sa sfântă (Ioan 3:16).

Răspunsul

De ce există divorț în rândul creștinilor? Pentru că avem momente când uităm că așteptările și fericirea noastră sunt pe deplin împlinite doar în Hristos și ne lăsăm afectați de natura păcătoasă, acționând în așa fel încât legămintele, comunitățile și relațiile noastre au de suferit. Avem momente când nu facem binele pe care am vrea să-l facem (Romani 7:19). Dar, în ciuda lipsurilor noastre umane, a durerilor emoționale provocate de un divorț, există răscumpărare în Hristos. Frumusețea evangheliei este că Dumnezeu ne oferă o soluție pentru pace și dragoste, noi doar trebuie s-o acceptăm.

Surse:

1. Alexander Plateris: 100 Years of Marriage and Divorce Statistics: 1867-1967
2. Statistical Abstract of the United States: 2012, www.census.gov/library/publications/2011/compendia/statab/131rd.html
3. Esther Perel: Mating in Captivity: Unlocking Erotic Intelligence, United States, HarperCollins e-books, 2009
4. Jonathan Pokluda and Kevin McConaghy, Welcome to Adulting: Navigating Faith, Friendship, Finances, and the Future, United States, Baker Publishing Group.

Din cauza ratei crescute, divorţul este un subiect care lansează foarte multe controverse în zilele noastre. Dat fiind această rată mare, unii oameni aleg să nu se mai căsătorească, ci aleg varianta concubinajului, pentru a se feri de eşec.

Importanţa căsniciei

În Scriptură există noţiunea de legământ sau de de promisiune. Legămintele erau făcute fie între Dumnezeu și om (e.g. Avraam, Noe) fie între doi oameni (e.g. David şi Ionatan). Căsnicia este cea mai profundă relație bazată pe legământ, deoarece conţine două legăminte. Căsnicia implică:

• un legământ pe verticală: între Dumnezeu şi om.
• un legământ pe orizontală: între cei doi soţi.

Astfel, când oamenii își spun jurămintele:

• înainte de a vorbi pe “orizontală”, ei vorbesc pe “verticală”.
• legământul îi leagă atât de partenerul de viaţă, cât și de Dumnezeu.
• Își spun cel mai profund legământ interuman.
• cei doi devin una dintr-o perspectivă biblică (Geneza 2:24).

Ce presupune în aceste condiţii divorţul?

Să încalci legământul făcut cu soțul sau cu soția ta înseamnă să încalci legământul faţă de Dumnezeu. În Evanghelia după Matei este precizat: “Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19:6).

Divorțul este traumatizant şi lasă în inima oamenilor o urmă adâncă de tristeţe. Această decizie nu trebuie luată sub formă impulsivă, o persoană trebuie să ştie tot ce implică divorţul. „Cuplurile care vor să se separe visează la divorţul perfect: o trecere rapidă şi definitivă, de la furtuna conflictelor la adierea înviorătoare a liniştii şi armoniei. Însă nu există divorţ perfect, aşa cum nu există nici căsnicie perfectă“¹.

Când nu este permis divorțul?

În Biblie ni se spune că abandonarea partenerului conjugal dintr-un capriciu sau poate din dorinţa de a găsi alt partener constituie un act de trădare sau de înșelare. Din motivul acesta Dumnezeu spune: “Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2:16). Multe căsnicii se destrămă din motive neîntemeiate. Acestea ar fi putut fi salvate dacă cei doi ar fi fost mai iertători unul cu celălalt (Matei 18:21-22).

Când este permis totuși divorţul?

Singurul pasaj din Scriptură unde este specificată clară permisiunea lui Dumnezeu pentru divorţ şi recăsătorie este dată de cuvintele lui Isus prin expresia “afară de pricină de preacurvie”. Astfel, că singurul motiv legitim pentru divorţ este adulterul sau relaţiile sexuale extraconjugale. Relaţiile sexuale sunt o parte integrantă a căsniciei încât “cei doi devin un singur trup”, prin urmare, ruperea unei astfel de legături prin relaţii sexuale în afara căsătoriei poate reprezenta un motiv permis pentru divorţ.

Când este posibilă recăsătorirea?

Recăsătorirea este permisă numai în cazul de infidelitate în căsnicie. Este important să notăm că numai părţii nevinovate îi este permis să se recăsătorească. Permisiunea de recăsătorire după un divorţ este consecinţa milei lui Dumnezeu pentru persoana împotriva căreia s-a păcătuit şi nu pentru persoana care a comis actul de imoralitate sexuală. Pentru persoana care a săvârşit adulterul, dacă va alege să locuiască sau să îşi întemeieze o familie cu altă persoană, el va trăi în preacurvie şi acest fapt constituie un păcat înaintea lui Dumnezeu.

Alte situaţii

Unii oameni o înţeleg ca pe o altă “excepţie” conform căreia le este permisă recăsătorirea dacă partenerul necredincios divorţează de partenerul credincios. Totuşi, contextul acestui pasaj nu menţionează recăsătorirea, ci spune numai că un credincios nu este legat să continue o relaţie de căsătorie dacă partenerul său necredincios doreşte să-l părăsească.

Alţii spun că violenţa domestică, fie asupra partenerului de căsătorie, fie asupra copiilor, constituie un motiv plauzibil pentru divorţ. În Scriptură nu este precizat acest motiv și astfel, nu putem să facem presupuneri acolo unde Cuvântul lui Dumnezeu nu specifică. Personal, consider că în astfel de condiții, cel mai înțelept ar fi separarea temporară (fără a înainta actele de divorț) pentru siguranța personală, atât a persoanei vătămate, cât și a copiilor, dacă sunt. Poate prin această măsură, persoana care practică violența își va da seama de efectele comportamentului său abuziv și se va îndrepta.

Consiliere: Dacă este posibilă

Versetele din Matei constituie o permisiune pentru divorţ şi nu o poruncă de a divorţa. Chiar şi atunci când se întâmpla unul din cele mai grele lucruri într-un cuplu: adulterul, persoanele pot, prin harul lui Dumnezeu, să înveţe să se ierte şi să înceapă reconstrucţia căsniciei, atâta timp cât partenerul care a înșelat regretă şi pune punct faptelor sale de imoralitate sexuală. Dumnezeu ne-a iertat pe noi pentru mult mai multe păcate. Noi putem urma exemplul Său şi să iertăm chiar şi păcatul adulterului.