De ce ai vrea să mai facă? De unde știi că nu mai face? 

Mulți oameni se așteaptă de la Dumnezeu să facă miracole pentru a avea o dovadă ”clară” că El există și astfel să poată să creadă în El. Totuși, în Biblie putem vedea mai multe cazuri în care Dumnezeu a făcut miracole extraordinare în fața poporului Israel (de exemplu, a despărțit Marea Roșie în două pentru ca oamenii să treacă pe uscat prin mijlocul său), dar aceștia au continuat să trăiască într-un mod contrar așteptărilor Lui. Isus a făcut și El multe minuni – a vindecat și înviat oameni, a înmulțit pâinile, a transformat apa în vin, a înviat etc. -, dar majoritatea oamenilor tot nu au crezut în El.

În cel mai bun caz, oamenii ar fi impresionați (poate și înfricoșați) și ar crede în Dumnezeu pentru o vreme. Dar o credință bazată pe miracole nu e o credință matură. În momentul în care ar apărea ceva neprevăzut, o problemă, acea credință s-ar clătina și s-ar dizolva ca și o vitamină C efervescentă în apă.

Scopul miracolelor în vremurile biblice a fost de a-i ”valida” pe cei care făceau miracolele, fie că era vorba de Moise, Ilie, Isus sau apostoli – Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: pe Isus din Nazaret, bărbat adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin faptele puternice, minunile şi semnele pe care Dumnezeu le-a făcut prin El în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi (Faptele Apostolilor 2:22). 

Acum avem însă mesajul și adevărul lui Isus, precum și mesajul apostolilor, consemnate în Scriptură. Astfel, minunile nu mai sunt necesare, deoarece mesajul lui Isus și al apostolilor Săi a fost deja atestat și consemnat cu exactitate. 

De asemenea, probabil sunt mai mult miracole care se întâmplă în jurul lumii decât am crede. Dacă am putea colecta toate experiențele și întâmplările de la misionarii plecați în colțurile lumii sau de la creștinii din toate țările și culturile. Dacă am știi cum ajung oamenii la creștinism sau cum anumite boli sunt vindecate ”peste noapte”, iar oamenii sunt eliberați, am rămâne cu o grămadă de așa-zise “coincidențe”.

Cel mai important miracol făcut de Dumnezeu îl reprezintă venirea Fiului Său, Isus Hristos în lumea noastră, special pentru a muri pe cruce pentru păcatele noastre (Romani 5:8), a învia, și pentru a avea astfel opțiunea de a fi salvați (Ioan 3:16). Nu avem nevoie de mai multe miracole, dar avem nevoie de a crede în miracolul salvării oferit de Isus. Crezi tu în acest miracol?

Răspunsul pe scurt? Nimeni. 🙂

Răspunsul pe lung? El nu a fost creat, deoarece există dintotdeauna. Doar lucrurile care au un început (cum ar fi laptopul de pe care scriu sau pământul pe care trăim) au nevoie de un creator, iar Dumnezeu nu a avut un început, deoarece este etern.

De altfel, întrebarea nici nu prea are sens. E ca și cum aș întreba ”cum miroase culoarea roșie?”, dar roșul nu se regăsește în categoria lucrurilor care au miros. Pe același principiu, Dumnezeu nu se află în categoria lucrurilor care sunt create sau cauzate. E o greșeală. Dumnezeu pur și simplu există prin definiție.

Dumnezeu este acea Ființă fără cauză care a cauzat toate celelalte lucruri să înceapă să existe. El este Creatorul necreat care a creat universul și tot ce conține el.

Sper că ai înțeles răspunsul meu, iar în final aș vrea să îți las și o mică temă de gândire: cine este oare soția burlacului? 🙂

Miliarde de oameni cred că Isus Hristos a existat și că a fost una din cele mai importante persoane din istoria umană, în timp ce mulți alții consideră că Isus nu a existat deloc. Este El doar un ”produs” al credinței creștine, sau chiar a existat într-un anumit timp și spațiu, exact cum tu și cu mine facem acum?

Ca români, am învățat în școală despre Ștefan cel Mare. Dar cum știm că el chiar a existat și că nu e produsul culturii românești? L-am văzut careva dintre noi în realitate, ca să putem confirma că a existat? Ce-i drept, doar i-am văzut statuile prin oraș. Putem însă să ne uităm la toate dovezile istorice care atestă existența lui Ștefan cel Mare și să decidem să credem sau nu dacă într-adevăr a fost un personaj real, nu doar un personaj din manualul de istorie.

Biblia, cea mai studiată și atestată carte istorică, face referire la Isus atât în Vechiul Testament (prin profeții), cât și în Noul Testament – vezi Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Ioan, care prezintă viața Lui și restul epistolelor care vorbesc despre El. Apropo, dacă încă nu le-ai citit, e un moment bun să o faci. Totuși, pentru a nu-mi reproșa că sunt părtinitor, voi prezenta în acest articol câteva surse istorice din afara Bibliei care vorbesc despre Isus.

1. Flavius Iosephus (37-100 d.Hr.) – unul din cei mai importanți și renumiți istorici evrei din secolul I – menționează că Isus a trăit, că era un om înțelept, că a avut ucenici, că a fost crucificat și că le-a apărut ucenicilor în a treia zi înviat.

“În vremea aceea a trăit Isus, un om înţelept, dacă poate fi numit aievea om. El a fost autorul unor uluitoare minuni şi învăţătorul oamenilor care erau bucuroşi să afle adevărul. A atras de partea lui o mulţime de iudei, dar şi o mulţime de păgâni. Acesta a fost Hristos’. Chiar dacă Pilatus, datorită acuzaţiilor aduse de fruntaşii poporului nostru, 1-a ţintuit pe cruce, n-au încetat să-l iubească cei ce l-au îndrăgit de la început. Căci li s-a arătat a treia zi iarăşi viu, aşa cum au prezis profeţii trimişi de Dumnezeu, înfăptuind şi o mie de alte miracole. De atunci şi până azi dăinuie poporul creştinilor, care îşi trage numele de la dânsul.”¹

2. Tacitus (55-117 d.Hr) – a fost un senator roman, orator și probabil unul din cei mai mari istorici al Imperiului Roman din secolul I. Acesta raportează în scrierile lui că numele de creștin provine de la o persoană istorică numită Christos (Christus – lb. latină), care a suferit pedeapsa maximă la vremea respectivă: crucificarea (acest lucru confirmă Evangheliile). Se menționează și faptul că acest lucru s-a întâmplat în timpul domniei lui Pontius Pilatus și a lui Tiberiu, că ”mișcarea” a luat amploare în Iudeea și că a ajuns chiar la Roma. De altfel, Tacitus menționează faptul că Nero nu prea i-a avut la inimă pe creștini și că i-a persecutat puternic².

3. Plinius cel Tânăr – istoric și guvernator roman din secolul I; menționează într-o scrisoare adresată împăratului Traian despre creștinii pe care i-a arestat, că aceștia cântau despre un anumit Christos și că i se închinau Lui³.

4. Talmudul babilonian (300-600 d.Hr.) – o carte de bază pentru evrei – îl menționează pe Isus ca pe un învățător, vindecător, făcător de miracole care a fost crucificat în ajunul Paștelui. Evreii spuneau că Isus făcea aceste lucruri supranaturale prin vrăjitorie, deoarece nu îl recunoșteau ca profet.

5. Lucian din Samosata – istoric grec din secolul al II-lea menționează că creștinii se închinau unui om care a fost crucificat și că trăiesc după legile lui. El spunea că învăţăturile lui Isus includ frăţietatea credincioşilor, importanţa convertirii şi a respingerii celorlalţi zei⁴.

6. Iulius Africanus (160 – 240 d.Hr.) – îl citează pe istoricul Tallus într-o discuție despre întunericul care a fost după crucificarea lui Isus⁵.

7. Mara Bar-Serapion – a fost un filosof sirian, care într-o scrisoare adresată fiului său menționează că evreii ar fi avut un rege înțelept pe care l-au omorât înainte de distrugerea Ierusalimului (70 d.Hr.), lucru care a adus pedeapsa lui Dumnezeu.

Acestea ar fi câteva surse istorice necreștine din primele secole, care îl atestă pe Isus ca personaj istoric. Ce-i drept, autorii acestor scrieri nu au crezut în El, dar au recunoscut faptul că El a trăit şi că a iniţiat o mişcare religioasă.

Ca și o ultimă idee, apostolul Pavel scrie despre Isus la aproximativ 15-20 ani după moartea Sa, adică la un timp extrem de scurt pentru a se dezvolta legende. O mișcare așa de puternică nu ar fi putut porni din Ierusalim, exact locul unde a murit Isus, dacă era fake news. Ucenicii lui Isus au îndurat bătăi, batjocuri și au fost chiar omorâți deoarece susțineau creștinismul. Chiar și cei care inițial au fost sceptici au ajuns să-și dea viața de dragul lui Isus. Oare ai putea să îți dedici viața unei înșelătorii?

“Există Dumnezeu”? Fiecare persoană, cel puțin o dată în viață, ajunge să se întrebe asta. Potrivit lui Mircea Eliade, el “este convins de faptul că principala vocaţie a omului de a fi în lume este aceea de a fi religios, adică de a trăi experienţa sacrului, a lui Dumnezeu”¹.

Ce este credința pentru creștini? Este creștinul omul, care atunci când intră în biserică își lasă creierul la ușă? Este credința doar un “feeling” sau avem și argumente prin care o putem susține? Credința nu acționează împotriva rațiunii, ci împreună cu ea! O credință validă pășește în direcția rațiunii căreia îi creează un anumit traseu, dar credința este cea care ajută la parcurgerea traseului respectiv.

Existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată științific, după cum nici inexistența Lui nu poate fi demonstrată științific. În același timp, un om când afirmă că are credință ar trebui să se bazeze pe ceva și acel ceva trebuie să fie real, adevărat, testat.

În următoarele paragrafe vom încerca să aducem câteva argumente ce susțin existența lui Dumnezeu:

1. Argumentul teleologic

Constă în faptul că:

• Orice plan are un Proiectant.
• Universul are un plan foarte complex.
• Prin urmare, universul a avut un Proiectant.

Universul, corpul și ADN-ul uman, moleculele și sistemul ecologic au o concepție atât de uimitoare și de perfectă, încât trebuie să existe o Persoană Divină care să le fi conceput. Dacă pământul s-ar situa la numai câteva sute de kilometri mai aproape sau mai departe de soare, viaţa pe pământ nu ar mai exista.

2. Argumentul cosmologic

Argumentul se bazează pe faptul că:

• Orice efect are o cauză.
• Universul şi tot ce există în el reprezintă un efect.
• Trebuie, deci, să existe ceva care să fi cauzat apariţia şi existenţa acestuia.

Dacă ar fi să facem o paralelă cu viața de zi cu zi, argumentul cosmologic constă în faptul că dacă găsim un ceas, care are implementat un mecanism inteligent, care arată ora și o curea, care permite să fie pus pe mână, atunci putem deduce că în spatele unui ceas există un ceasornicar, care l-a creat cu inteligență și minuțiozitate.

3. Argumentul moral

• Dacă Dumnezeu nu există, atunci valorile și îndatoririle morale obiective nu există.
• Valorile și îndatoririle morale obiective există.
• Prin urmare, Dumnezeu există.

Argumentul moral accentueaza existența simțului moralității. Fiecare popor din istorie a avut o formă sau alta de legi. Toţi au avut o percepţie asupra binelui sau răului. Imoralitatea, crimele, minciuna, furtul, etc., sunt pretutindeni asociate cu răul. De unde vine acest simț al justiției morale, acest simţ al binelui şi răului? Când spunem că viața este nedreaptă, de unde avem în noi acest simț care ne face să tânjim după dreptate?

4. Argumentul antropologic

• Există trăsături filosofice și morale în constituția omului ce pot fi găsite în Dumnezeu.
• O forță oarbă nu ar fi putut niciodată produce un om cu intelect, sensibilitate, voință, conștiință și credință într-un Creator.

5. Argumentul ontologic

Se bazează pe rațiune, din studiul existenței (ontologia) și a fost formulată de Anselm în secolul XI:

• Dacă Dumnezeu există, atunci El e “o ființă față de care nu poate fi concepută una superioară”. Dacă ceva ar fi mai presus de Dumnezeu, atunci acel ceva ar fi Dumnezeu. Și pentru a fi cel mai presus, acel Dumnezeu ar trebui să fie atotputernic, atotcunoscător și perfect moral.
• De vreme ce existența este posibilă și a exista este superior față de a nu exista, atunci Dumnezeu trebuie să existe. Argumentul se bazează pe faptul ca toți oamenii sunt conștienți de existența unei ființe superioare lor.

6. Vieţi schimbate

• Antony Flew, unul dintre cei mai recunoscuţi atei ai secolului XX, a predat la Universităţile din Oxford și Aberdeen, iar mai apoi a devenit profesor de filosofie la Universităţile Keele și Reading. Lucrarea sa: „Teologie şi falsificare” a fost una din cele mai citite scrieri filosofică după 1950. În schimb, în 2004, a avut loc o schimbare dramatică în gândirea profesorului. Flew a analizat rezultatele cercetărilor cu privire la ADN şi a concluzionat că prin complexitatea incredibilă a aranjamentelor necesare producerii vieţii, este imposibil ca materia vie să fi evoluat din materia moartă și apoi să se dezvolte într-o fiinţă extraordinar de complicată. Pe principiul „urmează dovezile oriunde te duc”, el a concluzionat că există un Creator. În 2007, el publică cartea “Există Dumnezeu”, unde detaliază argumentele ce l-au adus la această concluzie.
• Şi în zilele noastre multor oameni, prin citirea Scripturii şi prin rugăciune, vieţile le sunt schimbate, transformate, înnoite şi mărturisesc că Dumnezeu există.
• De-a lungul anilor, mulți oameni de ştiinţă au fost creștini. Câteva exemple faimoase sunt: Francis Bacon, Blaise Pascal, Isaac Newton, J. J. Thomson. O listă mai detaliată poți să găsești aici.

Putem argumenta raţional credinţa noastră până la o limită. De acolo însă, intervine credința. Dumnezeu ar putea pur și simplu să se arate în faţa întregii lumi pentru a demonstra că El există. Însă scopul Lui pentru noi este să avem credință:

• “‘Tomo’ i-a zis Isus, ‘pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut” (Ioan 20:29).

• “Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6).
• “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge pană la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui” (Psalmi 19:1-4).

În interiorul ființei umane există ceva care tânjeşte după mai mult, care își doreşte ca viaţa să nu se sfârşească aici pe pământ şi că, de fapt, ea nu aparţine acestei lumi pentru totdeauna:

• ”În inima fiecărui om există un gol în formă de Dumnezeu” (Blaise Pascal).
• “Cred în Dumnezeu aşa cum cred în soare, nu pentru că îl pot vedea, ci pentru că, datorită lui, toate lucrurile se pot vedea” (C.S. Lewis).
• “A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu” (Eclesiastul 3:11).

Dacă eşti în căutarea lui Dumnezeu, în Scriptură ni se spune că oricine Îl caută din toată inima lui, Îl găsește. Caută-L mai departe şi El ţi se va descoperi, fiindcă a promis asta! “Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima” (Ieremia 29:12-13).