O întrebare foarte bună și relevantă pentru societatea zilelor noastre, iar în același timp este și o întrebare folosită deseori ademenitor. De ce spun asta? Întrebarea include o afirmație cu condiția de adevăr, și anume că există oameni buni. Cu siguranță privind în jur putem descoperi numeroase acte de bunătate, oameni generoși, cu intenții bune sau amabili însă trebuie să recunoaștem că percepția sau cunoașterea noastră asupra acestor oameni este limitată pentru că nu petrecem întregul nostru timp alături de ei pentru a le putea surprinde întreaga viață iar în plus chiar dacă nu am găsi niciun cusur, lucru imposibil de altfel, totuși nu am avea acces la nivelul conștiinței lor pentru a putea vedea gândurile și motivațiile acestora.

Biblia însă Îl prezintă pe Dumnezeu ca o entitate omniscientă, care cunoaște toate aceste elemente care nouă ne lipsesc, iar percepția Lui asupra acestei evaluări este una absolut obiectivă și dreaptă. Astfel iată ce afirmă Dumnezeu despre oameni: “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23) sau “pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască” (Eclesiastul 7:20). Iată că privind din această direcție elementele întrebării se schimbă radical și descoperim că întrebarea este de fapt pusă greșit pentru că nu există oameni buni.

“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9). Însă chiar în această poziție dezastruoasă, lipsită de speranță pentru întreaga umanitate, apare strălucind bunătatea lui Dumnezeu în scenă. Dumnezeu oferă antidotul!

Acesta fiind o decizie să ne întoarcem la Dumnezeu. Biblia numeşte acest lucru un act al „pocăinţei”. Când o persoană se întoarce cu adevărat la Dumnezeu, nu este păcat prea mare, pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta. Dumnezeu a oferit o modalitate prin care să ierte păcatul, iar această modalitate este moartea lui Isus Hristos pe cruce. Dumnezeu oferă iertarea Sa şi viaţa veşnică oricărui om care crede în Isus. Cerul este un cadou fără plată, oferit oricui Îi va cere iertare lui Dumnezeu şi-L va ruga pe Isus să vină în viaţa lui, începând astfel o relație personală cu Dumnezeu. Dar dacă păcatele cuiva nu au fost iertate de Isus Hristos, Iadul devine locul plății lui.

În final, fără a fi catastrofist, dar provocant, vreau să te întreb respectuos: Dacă ai muri în această noapte ce s-ar întâmpla cu tine?

Dacă Dumnezeu există, unde este când am nevoie de El? Mă lupt cu diferite situații și nu sunt sigur nici măcar de faptul că El știe lucrul acesta. Îi pasă Lui de mine? Ne uităm la o persoană dragă care suferă și nu putem să nu ne întrebăm: Doamne unde ești? Avem tot felul de întrebări de răspuns, iar atitudinea noastră pendulează între confuzie și cinism.

Dacă luăm în serios greutatea emoțională și realitatea dureroasă a unei astfel de experiențe aceasta este probabil una dintre cele mai dificile întrebări puse vreodată. Și cu siguranță este o mare provocare ca ceea ce a fost scris în tratate voluminoase și dezbătut în conferințe lungi, să poată fi abordat într-un mod exhaustiv într-un articol care se cere a fi atât de succint.

Tema aceasta a răului ridică în discuție o serie de probleme. Ca multe probleme mari, uneori este util să le descompunem în componentele lor. Răul, se extinde de fapt nu numai în lumea morală, ci și în lumea naturală. Atunci când ființele umane exercită acțiuni rele între ele, acesta este rău moral. Dar în același timp și dezastrele naturale sunt rele, din cauza întregii suferințe pe care le provoacă. Cutremurele, tsunamiurile, inundațiile și așa mai departe, sunt toate exemple a ceea ce am putea numi un rău natural.

Cum definim răul este foarte important și are o legătură directă cu rezolvarea problemei răului. În acest caz, Sf. Augustin a definit răul nu ca pe un lucru în sine, ci ca un parazit asupra binelui. Ceva care lipsește nu este un lucru în sine. De exemplu, dacă aveți o gaură într-o minge, gaura nu este ceva, ci ca pe ceva ce lipsește. În mod similar, el considera răul ceva care lipsește. În acest sens, Augustin a definit răul ca pe o privare – lipsa de ceva – nu ca pe un lucru sau o substanță.

În același timp, dacă nu există un standard moral, nu avem nicio bază reală pentru a numi ceva bun sau rău. Astfel descoperim că moralitatea este un element intrinsec și în această problemă. După cum am menționat anterior, există o diferență între răul moral și cel natural. Răul moral se explică prin faptul că ființele umane comit răul ca decizie personală, una împotriva alteia. Oamenii mint, înșală, fură, rănesc etc. Răul moral nu este un argument împotriva creștinismului sau împotriva lui Dumnezeu, ci dovedește că este ceva foarte greșit în natura umană. Dar răul natural? Din nou, acesta se leagă de explicația creștină largă a situației umane. Paradisul a fost pierdut datorită moralității omului. Drept urmare, trăim într-o lume căzută la toate nivelurile, animal, natural etc. Vestea bună este că, deși aceasta nu este cea mai bună lume, este cea mai bună cale de a ajunge la cea mai bună lume posibilă.

Dar Dumnezeu nu ar fi putut crea o lume în care să nu existe rău? Să aruncăm o privire la câteva opțiuni. Dacă Dumnezeu nu ar fi creat nimic, nu ar fi existat nici răul, dar automat nici tu și nici eu. Deci nu pare un scenariu pozitiv. Dar dacă Dumnezeu ar crea o lume în care oamenii nu ar putea greși? Dumnezeu i-ar putea obliga pe toți să se oprească înainte să poată facă ceva rău, un fel de supererou al universului. Dar poate fi bună o astfel de lume în care libertatea nu ar exista?

Existența unei astfel de ordini sociale ar fi chiar împotriva naturii lui Dumnezeu pentru că El ne-a lăsat etica supremă a dragostei. Însă nu poți avea dragoste dacă nu împletești intrinsec cu ea libertatea de a alege. Orice ești forțat să faci nu poate fi numit niciodată dragoste, iar dacă scopul lui Dumnezeu pentru mine și pentru tine este să Îl iubim cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea noastră, atunci când noi îi cerem să oprească anumite acțiuni, de fapt noi îi cerem să ne încalce libertatea de a alege, aceea componentă esențială prin care dragostea crește și se manifestă. Însă, când cerem asta noi nu îl căutăm pe Dumnezeu, ci căutăm o entitate în afara umanității care să ne protejeze și să ne asigure o anumită siguranță. Astfel cel mai mare refuz pe care îl manifestăm este unul al renunțării la libertate în general, și în același timp, la libertatea de a alege să îl iubești, sau nu, pe Dumnezeu. Ateii ar trebui să se bucure cel mai mult de acest lucru și tocmai ei îl denunță ca o problemă în caracterul lui Dumnezeu. Cum ar fi ca ei să nu aibă libertatea de a crede sau nu în existența lui Dumnezeu? Cam comunist sau totalitarist, nu-i așa? Până la urmă noi dezbatem această întrebare pentru că suntem liberi să ne întrebăm.

“Există Dumnezeu”? Fiecare persoană, cel puțin o dată în viață, ajunge să se întrebe asta. Potrivit lui Mircea Eliade, el “este convins de faptul că principala vocaţie a omului de a fi în lume este aceea de a fi religios, adică de a trăi experienţa sacrului, a lui Dumnezeu”¹.

Ce este credința pentru creștini? Este creștinul omul, care atunci când intră în biserică își lasă creierul la ușă? Este credința doar un “feeling” sau avem și argumente prin care o putem susține? Credința nu acționează împotriva rațiunii, ci împreună cu ea! O credință validă pășește în direcția rațiunii căreia îi creează un anumit traseu, dar credința este cea care ajută la parcurgerea traseului respectiv.

Existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată științific, după cum nici inexistența Lui nu poate fi demonstrată științific. În același timp, un om când afirmă că are credință ar trebui să se bazeze pe ceva și acel ceva trebuie să fie real, adevărat, testat.

În următoarele paragrafe vom încerca să aducem câteva argumente ce susțin existența lui Dumnezeu:

1. Argumentul teleologic

Constă în faptul că:

• Orice plan are un Proiectant.
• Universul are un plan foarte complex.
• Prin urmare, universul a avut un Proiectant.

Universul, corpul și ADN-ul uman, moleculele și sistemul ecologic au o concepție atât de uimitoare și de perfectă, încât trebuie să existe o Persoană Divină care să le fi conceput. Dacă pământul s-ar situa la numai câteva sute de kilometri mai aproape sau mai departe de soare, viaţa pe pământ nu ar mai exista.

2. Argumentul cosmologic

Argumentul se bazează pe faptul că:

• Orice efect are o cauză.
• Universul şi tot ce există în el reprezintă un efect.
• Trebuie, deci, să existe ceva care să fi cauzat apariţia şi existenţa acestuia.

Dacă ar fi să facem o paralelă cu viața de zi cu zi, argumentul cosmologic constă în faptul că dacă găsim un ceas, care are implementat un mecanism inteligent, care arată ora și o curea, care permite să fie pus pe mână, atunci putem deduce că în spatele unui ceas există un ceasornicar, care l-a creat cu inteligență și minuțiozitate.

3. Argumentul moral

• Dacă Dumnezeu nu există, atunci valorile și îndatoririle morale obiective nu există.
• Valorile și îndatoririle morale obiective există.
• Prin urmare, Dumnezeu există.

Argumentul moral accentueaza existența simțului moralității. Fiecare popor din istorie a avut o formă sau alta de legi. Toţi au avut o percepţie asupra binelui sau răului. Imoralitatea, crimele, minciuna, furtul, etc., sunt pretutindeni asociate cu răul. De unde vine acest simț al justiției morale, acest simţ al binelui şi răului? Când spunem că viața este nedreaptă, de unde avem în noi acest simț care ne face să tânjim după dreptate?

4. Argumentul antropologic

• Există trăsături filosofice și morale în constituția omului ce pot fi găsite în Dumnezeu.
• O forță oarbă nu ar fi putut niciodată produce un om cu intelect, sensibilitate, voință, conștiință și credință într-un Creator.

5. Argumentul ontologic

Se bazează pe rațiune, din studiul existenței (ontologia) și a fost formulată de Anselm în secolul XI:

• Dacă Dumnezeu există, atunci El e “o ființă față de care nu poate fi concepută una superioară”. Dacă ceva ar fi mai presus de Dumnezeu, atunci acel ceva ar fi Dumnezeu. Și pentru a fi cel mai presus, acel Dumnezeu ar trebui să fie atotputernic, atotcunoscător și perfect moral.
• De vreme ce existența este posibilă și a exista este superior față de a nu exista, atunci Dumnezeu trebuie să existe. Argumentul se bazează pe faptul ca toți oamenii sunt conștienți de existența unei ființe superioare lor.

6. Vieţi schimbate

• Antony Flew, unul dintre cei mai recunoscuţi atei ai secolului XX, a predat la Universităţile din Oxford și Aberdeen, iar mai apoi a devenit profesor de filosofie la Universităţile Keele și Reading. Lucrarea sa: „Teologie şi falsificare” a fost una din cele mai citite scrieri filosofică după 1950. În schimb, în 2004, a avut loc o schimbare dramatică în gândirea profesorului. Flew a analizat rezultatele cercetărilor cu privire la ADN şi a concluzionat că prin complexitatea incredibilă a aranjamentelor necesare producerii vieţii, este imposibil ca materia vie să fi evoluat din materia moartă și apoi să se dezvolte într-o fiinţă extraordinar de complicată. Pe principiul „urmează dovezile oriunde te duc”, el a concluzionat că există un Creator. În 2007, el publică cartea “Există Dumnezeu”, unde detaliază argumentele ce l-au adus la această concluzie.
• Şi în zilele noastre multor oameni, prin citirea Scripturii şi prin rugăciune, vieţile le sunt schimbate, transformate, înnoite şi mărturisesc că Dumnezeu există.
• De-a lungul anilor, mulți oameni de ştiinţă au fost creștini. Câteva exemple faimoase sunt: Francis Bacon, Blaise Pascal, Isaac Newton, J. J. Thomson. O listă mai detaliată poți să găsești aici.

Putem argumenta raţional credinţa noastră până la o limită. De acolo însă, intervine credința. Dumnezeu ar putea pur și simplu să se arate în faţa întregii lumi pentru a demonstra că El există. Însă scopul Lui pentru noi este să avem credință:

• “‘Tomo’ i-a zis Isus, ‘pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut” (Ioan 20:29).

• “Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6).
• “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge pană la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui” (Psalmi 19:1-4).

În interiorul ființei umane există ceva care tânjeşte după mai mult, care își doreşte ca viaţa să nu se sfârşească aici pe pământ şi că, de fapt, ea nu aparţine acestei lumi pentru totdeauna:

• ”În inima fiecărui om există un gol în formă de Dumnezeu” (Blaise Pascal).
• “Cred în Dumnezeu aşa cum cred în soare, nu pentru că îl pot vedea, ci pentru că, datorită lui, toate lucrurile se pot vedea” (C.S. Lewis).
• “A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu” (Eclesiastul 3:11).

Dacă eşti în căutarea lui Dumnezeu, în Scriptură ni se spune că oricine Îl caută din toată inima lui, Îl găsește. Caută-L mai departe şi El ţi se va descoperi, fiindcă a promis asta! “Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima” (Ieremia 29:12-13).