Home   |    Categorii   |   

Chiar trebuie să îmi mărturisesc păcatele?

Anonim       mai 28, 2020       2335

Dacă privești situația aceasta ca pe un imperativ dur și poruncitor, atunci înțeleg la ce te referi când spui că “mărturisirea păcatelor este o capcană” . Ai impresia că cineva, undeva, așteaptă să te prindă sau să te pedepsească în momentul în care tu alegi să îți mărturisești păcatele.

Dar de ce nu privești altfel?

În Ieremia 29:11 ni se spune că Dumnezeu are pentru noi gânduri de pace, și nu de nenorocire. Dacă faptul că îți mărturisești păcatele altora va aduce nenorocire sau durere peste viața ta, crezi că Dumnezeu ne-ar mai încuraja să facem acest lucru?

Observ că tu ai subliniat faptul că vei fi judecat de ceilalți pentru faptul că îți vei mărturisi păcatele. Aceasta este frica ta? Judecata și părerile celor din jurul tău?

Isus a spus că păcatele mărturisite sunt iertate și aruncate în marea uitării. Oare chiar mai contează ce zic ceilalți? Și încă o chestie. Te-aș sfătui să îți alegi bine prietenii cu care alegi să te faci vulnerabil. Până la urmă asta înseamnă să îți mărturisești păcatele; să te faci vulnerabil, să lași garda jos, să permiți persoanelor de lângă tine să te cunoască mai profund în momentul acela.

Iar dacă judecata tot apare, amintește-ți a cui judecată este mai importantă. Amintește-ți a cui judecată chiar ar putea avea un impact în viața ta. Amintește-ți a cui ești și ce părere are El despre păcatele tale.

Iacov 5:16 ne spune în felul următor: “Mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”

Împreună suntem o comunitate și Dumnezeu ne cheamă să ne purtăm sarcinile unii altora. Și crede-mă, oamenii care trăiesc cu Dumnezeu, vor fi nerăbdători să se alăture poverilor tale prin rugăciune și nu numai.

Iar cel care e fără de păcat, să arunce primul cu piatra…

 

Distribuie

Până acum nu am luat în considerare prea mult aspectul spiritual al vieții mele și am interacționat mai mult sporadic cu a fi creștin în sensul practic al cuvântului, dincolo de o etichetă sau tradiție. Însă acum vreau să îl urmez pe Isus și să fiu un creștin autentic. Ce ar trebui să fac?

Dacă aceste cuvinte te reprezintă, lasă-ne un mesaj și noi te vom contacta cât de curând posibil.