O întrebare bună, dar o întrebare cu multe răspunsuri. Presupun că atunci când te gândești la numărul mare de biserici, îți vin în minte două aspecte: numărul substanțial de denominații creștine și numărul mare de clădiri. Unele biserici sunt născute din motivații Biblice, sănătoase și benefice societății şi în special credincioșilor, în timp ce altele sunt născute din dorințe egoiste, având un efect dăunător atât asupra comunităților locale, cât și asupra credincioșilor. Sunt convins că sunt și alte motive în afara celor menționate mai jos, însă majoritatea se încadrează în cel puțin una din următoarele 5 categorii:

1. Evanghelizare + înființare de biserici 

Mandatul credincioșilor a fost întotdeauna (și încă este) acela de a duce Evanghelia (vestea bună despre persoana lui Isus Hristos și lucrarea Sa de mântuire) până la marginile pământului. Ucenicii au început acest process încă din timpul vieții lui Isus și au căutat să vestească Evanghelia chiar cu prețul vieții. În ciuda persecuției din primele secole, numărul credincioșilor creștea nespus de mult și astfel, se formau noi comunități de creștini. La început, aceste comunități erau alcătuite din iudei care Îl recunoșteau pe Isus ca fiind Mesia cel promis în profeții. Așadar, locașurile de închinare (la început în case sau sinagogi) au apărut din necesitatea credincioșilor de a se strânge laolaltă pentru a se închina Creatorului și pentru a comemora moartea și învierea lui Hristos. Și astăzi se formează noi biserici și se construiesc clădiri pentru a facilita crearea unui loc în care Cuvântul Lui Dumnezeu sa fie proclamat, pentru ca oamenii să cunoască bucuria mântuirii și a vieții schimbate.

2. Expansiune globală și culturală 

Ucenicii nu au rămas doar în Palestina. Au trecut dincolo de zonele în care mergeau de obicei și au predicat Evanghelia neamurilor, adică altor naționalități (greci, etiopieni, romani, etc), împlinind profeția făcută de Dumnezeu lui Avraam (Geneza 26:4) și anume că din Israel va ieși Cineva care va fi o binecuvântare pentru tot pământul. Evident, aceşti credincioși se întâlneau în comunități puțin diferite de cele evreiești, întrucât aveau elemente specifice culturii lor. Astfel, am ajuns nu la o separare, ci la o expansiune a Evangheliei și a comunităților creștine din punct de vedere teritorial și cultural. În ziua de azi, unii oameni observă diferențele culturale ale acestor adunări și le etichetează ca fiind diferite, deși ele au un crez de bază comun.

3. Schisme și reforme

Cu trecerea timpului, statul a început să își exercite tot mai mult autoritatea asupra bisericii (ca întreg). Astfel, trebuie să recunoaștem că, din păcate, unii credincioși (printre care și “lideri spirituali”) au abandonat misiunea apostolică de a duce Vestea Bună mai departe, și au înlocuit-o cu o dorință de putere, o dorință de câștig material sau cu alte interese personale. Acest lucru a adus, în mod inevitabil, la rupturi, cele mai cunoscute fiind Marea Schismă (din anul 1054) şi Reforma lui Martin Luther (1517 AD). Mulți martiri s-au “luptat”, de-a lungul anilor ca Biblia să ajungă în mâinile credincioșilor. Asta a dus, bineînțeles, la formarea unor noi comunități prin separarea unora de bisericile ce voiau ca Scriptura să fie doar la îndemâna clericilor.

4. Neînțelegeri doctrinare

Totuși, nu toate schismele au avut la bază elemente negative precum câteva dintre cele menționate mai sus. Unele s-au produs și datorită diferențelor doctrinare și de interpretare a Sfintei Scripturi. Unele diferențe doctrinare sunt destul de mici, aproape insesizabile, în timp ce altele sunt destul de mari și am putea spune ireconciliabile din punct de vedere bisericesc. Unele se datorează diferențelor de interpretare a anumitor pasaje biblice, altele se datorează accentului pus pe tradiție. Câteva exemple găsim în: doctrina despre persoana Domnului Isus, doctrina mântuirii, doctrina botezului, împărtășania, doctrina închinării aduse Maicii Domnului, sfinților apostoli și îngerilor. Pe lângă cele menționate, ar mai fi o subcategorie atribuită adesea neînțelegerilor doctrinare, și anume cea a ereziilor. Dacă primele diferențe dogmatice fac referire la acele diferențe care separă un cult creștin de altul (fundația fiind aceeași), ereziile separă un cult creștin de un cult care s-a desprins din creștinism, care se autoproclama ca fiind creștin, dar care neagă adevărurile esențiale ale creștinismului (e.g. Martorii lui Iehova, Mormonii, etc.).

5. Tranziție culturală 

Începând cu perioada iluminismului și revoluția industrială, lumea s-a modernizat din ce în ce mai mult, astfel că anumite stiluri artistice (în materie de muzică, pictură, arhitectură, etc.) au început sa fie adoptate atât în clădirile bisericilor, cât și în întâlnirile bisericești. Unele au fost primite cu căldură, altele au fost respinse. Unii le-au considerat benefice pentru vestirea Evangheliei, alții au considerat că metodele moderne dezvoltate în artă sau comunicare, nu pot, și nu trebuie să fie îmbinate cu închinarea duhovnicească. Ca urmare, unele biserici s-au separat formând congregații care, cel puțin la prima vedere arată destul de diferit, deși crezul esențial ar putea fi identic.

După cum se poate observa, există multe motive care încearcă să justifice numărul mare de biserici. Unele diferențe sunt benefice întrucât ne încurajează la studiu profund în căutarea adevărului. Totuși, ca și creștini, așteptăm cu nerăbdare acel moment în care, toți cei ce ne-am pus încrederea în Hristos, vom fi în unitate perfectă pentru că vom cunoaște toate lucrurile care azi ne separă. Până atunci, deși ne închinăm în clădiri diferite, conduse după principii diferite, continuăm să zidim unitatea dintre noi împlinind porunca Mântuitorului nostru: “Iubiți-vă unii pe alții, cum v-am iubit Eu” (Ioan 13:34-35).

Dacă ești în căutarea unei biserici,  îți recomand să te uiți la acele biserici care prețuiesc Biblia, și o fac non-negociabilă. De asemenea, îți recomand să parcurgi articolul ‘Cum să-mi aleg o biserică?‘.