Mulți scriitori atei contemporani susțin că știința e incompatibilă cu ideea unui Dumnezeu creator și, implicit, cu credința creștină. E logic să te întrebi dacă e o afirmație validă. 

Nu știu dacă ești familiarizat cu principiile epistemologiei (studiul procesului și mijloacelor de cunoaștere), însă permite-mi să încep prin a enunța unul din aceste principii, și anume ‘legea cauzalității‘. Definită corect (și simplu) aceasta afirmă că pentru orice efect există o cauză. Ea nu afirmă că orice lucru care există are o cauză, ci că orice efect este determinat de o cauză antecedentă. 

Concepția creștină despre Dumnezeu este că El este cauza primară (the uncaused cause) și că tot ceea ce putem observa, fie empiric, fie prin intermediul științei, este efectul acestei cauze primare. Evident, în interiorul oricărui sistem există elemente și forțe intermediare. Cu toate acestea, dacă pornim de la studierea elementelor palpabile mergând înspre sursă, vom ajunge să observăm că, pentru ca orice lucru să existe ceva trebuie mai întâi să fie ‘self-existent’, adică existent prin sine însuși. Teologic, termenul se numește ‘aseitatea’ Lui Dumnezeu, dar despre asta și despre cum este el susținut de Scriptură, poate într-un alt articol.

Știința, care se bazează pe legea cauzalității, observă lucruri pe care noi nu le putem observa cu ochiul liber, lucruri care pot influența (direct sau indirect) rezultatul final al unui proces, dar știința e limitată în ce privește cunoașterea (în special în sfera filosofiei, artei, moralității, etc.), fiind incapabilă să ofere răspunsuri la multe întrebări esențiale, cum ar fi “de ce există ceva în loc de nimic?” și “cum poate haosul să creeze ordine?”.

Albert Einstein spunea “Cel mai de neînțeles lucru cu privire la univers, e că poate fi înțeles”¹. La rândul său, Charles Darwin își exprima îngrijorarea cu privire la fiabilitatea propriilor argumente naturaliste spunând într-o scrisoare adresată unui prieten: “Pentru mine, înfiorătoarea îndoială se ridică atunci când mă gândesc dacă convingerile din mintea omului, care s-a dezvoltat în urma minții animalelor inferioare, au vreo valoare sau sunt vrednice de încredere“². 

Două idei convergente din gura unor oameni cu filozofii de viață diferite. Cred că putem afirma că știința nu poate exista (prin definiție) fără o minte/rațiune perfect ordonată, care să analizeze structurile unei lumi perfect ordonate. 

Așadar, știința nu poate dovedi inexistența Lui Dumnezeu pentru că e limitată în cunoaștere. Știința observă, iar o afirmație ateistă absolută cere o dovadă a absenței Lui, iar aceasta nu există. Mai mult, o înțelegere pur ateistă asupra științei nu este posibilă fără a încălca principiul cauzalității, care stă la baza descoperirilor științifice.

Privind, astfel, la rolul științei și la concepția creștină despre Dumnezeu, vedem cum cele două “elemente” aduse în discuție nu pot fi catalogate ca incompatibile. Știința nu se contrazice cu Dumnezeu, după cum mecanica auto nu se contrazice cu Henry Ford³.

Ai putea atunci să afirmi că oamenii de știință sunt împotriva Lui Dumnezeu? Deși sunt mulți cercetători atei care neagă existența Creatorului. niciodată în istorie nu a existat un consens al oamenilor de știință (ca întreg grup intelectual) care să afirme așa ceva. Dimpotrivă, există un număr foarte mare de teiști (majoritatea fiind chiar creștini) ale căror descoperiri se bazau pe încrederea lor neclintită într-un Dumnezeu care a creat o lume complexă, guvernată de anumite legi bine ordonate care trebuiau descoperite. Printre aceștia se numără Galileo, Johannes Kepler, Francis Bacon, Blaise Pascal, Robert Boyle, Isaac Newton, William Herschel, Michael Faraday, Samuel F.B. Morse, Louis Pasteur.

Privind în istorie, la dezvoltarea cunoașterii științifice, putem afirma cu încredere, alături de Alfred Whitehead (matematician și filozof britanic), că știința este chiar o moștenire iudeo-creștină⁴.

Sursa:

1. Albert Einstein – Franklin Institute Journal March 1936 – Physics and Reality
2. Charles Darwin – Letter to William Graham, 3 July 1881
3. Frank Turek – Stealing from God: Why Atheists Need God to Make Their Case
4. Alfred North Whitehead – Science and the Modern World

Creștinii care sunt siguri de ceea ce cred, vor spune că nu. Cred că și această întrebare, ca și discuția legată de credință și știință, pornește dintr-o teamă de fraza ”crede și nu cerceta”. Această teamă izvorăște dintr-o dezinformare generală legată de ceea ce ne cere Dumnezeu și Biblia.

Sunt două curente majore pe care doresc să le definesc în răspunsul acesta, și anume științismul și fideismul.

Științismul este curentul care spune că singura modalitate de cunoaștere este cea științifică, iar la capătul opus al spectrului este fideismul, care spune că toată cunoștința se bazează pe credință.

Personal, nu sunt adeptul vreunui astfel de curent. Orice copil pus să tragă cea mai scurtă cale între punctul A și B va desena o dreaptă fără să înțeleagă demonstrația științifică, iar fideismul aplicat ar anula simțul văzului.

Cred că acest verset exprimă în cuvinte puține atitudinea pe care o adoptă Biblia față de rațiune, dovezi pentru credință și credibilitate. Apostolul Ioan este martor ocular la evenimentele pe care le descrie. Mai mult încă, în tradiția evreiască, fiind nevoie de cel puțin doi martori oculari pentru ca un eveniment să fie considerat credibil, Ioan menționează și prezența celorlalți apostoli la întâmplările relatate. Acestă atitudine, pro-înțelegere și pro-credibilitate, care nu se dă înapoi de la a aduce dovezi clare legate de evenimentele sau învățăturile care formează baza credinței creștine, este prezentă și în pasajele care relatează învierea lui Isus, nașterea Lui și alte momente importante.

Desigur, ca și în știință sau orice în alt domeniu, și în credință există anumite lucruri pe care încă nu le înțelegem, dar acest adevăr nu înseamnă anularea rațiunii, ci dimpotrivă, ne invită la a încerca să cunoaștem cât mai mult. Diferența dintre necunoscutele credinței și cele ale lumii naturale este că pe cele ale credinței putem să le încredințăm lui Dumnezeu care ne va descoperi toate tainele la vremea lor.

Creștinismul e de multe ori portretizat greșit. O concepție eronată etichetează creștinismul ca fiind un set irațional de valori învechite, care descurajează cercetările științifice. În seria ‘Știința si Credința’ vom incerca să argumentăm raționalitatea credinței și să explicăm modul în care aceasta se împacă cu știința.

Această întrebare se leagă de multe dezbateri și discuții care au loc până în ziua de astăzi la cel mai înalt nivel. Dezbaterea existenței lui Dumnezeu, dezbaterile legate de apariția universului și a vieții sunt strâns înrudite cu acest “război” ideologic și filosofic între worldview-ul (concepția despre lume și viață) filozofiei naturale¹ și cel teist. Mulți oameni își pun această întrebare pentru că asociază expresia ”Crede și nu cerceta” cu anumite denominațiuni creștine istorice și sunt convinși că acestea au ca scop manipularea oamenilor. Cu toate acestea, Biblia ne oferă mai multe exemple (Faptele Apostolilor 8:27-34), în care accentul cade pe înțelegerea rațională.

Sunt obligat să clarific un aspect esențial al acestei întrebări. Știința și credința nu sunt și nu pot fi în conflict pentru că din punct de vedere filosofic, nu se ocupă de același element. Știința răspunde la problematica metodei (cum?), iar credința se referă în mod special la agent (cine?).

În momentul în care trasezi această graniță, putem observa următorul exemplu:

Să presupunem că teoria evoluționistă a Big Bang-ului ar fi singura explicație validă pentru originea universului. Chiar dacă acest lucru ar fi nenegociabil, teoria Big Bang-ului nu explică decât metoda prin care universul a explodat în existență dar nu și cine sau de ce a provocat explozia. Stephen Hawking spune: “Pentru că o lege a gravitației există, universul poate și se va crea”². La prima vedere, legea gravitației pare a fi exprimarea unui agent, dar până și în această afirmație surprinzătoare, ea reprezintă o metodă.

Astfel, știința a înlocuit ceea ce azi numim the gods of the gaps – idolii folosiți pentru a explica fenomenele care încă nu erau înțelese în acel punct istoric (ex. Thor – Dumnezeul Fulgerului, Ra – Dumnezeul Soarelui, etc.). Dumnezeul creștin este Dumnezeul lucrurilor pe care le cunoaștem și al celor pe care nu le cunoaștem. El nu este modalitatea, ci agentul care se folosește de diferite metode, cauza necauzată. Știința ne ajută să înțelegem cum funcționează lumea iar credința ne dezvăluie cine a făcut-o să funcționeze.

Ca si creștini, credem că Dumnezeu se lasă a fi descoperit prin știință, în creație (Romani 1:20). În concluzie, te încurajez să citești și următoarele articole din seria ‘Ştiința și Credința’, să observi și să cercetezi mai mult atât despre concepția creștină asupra vieții cât și despre implicarea Lui Dumnezeu in propria-i creație.

Sursa:

1. Hawking, Stephen: The Grand Design, Bantam, England, 2010
2. Planting, Alvin: Warrant and Proper Function, Oxford University Press, USA, 1993

Eu te pot cunoaște pe tine în 2 feluri. Primul fel este prin a afla cum te cheamă și câteva lucruri generale despre tine. Așa pot spune că te cunosc “în mare”. Al doilea fel este o cunoaștere “în detaliu”. Aici îmi doresc într-adevăr să te cunosc, îmi doresc să descopăr modul în care tu “funcționezi” și investesc mult mai mult în relația noastră.

Există, în principal, 2 tipuri de cunoaștere, prin care te-aș putea cunoaște mai bine:

1. Cunoașterea rațională sau intelectuală – prin vorbit, schimbat păreri, înțelegerea modului în care tu gândești etc.

2. Cunoașterea prin experiență – facem lucruri împreună, practicăm unele activități, stăm împreună etc.

Dar pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu nu sunt suficiente aceste 2 feluri de cunoaștere, ci este necesar un al 3-lea fel de cunoaștere:

3. Cunoașterea prin Revelație – Dumnezeu te caută, ți se descoperă, iar tu trebuie doar să te deschizi acestei căutări a lui Dumnezeu, după cum a spus și El: “Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine” (Apocalipsa 3:20-22). Această cunoaștere le implică și pe primele 2, dar are și o componentă supranaturală: “Dumnezeu bate la ușa inimii tale”. Doar astfel îl putem cunoaște pe Dumnezeu!

Cum îl lași pe Dumnezeu să ți se descopere? Citind Biblia, rugându-te, postind, ascultând și acceptând sfaturile oamenilor spirituali, făcând dreptate, etc. Chiar acum, când citești aceste rânduri!

Noi avem plăcerile noastre, vrem să cunoaștem cât mai mult din anumite domenii sau anumite persoane, dar nu uita, dacă nu “îți bați capul” și cu ideea de Dumnezeu s-ar putea ca fericirea și viața ta să fie două linii paralele care nu se vor intersecta în această viață.