Asta e o întrebare foarte bună, pentru că de multe ori pocăința este înțeleasă greșit. Unii oameni folosesc termenul doar în sens negativ, alții consideră pocăința relativă sau chiar inutilă. Însă, majoritatea o asociază cu un set de reguli religioase ce îngrădesc libertatea și ucid bucuria vieții. Lăsând preconcepțiile deoparte, hai să privim cu atenție la ce spune Biblia despre pocăință.

1. Pocăința – opțională sau obligatorie?

Biblia nu lasă loc de interpretare. Pocăința este o poruncă pe care o găsim repetată atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament. Mai mult, Isus Hristos a poruncit în repetate rânduri oamenilor să se pocăiască. Acest mesaj era central în învățătura Mântuitorului.

2. Care sunt elementele pocăinței adevărate?

a. O schimbare a direcției 

“Întoarcerea” este un termen asociat adesea în Scriptură cu pocăința. Dar ca să te poți întoarce de pe un drum greşit, ca să îți poți schimba direcția, trebuie, înainte de toate, să realizezi și să recunoști umil că ești pe o cale greșită. Lucru acesta nu e uşor într-o lume plină de sine și dominată de mândrie.

Smerenia aceasta ar trebui să creeze în noi o stare plină de regret și amărăciune cu privire la păcatul comis, precum și la modul imoral de trăire, și astfel, să producă o dorință de schimbare radicală, o întoarcere de 180 de grade.

b. O schimbare a inimii 

Smerenia, amărăciunea și regretul păcatului sunt esențiale, dar nu sunt suficiente, după cum întoarcerea de pe o cale greșită nu este completă fără înlocuirea traseului eronat cu cel corect.

Biblia ne prezintă un alt sens a cuvântului “întoarcere” în contextul pocăinței. Dacă la punctul anterior vorbeam despre o întoarcere “de la” păcat, aici mă refer la o întoarcere “înspre” Dumnezeu. Altfel spus, schimbarea direcției trebuie să se producă concomitent cu o schimbare a inimii, de la egoism idolatru, înspre Dumnezeul căruia ne-am împotrivit căutând să fim dumnezeii propriilor vieți.

c. O schimbare a minții

Cel de-al 3-lea element al pocăinței asupra căruia Biblia ne atrage atenția, este scos în relief prin termenul grecesc “metanoia” care, tradus simplu în limba română, înseamnă “schimbare a minții”.

E interesant că multe dintre pasajele Scripturii care fac referire la pocăință sunt adresate credincioșilor. Asta subliniază faptul că pocăința nu e doar un eveniment unic prin care te întorci de la o cale greșită și îți îndrepți inima spre Dumnezeu, ci și un proces continuu ce ar trebui să se găsească în viața fiecărui credincios.

Acest aspect este subliniat în Biblie și de chemarea la sfințenie, o poruncă și un apel la curățire constantă privind la perfecțiunea Lui Hristos (1 Petru 1:13-16).

3. Pentru cine este pocăința? E ea necesară și pentru oamenii buni?

Poate că te consideri un om bun care nu are nevoie de pocăință. Te-aş chema atunci să te gândești care e standardul la care te raportezi, atunci când spui ca ești un “om bun”.

În economia Lui Dumnezeu, standardul e perfecțiunea lui Hristos. Practic, dacă nu ești perfect, ai nevoie de pocăință. În Biblie, minciuna e pusă în aceeași categorie cu vrăjitoria (Apoc 21:8), iar bârfitorii sunt chemați la judecată împreună cu ucigașii (Romani 1:28-29). De asemenea, Hristos ne avertizează că o insultă e la fel de gravă ca o crimă și un gând pervers la fel de grav ca imoralitatea sexuală (Matei 5:21-22; 27-28).

Tocmai din acest motiv Hristos a trebuit să moară, pentru că nimeni nu îndeplinește standardul perfecțiunii pentru a putea sta cu fruntea sus înaintea unui Dumnezeu sfânt. Fiecare păcat comis cere o judecată dreaptă, iar Dumnezeu nu poate fi nedrept. La cruce, Hristos a purtat toate păcatele oamenilor care vin smeriți la El, cu credință și cu pocăință autentică.

Să recapitulăm: pocăința înseamnă să conștientizezi dragostea de tată a lui Dumnezeu și să recunoști suveranitatea Lui asupra vieții tale, să renunți la păcat și să te întorci cu inima spre Dumnezeu, să continui într-un proces zilnic de înnoire a minții și de curățare a propriei vieți.

Cu siguranță unul dintre sfaturile primite de cineva care este interesat, sau măcar curios de creștinism, este să citească Biblia. Astfel, întrebarea ”DE CE?” este una relevantă. Voi încerca pe scurt să îți ofer câteva argumente în această direcție.

Biblia = manualul creștinului

Suntem obișnuiți încă din clasa întâi cu manuale pentru aproape fiecare materie școlară. De ce? Ca să învățăm materia respectivă, să avem un ghid. Ca să știm ce e ok, cum e ok, de ce e ok și ce nu e ok. Ei bine, așa să te gândești că e și Biblia pentru un creștin.

Ești stresat, îngrijorat, frustrat, mânios sau în suferință? Simți neliniște în viața ta și nu mai știi ce să faci ca să obții pace? Biblia are niște răspunsuri pentru tine.

Într-o lume care spune că moralitatea e relativă și că totul e ok dacă tu te simți bine, Biblia vine ca un ghid în ajutorul nostru și ne îndrumă. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea (Psalmi 119:105).

Biblia = Cuvântul lui Dumnezeu

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. În Biblie este scris tot ce a vrut Dumnezeu ca tu și cu mine să știm astfel încât să putem avea o relație corectă cu El. Asta mi se pare fascinant. Unii caută tot felul de experiențe supranaturale și așteaptă ca Dumnezeu să le vorbească într-un mod direct atunci când ei au nevoie. Hey, vrei ca El să-ți vorbească în mod direct? Ei bine, deschide-ți Biblia și citește-o cu voce tare. 🙂

Vrei să-l cunoști pe Dumnezeu? Să vezi care sunt atributele Lui și ce planuri are El cu tine și cu mine? Vrei să afli care este originea și identitatea omului, care este sensul vieții pe Pământ, care este modul în care trebuie să trăim, cum diferențiem binele de rău sau ce urmează după moarte? Ei bine, știi răspunsul deja: citește Biblia.

Așadar, dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, dar tu respingi Biblia, înseamnă că îl respingi pe Dumnezeu, Creatorul tău.

Biblia = hrană pentru suflet

Cineva spunea că nu suntem un trup care avem un suflet, ci suntem un suflet care avem un trup. Sufletul tău este cel care va rămâne după ce trupul va fi pus într-un mormânt, așa că ai grijă de el!

Se spune că trupul omului poate rezista fără să mănânce între 21 de zile și 2 luni, în funcție de anumiți factori¹. Dar oare sufletul omului cât poate rezista fără să ”mănânce”? Ei bine, nu există studii realizate pe subiectul acesta, dar un lucru e clar: precum trupul nostru are nevoie de hrană, tot așa și sufletul nostru are nevoie de hrană: ”Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4).

Concluzie

În final, vreau să-ți spun că Biblia nu este doar o carte care trebuie citită. Ea trebuie studiată și aplicată. Altfel, e ca și o mâncare pe care o înghiți fără să o mesteci, iar apoi o vomiți afară. N-ai obținut niciun fel de valoare nutritivă. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Poți ignora lucrul acesta, dar o faci în detrimentul tău. Te încurajez să o citești și îți garantez că îți va schimba viața!

Surse:

1. Kottusch, P., Tillmann M., Püschel K.: Survival time without food and drink

Creștinii care sunt siguri de ceea ce cred, vor spune că nu. Cred că și această întrebare, ca și discuția legată de credință și știință, pornește dintr-o teamă de fraza ”crede și nu cerceta”. Această teamă izvorăște dintr-o dezinformare generală legată de ceea ce ne cere Dumnezeu și Biblia.

Sunt două curente majore pe care doresc să le definesc în răspunsul acesta, și anume științismul și fideismul.

Științismul este curentul care spune că singura modalitate de cunoaștere este cea științifică, iar la capătul opus al spectrului este fideismul, care spune că toată cunoștința se bazează pe credință.

Personal, nu sunt adeptul vreunui astfel de curent. Orice copil pus să tragă cea mai scurtă cale între punctul A și B va desena o dreaptă fără să înțeleagă demonstrația științifică, iar fideismul aplicat ar anula simțul văzului.

Cred că acest verset exprimă în cuvinte puține atitudinea pe care o adoptă Biblia față de rațiune, dovezi pentru credință și credibilitate. Apostolul Ioan este martor ocular la evenimentele pe care le descrie. Mai mult încă, în tradiția evreiască, fiind nevoie de cel puțin doi martori oculari pentru ca un eveniment să fie considerat credibil, Ioan menționează și prezența celorlalți apostoli la întâmplările relatate. Acestă atitudine, pro-înțelegere și pro-credibilitate, care nu se dă înapoi de la a aduce dovezi clare legate de evenimentele sau învățăturile care formează baza credinței creștine, este prezentă și în pasajele care relatează învierea lui Isus, nașterea Lui și alte momente importante.

Desigur, ca și în știință sau orice în alt domeniu, și în credință există anumite lucruri pe care încă nu le înțelegem, dar acest adevăr nu înseamnă anularea rațiunii, ci dimpotrivă, ne invită la a încerca să cunoaștem cât mai mult. Diferența dintre necunoscutele credinței și cele ale lumii naturale este că pe cele ale credinței putem să le încredințăm lui Dumnezeu care ne va descoperi toate tainele la vremea lor.

Biblia spune despre credință că este “o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1).

Poți spune că alegi să crezi în ceva, că ține de tine dacă alegi să crezi un lucru sau nu. Dar lucrurile nu stau chiar așa. Credința este în tine și tu ești cel care îi dă curs. Cum poți trăi cu încrederea că soarele răsare și apune de fiecare dată la momentul potrivit? Nu te-ai îngrijorat niciodată că s-ar putea să nu mai apună și să rămână zi pentru totdeauna? Nu. Și asta pentru că ai știut și ai crezut că natura își urmează singură cursul. Mai mult, dă-mi voie să-ți mai zic ceva: nu natura sau mama natură e cea care face aceste lucruri, ci Dumnezeu. El le controlează pe toate. “El poruncește soarelui, și soarele nu mai răsare; și ține stelele sub pecetea Lui” (Iov 9:7).

Cum poți intra într-o clădire și să ai siguranța că ea nu se va prăbuși peste tine? Dacă ai cunoaște compoziția clădirii, cimentul, zidurile, ce greutate poate suporta, atunci vei ști sigur că acea clădire poate ține ușor acoperișul și etajele superioare. La fel este și cu Dumnezeu: cu cât îi cunoști mai mult compoziția, cu atât credința ta în El va deveni tot mai sigură.

Credința se bazează pe adevăr, pe cunoașterea profundă a adevărului lui Dumnezeu. Cu cât cunoști mai mult adevărul despre o persoană, cu atât ai mai multă încrederea în ea. Odată cunoscut adevărul, poți avea încredere.

Biblia mai spune despre credință că vine în urma auzirii: “Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17).

Prin urmare, credința și în mod special credința în Dumnezeu nu trebuie să ți-o impui tu, să o primești de la cineva sau să o câștigi. Cu cât petreci mai mult timp în studierea Bibliei, cu atât credința ta în lucrurile nevăzute va prinde contur, iar când vei începe să îl experimentezi pe Dumnezeu nu vei putea rămâne pasiv. Odată venită credința în inima ta, Dumnezeu o va crește, iar creșterea în credință este direct proporțională cu creșterea în cunoștința lui Dumnezeu.

Dacă “a crede” înseamnă a te bizui pe deplin pe Cuvântul Lui Dumnezeu, oare ce spune Dumnezeu despre cuvântul Său? Scriptura însăși este cea care ne oferă răspunsul : “Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35).

Această întrebare apelează la studierea Bibliei și a înțelesului ei. Cred că atunci când vrei să înțelegi Trinitatea, trebuie să cauți răspunsuri într-un loc sigur și credibil. Biblia îndeplinește cerințele pentru a descoperii Trinitatea.

Această carte îți arată că Trinitatea este formată din Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt care sunt una. Cu alte cuvinte Dumnezeu Tatăl, fiul lui Isus și Duhul Sfânt este un singur Dumnezeu și totodată trei entități distincte. Cam aceasta este definiția cea mai “simplă” a Trinității, cu un înțeles foarte complex. Eu pot doar să-ți spun perspectiva Bibliei asupra Trinității, iar înțelesul ei, te provoc pe tine să-l descoperi. Adică, cum poate Dumnezeu să fie unul și totuși trei în același timp, spațiu și esență? Oamenii au încercat prin multe imagini să explice taina Trinității, așa că lasă-ți imaginația liberă, dar să nu fie în contradicție cu Biblia.

În Biblie, imaginea trinității este descrisă astfel:

• Tatăl este recunoscut ca Dumnezeu (Ioan 6:27; Romani 1:7; 1 Petru 1:2) și este plinătatea Dumnezeirii nevăzute (Ioan 1:18).
• Fiul este recunoscut ca Dumnezeu (Ioan 1:1; Romani 9:5; Evrei 1:8; 1 Ioan 5:20) și este toată plinătatea Dumnezeirii manifestate în trup (Ioan 1:14; Coloseni 2:9).
• Duhul Sfânt este recunoscut ca Dumnezeu (Faptele Apostolilor 5:3-4) și este toată plinătatea Dumnezeirii acționând asupra omului, convingându-l de păcat (Ioan 16:7-11) și călăuzindu-l pe credincios înspre adevăr (Ioan 16:12-15).

Imaginea Trinității este foarte bine conturată de mai multe versete din Noul Testament:

• Când Maria este anunțată că va rămâne însărcinată, îngerul îi spune ca “Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35).
• La botezul lui Isus (Matei 3:16-17), Tatăl vorbește din cer, iar Duhul Sfânt se coboară din cer ca un porumbel.
• Isus i-a învățat pe ucenici că trebuie să boteze pe oameni în “Numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh” (Matei 28:19).
• Pavel le dorește creștinilor din Corint ca “harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfântului Duh” să fie cu ei (2 Corinteni 13:14).

Fiecare Persoană a Trinității este egală una cu cealaltă, având aceeași putere, dar sarcini diferite:

• Tatăl este cel care a creat această lume (1 Corinteni 8:6; Apocalipsa 4:11), a făcut descoperiri oamenilor (Apocalipsa 1:1) și a oferit mântuirea în dar oamenilor (Ioan 3:16).
• Fiul este cel care lucrează alături de Tatăl și cel prin care Tatăl își duce la îndeplinire voia (Ioan 5:17), cel prin prin care s-au făcut toate lucrurile (Ioan 1:3; 1 Corinteni 8:6; Coloseni 1:16-17), cel care oferă cunoștința despre Dumnezeu Tatăl (Matei 11:27) și cel prin care mântuirea poate să fie primită în dar (Matei 1:21; Ioan 4:42; 2 Corinteni 5:19).
• Duhul Sfânt este cel care călăuzește omul către adevăr (Ioan 16:13; Efeseni 3:5; 2 Petru 1:21), cel care declanșează și ține omul în procesul mântuirii (Ioan 3:6; Tit 3:5), adică cel care sfințește (1 Petru 1:2).

După toate acestea te întreb: ți-ar plăcea să-L cunoști mai bine pe Dumnezeu?

Isus Hristos

Creştinism

Pentru credința creștină, învățăturile lui Isus Hristos reprezintă baza religiei. Născut într-un mod supranatural, ducând o viață exemplară, făcând minuni, vindecând oameni și murind fără vreo vină pentru toată omenirea, toate aceste lucruri arată statutul special al lui Isus Hristos. Creștinismul îl consideră pe Isus drept Fiul lui Dumnezeu și Cel care a luat toate păcatele omenirii asupra Sa atunci când a fost crucificat de către romani.

Iudaism

Pentru iudei, Isus Hristos nu a fost Fiul lui Dumnezeu. Acesta a reușit într-adevăr să facă toate miracolele consemnate de către Evanghelii, dar doar pentru că a cunoscut numele lui Dumnezeu. Iudeii admit moartea prin crucificare a lui Isus Hristos, dar aceasta nu are nicio valoare pentru omul de rând. Isus a fost doar un învățător, a cărui activitate a încetat odată cu moartea sa.

Autoritate

Creştinism

Pe lângă Vechiul Testament, autoritatea principală este Noul Testament, o colecție de cărți scrise acum aproape 2000 de ani. Acesta a fost scris de către oameni apropiați lui Isus sau ai ucenicilor lui care au fost în acord unii cu alții. Astfel, autoritatea principală – Biblia – a rămas neschimbată și consecventă pentru creștini pentru aproape 2000 de ani.

Iudaism

Pe langa Vechiul Testament sau Tanakh, autoritatea principală este Talmudul, o colecție de scrieri scrise și compilate începând cu secolul II până în secolul VI. Acesta nu este o scriere a unui singur autor sau a mai multor autori contemporani, ci sunt diferite interpretări, ale unor rabini ce au trăit de-a lungul mai multor secole. Astfel, autoritatea principală – Talmudul – nu conține texte și legi clare, ci care trebuie filtrate și alese, iar de multe ori acest lucru se face după preferințe personale.

Mesia

Creştinism

Conform creștinilor, Mesia sau Hristos avea să fie cel care va pătimi fără să aibă vreo vină și cel care va lua asupra sa toate neputințele și păcatele oamenilor. Mesia este cel care va da viața veșnică și cel care avea să împace omenirea cu Dumnezeu prin jertfa lui. Mai simplu spus, Mesia este cel cu putere care a venit nu ca să i se slujească, ci ca să slujească oamenilor.

Iudaism

Conform evreilor, Mesia avea să fie cel care avea să ridice poporul evreu și să-l transforme într-o superputere politică și militară. Mesia nu avea să fie un supus al Imperiului Roman, ci cel care avea să-l răstoarne și să instaureze o pace mondială recunoscută de către orice națiune. Pe lângă acestea, Templul evreiesc din Ierusalim avea să fie reconstruit, recunoscut și folosit de către toți evreii de pe Pământ.

Tradiţiile

Creştinism

Creștinii consideră că legea ceremonială și civilă a încetat. Ce a rămas este doar legea morala, rezumată în “iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Pe lângă acestea, nici sărbătorile evreiești nu mai trebuie sărbătorite și nici Sabatul nu mai trebuie urmat. Creștinii se întâlnesc, de obicei, în ziua de duminică, iar Paştele și Crăciunul reprezintă principalele sărbători ce trebuie sărbătorite.

Iudaism

Iudeii consideră că legea ceremoniala și civilă încă trebuie practicate, doar că acest lucru nu mai este posibil precum era acum 2000 de ani. Sărbătorile evreiești, precum Pesach, Sukkot, Shavuot, Hanukkah, Yom Kippur etc. trebuie sărbătorite, iar Sabatul trebuie ținut. Evreii se întâlnesc mereu, vineri seara și sâmbătă, de Sabat.

O întrebare foarte bună și relevantă pentru societatea zilelor noastre, iar în același timp este și o întrebare folosită deseori ademenitor. De ce spun asta? Întrebarea include o afirmație cu condiția de adevăr, și anume că există oameni buni. Cu siguranță privind în jur putem descoperi numeroase acte de bunătate, oameni generoși, cu intenții bune sau amabili însă trebuie să recunoaștem că percepția sau cunoașterea noastră asupra acestor oameni este limitată pentru că nu petrecem întregul nostru timp alături de ei pentru a le putea surprinde întreaga viață iar în plus chiar dacă nu am găsi niciun cusur, lucru imposibil de altfel, totuși nu am avea acces la nivelul conștiinței lor pentru a putea vedea gândurile și motivațiile acestora.

Biblia însă Îl prezintă pe Dumnezeu ca o entitate omniscientă, care cunoaște toate aceste elemente care nouă ne lipsesc, iar percepția Lui asupra acestei evaluări este una absolut obiectivă și dreaptă. Astfel iată ce afirmă Dumnezeu despre oameni: “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23) sau “pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască” (Eclesiastul 7:20). Iată că privind din această direcție elementele întrebării se schimbă radical și descoperim că întrebarea este de fapt pusă greșit pentru că nu există oameni buni.

“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9). Însă chiar în această poziție dezastruoasă, lipsită de speranță pentru întreaga umanitate, apare strălucind bunătatea lui Dumnezeu în scenă. Dumnezeu oferă antidotul!

Acesta fiind o decizie să ne întoarcem la Dumnezeu. Biblia numeşte acest lucru un act al „pocăinţei”. Când o persoană se întoarce cu adevărat la Dumnezeu, nu este păcat prea mare, pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta. Dumnezeu a oferit o modalitate prin care să ierte păcatul, iar această modalitate este moartea lui Isus Hristos pe cruce. Dumnezeu oferă iertarea Sa şi viaţa veşnică oricărui om care crede în Isus. Cerul este un cadou fără plată, oferit oricui Îi va cere iertare lui Dumnezeu şi-L va ruga pe Isus să vină în viaţa lui, începând astfel o relație personală cu Dumnezeu. Dar dacă păcatele cuiva nu au fost iertate de Isus Hristos, Iadul devine locul plății lui.

În final, fără a fi catastrofist, dar provocant, vreau să te întreb respectuos: Dacă ai muri în această noapte ce s-ar întâmpla cu tine?

Deseori ne luptăm la nivelul gândurilor cu întrebări precum “Unde merg de aici?”, “E ceva mai departe?”, “Ce se întâmplă după ce mor?”. Toate acestea sunt întrebări pertinente și vorbesc despre o detașare de ignoranță și indiferență, iar tocmai de aceea vreau să te felicit.

Când vorbim despre acest subiect găsim o sumedenie de idei care se referă la ce se întâmplă după moarte. Unii spun că se termină totul și încetăm să mai existăm, alții că ne vom reîncarna sau că sufletele oamenilor merg într-un loc pentru a fi purificate ori că toți merg în rai și multe multe alte idei. Însă nici una dintre aceste idei nu sunt susținute de Biblie.

În schimb, citind Biblia descoperim că “oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27). Cei care în timpul vieții și-au pus credința în Isus Hristos, au păcatele iertate, au început o relație personală cu Dumnezeu și vor fi primiți în Rai pe baza plății făcute de Isus în locul lor. Toți ceilalți, care într-un fel sau altul L-au respins pe Dumnezeu și jertfa pentru păcate făcută de Isus pe cruce, vor petrece veșnicia într-un loc pentru care cuvântul cel mai comun este Iad.

Acum, vreau să te las cu patru adevăruri biblice despre Iad și anume:

1. Este real. Acesta nu este un termen inventat de biserică sau de cineva anume. Biblia vorbește despre Iad mai mult decât despre cer, iar realitatea acestui loc este foarte clară.
2. Este un loc înfricoșător. Biblia descrie Iadul ca “un loc de chin” (Luca 16:23), ca “un cuptor aprins” (Apocalipsa 19:20), un loc unde este “un foc mistuitor și niște flăcări veșnice” (Matei 18:8; 25:41; Marcu 9:43-48). Este un loc plin de suferință unde întâlnim “plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei 8:12; Luca 13:28) și în care nu este “nici zi sau noapte de odihnă” (Apocalipsa 14:11; 20:10). Un loc în care nu este nimic bun, niciun ajutor sau măcar vreo mângâiere.
3. Este un loc final. Toate drumurile după moarte sunt drumuri cu sens unic inclusiv cel spre Iad. Acesta nu se va termina niciodată, nu vei avea unde să mergi mai departe! Poți cuprinde cu mintea ta ce înseamnă asta?
4. Este o manifestare a dreptății. La urma urmei Iadul este alegerea voită a oamenilor prin iubirea față de păcat și respingerea lui Dumnezeu chiar dacă această alegere se manifestă prin judecata lui Dumnezeu. Nimeni nu îl va putea corupe pe Dumnezeu în acel moment să își schimbe decizia pentru că o astfel de decizie ar fi împotriva naturii Sale care include și dreptatea.

În realitatea acestor lucruri, vreau să te întreb: Tu unde vei merge după moarte?

Biblia a fost scrisă de mai mulți oameni și știm că toți oamenii greșesc într-un fel sau altul. Asta înseamnă că de-a lungul anilor s-ar fi putut strecura greșeli sau contradicții și în Biblie?

În primul rând, te felicit pentru întrebare! Ca să-ți bazezi viața pe o carte, presupune să crezi cu mintea, inima și sufletul tău că informațiile de acolo sunt corecte.

În al doilea rând, hai să pornim la drum!

Dumnezeu s-a folosit de peste 40 de oameni pentru a scrie Biblia, pe o perioadă de aproape 1500 de ani și s-a asigurat că toate cuvintele scrise de aceștia au fost inspirate și sub călăuzirea Lui. În unele cazuri se poate spune și că Dumnezeu a dictat oamenilor ce să scrie, dar fiecare dintre aceşti scriitori a avut propriul stil, un context diferit și a scris textul dintr-o perspectivă diferită, adresat unei audienţe diferite şi cu scopuri deseori diferite. Deci poate că ar fi de înțeles să existe anumite diferențe, după cum și există de fapt.

Cu toate acestea, diferenţă nu înseamnă contradicţie. O eroare există numai atunci când nu se găseşte nicio modalitate acceptabilă prin care versetele sau pasajele în cauză să poată fi conciliate. Chiar dacă nu se găseşte un răspuns pe moment unei astfel de probleme, asta nu înseamnă că nu există un răspuns satisfăcător. Multe persoane au descoperit erori presupuse în Biblie în legătură cu aspecte istorice sau geografice însă au ajuns la concluzia că Biblia este corectă numai după ce cercetările arheologice au adus suficiente dovezi în sprijinul Bibliei.

Contradicțiile în Biblie trebuie să fie analizate într-un mod logic și rațional. Anumite părți pot părea contradictorii cu alte părți la o primă vedere, dar precum un film la care abia la final înțelegi toate ”piesele de puzzle”, o cercetare în detaliu a Bibliei, a contextului istoric sau a gramaticii limbii originale va ”face lumină”.

Dar totuși, care este de fapt definiția contradicției? Ei bine, cercetătorii britanici afirmă că principiul non-contradicției care este baza întregii gândiri logice, susține că un lucru nu poate fi contradictoriu și necontradictoriu în același timp. De exemplu, nu poate fi zi și noapte în același timp și în același loc. Astfel, dacă Biblia încalcă acest principiu, putem spune că într-adevăr avem de a face cu o contradicție. Dar așa cum am afirmat și mai sus, mai multe afirmații pot să fie diferite chiar și fără să fie în contradicție una cu alta.

Personal, întotdeauna am preferat practica în locul teoriei, așa că îți propun să vedem câteva exemple de așa-zise contradicții.

Exemplul 1

Pilat, guvernatorul roman al Iudeii la vremea respectivă, a ordonat ca deasupra crucii lui Isus să fie pusă o tăbliţă. Patru dintre Evanghelii menţionează ce era scris pe acea tăbliţă în felul următor:

• Matei: „Acesta este Isus, regele iudeilor”.
• Marcu: „Regele iudeilor”.
• Luca: ”Acesta este Împăratul iudeilor”.
• Ioan: „Isus din Nazaret, regele iudeilor”.

Șoc și groază! Există diferențe între ei. Cu toate acestea, remarcăm faptul că cei 4 autori vorbesc despre același eveniment – crucificarea lui Isus. Se relatează chiar şi că o tăbliţă a fost agăţată pe cruce, iar semnificaţia mesajului de pe acea tăbliţă este aceeaşi în toate cele 4 scrieri.

Exemplul 2

Un alt exemplu de aparentă contradicție se regăsește tot în evangheliile lui Matei (20:29-34), Marcu (10:46-52) și Luca (18:35-43), având în centru vindecarea unor orbi de către Isus, în Ierihon.

Dintre cei 3 autori, doar Matei menționează că ar fi fost vorba despre 2 orbi, ceilalți scriind doar despre un orb, Marcu chiar identificându-l ca fiind Bartimeu. Totuși, nici Marcu și nici Luca nu au spus specific că a fost vorba doar de un orb. Ei pur și simplu au decis să se concentreze doar asupra unuia dintre ei, Bartimeu, probabil și fiindcă era cel mai vocal dintre cei doi. Asta nu înseamnă că e o contradicție, ci e doar o diferență.

Și totuși, care e esența episodului de mai sus? Faptul că Isus a demonstrat încă o dată că este Fiul lui Dumnezeu, având puterea de a vindeca și orbii.

Exemplul 3

Un ultim exemplu se leagă de timpul pe care l-a petrecut Isus în mormânt, înainte de a învia. A stat 2 nopți/zile sau 3 nopți/zile? Matei redă ce a spus Isus înainte să fie crucificat: „După cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele peştelui cel mare, tot aşa va sta şi Fiul omului trei zile şi trei nopţi în inima pământului” (Matei 12:40).

Pe de altă parte, Marcu redă o altă afirmaţie a lui Isus: „Iată ne suim la Ierusalim şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi ale cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte şi Îl vor da în mâinile naţiunilor. Îl vor batjocori, Îl vor biciui, Îl vor scuipa şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia” (Marcu 10:33-34).

Hai să vedem, Isus a fost omorât vinerea la amiază, iar învierea a fost descoperită duminică dimineața. Cum putem zice atunci că a stat El 3 zile şi 3 nopţi în mormânt? Ei bine, dragă cititor, exact de asta e important să cunoaștem contextul cultural atunci când citim Biblia. În acea vreme, se obişnuia ca orice parte din zi sau din noapte să se considere o zi întreagă. Rezultă astfel că avem exact 3 zile și 3 nopți. Ca să-ți dau și un exemplu contemporan, să zicem că soția mi-ar spune că a petrecut toată ziua la cumpărături. Ei bine, din fericire pot să înțeleg că nu e vorba chiar de 24 de ore, ci probabil doar a stat o bună parte din zi prin magazine.

Concluzie

Aceste 3 exemple de mai sus sunt câteva din aparentele contradicții care apar în Noul Testament. Așa cum am văzut, cele mai multe dintre ele sunt rezolvate dacă textul însuşi este examinat cu atenţie sau dacă se studiază și înțelege contextul istoric din acea perioadă. Mulți oameni îl resping pe Dumnezeu și resping Biblia, deoarece se concentrează pe o listă mică de aparente contradicții din Biblie.

Sfatul nostru pentru tine ar fi ca atunci când cineva vine la tine cu o pretinsă contradicție biblică, să cercetezi tu însuți problema, cerându-i ajutor lui Dumnezeu să te ajute să descoperi adevărul. De asemenea, fără să vreau să închei pe o notă negativă, dar trebuie să recunoaștem că noi, ca oameni creați, suntem limitați în comparație cu Creatorul nostru și că anumite ”piese din puzzle” vor rămâne nedescoperite până vom ajunge în prezența Creatorului.