O întrebare foarte bună și relevantă pentru societatea zilelor noastre, iar în același timp este și o întrebare folosită deseori ademenitor. De ce spun asta? Întrebarea include o afirmație cu condiția de adevăr, și anume că există oameni buni. Cu siguranță privind în jur putem descoperi numeroase acte de bunătate, oameni generoși, cu intenții bune sau amabili însă trebuie să recunoaștem că percepția sau cunoașterea noastră asupra acestor oameni este limitată pentru că nu petrecem întregul nostru timp alături de ei pentru a le putea surprinde întreaga viață iar în plus chiar dacă nu am găsi niciun cusur, lucru imposibil de altfel, totuși nu am avea acces la nivelul conștiinței lor pentru a putea vedea gândurile și motivațiile acestora.

Biblia însă Îl prezintă pe Dumnezeu ca o entitate omniscientă, care cunoaște toate aceste elemente care nouă ne lipsesc, iar percepția Lui asupra acestei evaluări este una absolut obiectivă și dreaptă. Astfel iată ce afirmă Dumnezeu despre oameni: “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23) sau “pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască” (Eclesiastul 7:20). Iată că privind din această direcție elementele întrebării se schimbă radical și descoperim că întrebarea este de fapt pusă greșit pentru că nu există oameni buni.

“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9). Însă chiar în această poziție dezastruoasă, lipsită de speranță pentru întreaga umanitate, apare strălucind bunătatea lui Dumnezeu în scenă. Dumnezeu oferă antidotul!

Acesta fiind o decizie să ne întoarcem la Dumnezeu. Biblia numeşte acest lucru un act al „pocăinţei”. Când o persoană se întoarce cu adevărat la Dumnezeu, nu este păcat prea mare, pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta. Dumnezeu a oferit o modalitate prin care să ierte păcatul, iar această modalitate este moartea lui Isus Hristos pe cruce. Dumnezeu oferă iertarea Sa şi viaţa veşnică oricărui om care crede în Isus. Cerul este un cadou fără plată, oferit oricui Îi va cere iertare lui Dumnezeu şi-L va ruga pe Isus să vină în viaţa lui, începând astfel o relație personală cu Dumnezeu. Dar dacă păcatele cuiva nu au fost iertate de Isus Hristos, Iadul devine locul plății lui.

În final, fără a fi catastrofist, dar provocant, vreau să te întreb respectuos: Dacă ai muri în această noapte ce s-ar întâmpla cu tine?

La o căutare rapidă în dicționar a cuvântului avort, găsim: “întrerupere accidentală sau provocată a gravidității înainte ca fătul să poată trăi în afara organismului matern”. Așadar definiția implică viața fătului în interiorul mamei, fătul sau embrionul e o ființă creată în imaginea lui Dumnezeu așa cum ne explică și Biblia în Psalmul 139:13-16: “Tu (Dumnezeu) mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele […] Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost una dintre ele”.

Astfel existența embrionului e strâns legată de planul spiritual! Deși Biblia nu abordează direct problema avortului, sunt destule pasaje (Psalmi 139:13-16; Ieremia 1:5) prin care Dumnezeu ne face cunoscută viziunea Lui despre avort și, de asemenea, subliniază rolul Lui activ în viețile noastre încă de când suntem în burta mamei. În Exodul 21:22-25 ni se spune că cei care ar fi cauzat moartea unui copil aflat în burta unei femei erau condamnați la moarte!

Dumnezeu îl vede pe fătul din burta mamei precum un adult. Pentru creștini avortul nu ar trebui să aibă legătură cu drepturile femeii, deoarece e o chestiune legată de viața sau moartea unui om creat în imaginea lui Dumnezeu (Geneza 9:6). Avortul este o crimă, omorârea unei ființe! Cei care sunt pro-avort le place să invoce cele două cazuri excepționale:

1. Dar avortul în caz de incest sau viol? Oricât ar fi de grav violul sau incestul, nu este pretext pentru crimă, copilașul e inocent și nu ar trebui pedepsit pentru greșeala altuia. Dacă nu se dorește păstrarea copilului, el poate fi dat înspre adopție la o familie ce nu poate avea copii.

2. Dar avortul când e la risc viața mamei? Să nu uităm că Dumnezeu e un Dumnezeu al miracolelor și că El poate să-i protejeze pe amândoi în ciuda a ceea ce zic doctorii, dar de cele mai multe ori doctorii recomandă o inducere prematură a sarcinii pentru a-i salva pe amândoi și nicidecum avort și totuși în cazuri excepționale – sub 1%¹ avortul ar fi o decizie de luat între părinți, doctor și Dumnezeu.

Ceea ce este trist e că în majoritatea cazurilor când se fac avorturi și nu se dorește păstrarea copilului, puține sunt cazurile de viol,incest sau pierderea vieții mamei².

Vestea bună e că există iertare și eliberare și după avort! Păcatul avortului este la fel la celelalte păcate și poate fi iertat prin credința în Isus (Ioan 3:16; Romani 8:1; Coloseni 1:14). Așadar întrebarea din titlu s-ar transforma în “De ce să omori o ființă pe care Dumnezeu a îngăduit-o pe Pământ?”

Din cauza ratei crescute, divorţul este un subiect care lansează foarte multe controverse în zilele noastre. Dat fiind această rată mare, unii oameni aleg să nu se mai căsătorească, ci aleg varianta concubinajului, pentru a se feri de eşec.

Importanţa căsniciei

În Scriptură există noţiunea de legământ sau de de promisiune. Legămintele erau făcute fie între Dumnezeu și om (e.g. Avraam, Noe) fie între doi oameni (e.g. David şi Ionatan). Căsnicia este cea mai profundă relație bazată pe legământ, deoarece conţine două legăminte. Căsnicia implică:

• un legământ pe verticală: între Dumnezeu şi om.
• un legământ pe orizontală: între cei doi soţi.

Astfel, când oamenii își spun jurămintele:

• înainte de a vorbi pe “orizontală”, ei vorbesc pe “verticală”.
• legământul îi leagă atât de partenerul de viaţă, cât și de Dumnezeu.
• Își spun cel mai profund legământ interuman.
• cei doi devin una dintr-o perspectivă biblică (Geneza 2:24).

Ce presupune în aceste condiţii divorţul?

Să încalci legământul făcut cu soțul sau cu soția ta înseamnă să încalci legământul faţă de Dumnezeu. În Evanghelia după Matei este precizat: “Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19:6).

Divorțul este traumatizant şi lasă în inima oamenilor o urmă adâncă de tristeţe. Această decizie nu trebuie luată sub formă impulsivă, o persoană trebuie să ştie tot ce implică divorţul. „Cuplurile care vor să se separe visează la divorţul perfect: o trecere rapidă şi definitivă, de la furtuna conflictelor la adierea înviorătoare a liniştii şi armoniei. Însă nu există divorţ perfect, aşa cum nu există nici căsnicie perfectă“¹.

Când nu este permis divorțul?

În Biblie ni se spune că abandonarea partenerului conjugal dintr-un capriciu sau poate din dorinţa de a găsi alt partener constituie un act de trădare sau de înșelare. Din motivul acesta Dumnezeu spune: “Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2:16). Multe căsnicii se destrămă din motive neîntemeiate. Acestea ar fi putut fi salvate dacă cei doi ar fi fost mai iertători unul cu celălalt (Matei 18:21-22).

Când este permis totuși divorţul?

Singurul pasaj din Scriptură unde este specificată clară permisiunea lui Dumnezeu pentru divorţ şi recăsătorie este dată de cuvintele lui Isus prin expresia “afară de pricină de preacurvie”. Astfel, că singurul motiv legitim pentru divorţ este adulterul sau relaţiile sexuale extraconjugale. Relaţiile sexuale sunt o parte integrantă a căsniciei încât “cei doi devin un singur trup”, prin urmare, ruperea unei astfel de legături prin relaţii sexuale în afara căsătoriei poate reprezenta un motiv permis pentru divorţ.

Când este posibilă recăsătorirea?

Recăsătorirea este permisă numai în cazul de infidelitate în căsnicie. Este important să notăm că numai părţii nevinovate îi este permis să se recăsătorească. Permisiunea de recăsătorire după un divorţ este consecinţa milei lui Dumnezeu pentru persoana împotriva căreia s-a păcătuit şi nu pentru persoana care a comis actul de imoralitate sexuală. Pentru persoana care a săvârşit adulterul, dacă va alege să locuiască sau să îşi întemeieze o familie cu altă persoană, el va trăi în preacurvie şi acest fapt constituie un păcat înaintea lui Dumnezeu.

Alte situaţii

Unii oameni o înţeleg ca pe o altă “excepţie” conform căreia le este permisă recăsătorirea dacă partenerul necredincios divorţează de partenerul credincios. Totuşi, contextul acestui pasaj nu menţionează recăsătorirea, ci spune numai că un credincios nu este legat să continue o relaţie de căsătorie dacă partenerul său necredincios doreşte să-l părăsească.

Alţii spun că violenţa domestică, fie asupra partenerului de căsătorie, fie asupra copiilor, constituie un motiv plauzibil pentru divorţ. În Scriptură nu este precizat acest motiv și astfel, nu putem să facem presupuneri acolo unde Cuvântul lui Dumnezeu nu specifică. Personal, consider că în astfel de condiții, cel mai înțelept ar fi separarea temporară (fără a înainta actele de divorț) pentru siguranța personală, atât a persoanei vătămate, cât și a copiilor, dacă sunt. Poate prin această măsură, persoana care practică violența își va da seama de efectele comportamentului său abuziv și se va îndrepta.

Consiliere: Dacă este posibilă

Versetele din Matei constituie o permisiune pentru divorţ şi nu o poruncă de a divorţa. Chiar şi atunci când se întâmpla unul din cele mai grele lucruri într-un cuplu: adulterul, persoanele pot, prin harul lui Dumnezeu, să înveţe să se ierte şi să înceapă reconstrucţia căsniciei, atâta timp cât partenerul care a înșelat regretă şi pune punct faptelor sale de imoralitate sexuală. Dumnezeu ne-a iertat pe noi pentru mult mai multe păcate. Noi putem urma exemplul Său şi să iertăm chiar şi păcatul adulterului.

Definiția de bază a cuvântului “creștin” înseamnă apartenența la religia creștină, adică a avea credință în Isus Cristos și în învățăturile Sale.

Sunt două categorii de creștini:

1. Nominali: doar cu numele
2. Practicanți: care pun în practică ceea ce învață

Statutul de creștin nominal și apartenență la biserică le primești după ce te naști (prin botez sau binecuvântare), dar a deveni creștin practicant nu se obține decât prin credință și participare activă acolo unde, alți oameni ca și tine se adună, având același țel.

De ce nu merg oamenii la biserica?

Oamenii care nu merg regulat la biserică (și aici mă refer la mai mult decât de Crăciun și de Paști) motivează că participarea la slujbă nu este atrăgătoare sau captivantă. Dimpotrivă, este plictisitoare, îmbibată de ritualuri, tradiții, durează mult, iar nu toți oamenii din biserică sunt ceea ce pretind a fi: credincioși și interesați de Dumnezeu cu adevărat.

Neavând acest cadru potrivit, pe la vârsta adolescenței, tinerii aleg să meargă foarte rar la biserică, convinși că știu în mare parte cum stă treaba cu credința. Ei cred că pe Dumnezeu “Îl ai în inimă”, ca pe un talisman, e acolo necondiționat și nu văd niciun beneficiu în participarea activă la biserică.

Oamenii încep să meargă mai regulat la biserică, fie atunci când îmbătrânesc, gândindu-se mai mult la moarte, fie când în viața lor intervine o problemă pe care ei singuri nu o pot rezolva. Astfel, marea majoritate a oamenilor nu au nevoie de Dumnezeu, ci mai degrabă au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

De ce să mergi la biserică?

Nu putem nega că o parte din motivele enumerate mai sus sunt adevărate. Acestea pot constitui piedici în căutarea sinceră a lui Dumnezeu. Dar în Scriptură ni se spune: “Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima“ (Ieremia 29:13). Astfel, credința presupune o căutare și un efort, nu e ceva care vine de la sine. Ține de noi să căutăm o biserică, o comunitate unde dezavantajele enumerate să fie cât mai puține. O biserică unde putem primi învățătura sănătoasă din Scriptură, unde simțim prezența lui Dumnezeu, care aduce: pace, bucurie, încredere și mai ales cea care pune în noi dorinţa de a ne pocăi (a ne căi de păcate) şi de a ne îndrepta.

Oamenii se justifică prin faptul că nu au timp. Dar Dumnezeu ne dă timp. Ține de noi de cum ne setăm prioritățile. Pentru lucrurile importante ne facem mereu timp.

Biserica a fost înființată cu scopul ca oamenii să se adune. Deși trăim într-o generație înclinată către individualism, scopul lui Dumnezeu pentru credincioși este unitatea. Dumnezeu promite că este prezent acolo unde oamenii se roaga laolaltă: “Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20).

Problema legată de o religie individualistă (te rogi singur acasă, tu și Dumnezeu) este tocmai capcana de a te închina unui dumnezeu al imaginației tale: un dumnezeu căruia îi spui tu ce să facă și nu lui Dumnezeu, care-ți spune ție ce trebuie să faci. Nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu, ci oamenii studiază Scriptura, tocmai pentru a descoperi caracterul lui Dumnezeu, să ştim cum să ne raportăm noi la El, cum se raportează El la noi. Apostolul Pavel menţionează și el importanţa studierii Scripturii: “Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17).

Biblia ne îndeamnă a ne întări unii pe alții în credință, în cadrul bisericii și să nu plecăm din ea: “Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie” (Evrei 10:24-25).

Pot să fiu creștin fără să merg la biserică? Da, poţi, dar Dumnezeu ne îndeamnă să mergem. Dacă nu ştii la ce biserică să mergi, te îndemn să începi să cauţi una.

Dacă ai citit postarea până în acest punct, probabil că te-ai așteptat să te invit la biserica unde merg eu. Nu voi face acest lucru, deși eşti binevenit. Scopul acestui articol nu este de a promova o biserică anume, ci de a scoate în evidenţă importanţa de a merge regulat la una. Doar în Dumnezeu şi în biserică ne putem găsi împlinirea adevărată, pe care de cele mai multe ori, o căutăm în afara ei.

Într-o lume plină de tensiune, conflicte, suferință, în biserică vei găsi speranţă, pace, dragoste, vestea bună a iertării lui Dumnezeu, reconcilierea Lui cu tine, speranța învierii din morți și aşteptarea vieții veșnice, sub un cer nou și pe un Pământ nou.