Răspunsul simplu: da. Trebuie să recunosc că și eu mi-am pus întrebarea asta după ce am devenit creștin, surprins fiind de faptul că încă păcătuiam. 

Când Dumnezeu mi-a deschis ochii și mintea să înțeleg ceea ce a făcut Hristos pentru mine la cruce, în niciun caz nu cunoșteam tot ce are Biblia de spus în privința asta. Știam însă că nu mai eram același. Erau cel puțin 3 principii biblice pe care (privind în urmă) mi-aș fi dorit să le fi cunoscut mai devreme.

1. Neprihănirea (justețea) prin care sunt îndreptățit înaintea Lui Dumnezeu nu e a mea, ci a lui Hristos. Martin Luther spunea ”dacă ar fi fost vreodată un călugăr care să fi ajuns în Rai datorită pietății lui, eu aș fi fost acela”. Dar oricât s-ar fi chinuit să ducă o viață perfectă, nu era îndeajuns – era conștient că păcatul duce la moarte. A înțeles apoi că mântuirea nu e pe baza meritelor personale, ci pe baza meritelor lui Isus. (Romani 3:19-26) Astfel, noi suntem acceptați nu doar datorită morții lui Hristos, ci și datorită vieții perfecte pe care El a trăit-o.
2. Sfințirea personală este progresivă. Pocăința adevărată este un proces continuu. Dumnezeu îți înnoiește mintea și îți dă o inimă nouă, dar transformarea vieții după modelul Lui Hristos se produce treptat. (1 Petru 1:14-19)
3. Natura pământească va fi înlocuită cu una cerească la venirea lui Hristos. Da, Biblia spune că ne așteaptă un trup de slavă care va fi incapabil să păcătuiască. Apostolul Pavel, descrie lupta oricărui creștin în Epistola către Romani (capitolele 7 și 8 – pe care îți sugerez să le citești). Ducând la rândul lui această luptă dintre dorința unei minți transformate și corpul supus slăbiciunilor, Pavel aștepta cu nerăbdare acel moment când “trupul supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire și trupul muritor se va îmbrăca în nemurire” (1 Corinteni 15:54). 

Îl iubești pe Dumnezeu? Dacă ai măcar un strop de iubire autentică pentru Creatorul tău, atunci te vei strădui neîncetat să-i fi ascultător, căutând să pui punct acelor lucruri care îl întristează. Când îl iubești pe Hristos, chiar lupta pe care o duci zilnic e un semn al faptului ca ești pe drumul cel bun. Altfel, ți-ar fi indiferent dacă păcătuiești sau nu. Așadar, o ‘s-o mai dai în bară’ dar nu vei mai trăi în păcat!

Asta e o întrebare foarte bună, pentru că de multe ori pocăința este înțeleasă greșit. Unii oameni folosesc termenul doar în sens negativ, alții consideră pocăința relativă sau chiar inutilă. Însă, majoritatea o asociază cu un set de reguli religioase ce îngrădesc libertatea și ucid bucuria vieții. Lăsând preconcepțiile deoparte, hai să privim cu atenție la ce spune Biblia despre pocăință.

1. Pocăința – opțională sau obligatorie?

Biblia nu lasă loc de interpretare. Pocăința este o poruncă pe care o găsim repetată atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament. Mai mult, Isus Hristos a poruncit în repetate rânduri oamenilor să se pocăiască. Acest mesaj era central în învățătura Mântuitorului.

2. Care sunt elementele pocăinței adevărate?

a. O schimbare a direcției 

“Întoarcerea” este un termen asociat adesea în Scriptură cu pocăința. Dar ca să te poți întoarce de pe un drum greşit, ca să îți poți schimba direcția, trebuie, înainte de toate, să realizezi și să recunoști umil că ești pe o cale greșită. Lucru acesta nu e uşor într-o lume plină de sine și dominată de mândrie.

Smerenia aceasta ar trebui să creeze în noi o stare plină de regret și amărăciune cu privire la păcatul comis, precum și la modul imoral de trăire, și astfel, să producă o dorință de schimbare radicală, o întoarcere de 180 de grade.

b. O schimbare a inimii 

Smerenia, amărăciunea și regretul păcatului sunt esențiale, dar nu sunt suficiente, după cum întoarcerea de pe o cale greșită nu este completă fără înlocuirea traseului eronat cu cel corect.

Biblia ne prezintă un alt sens a cuvântului “întoarcere” în contextul pocăinței. Dacă la punctul anterior vorbeam despre o întoarcere “de la” păcat, aici mă refer la o întoarcere “înspre” Dumnezeu. Altfel spus, schimbarea direcției trebuie să se producă concomitent cu o schimbare a inimii, de la egoism idolatru, înspre Dumnezeul căruia ne-am împotrivit căutând să fim dumnezeii propriilor vieți.

c. O schimbare a minții

Cel de-al 3-lea element al pocăinței asupra căruia Biblia ne atrage atenția, este scos în relief prin termenul grecesc “metanoia” care, tradus simplu în limba română, înseamnă “schimbare a minții”.

E interesant că multe dintre pasajele Scripturii care fac referire la pocăință sunt adresate credincioșilor. Asta subliniază faptul că pocăința nu e doar un eveniment unic prin care te întorci de la o cale greșită și îți îndrepți inima spre Dumnezeu, ci și un proces continuu ce ar trebui să se găsească în viața fiecărui credincios.

Acest aspect este subliniat în Biblie și de chemarea la sfințenie, o poruncă și un apel la curățire constantă privind la perfecțiunea Lui Hristos (1 Petru 1:13-16).

3. Pentru cine este pocăința? E ea necesară și pentru oamenii buni?

Poate că te consideri un om bun care nu are nevoie de pocăință. Te-aş chema atunci să te gândești care e standardul la care te raportezi, atunci când spui ca ești un “om bun”.

În economia Lui Dumnezeu, standardul e perfecțiunea lui Hristos. Practic, dacă nu ești perfect, ai nevoie de pocăință. În Biblie, minciuna e pusă în aceeași categorie cu vrăjitoria (Apoc 21:8), iar bârfitorii sunt chemați la judecată împreună cu ucigașii (Romani 1:28-29). De asemenea, Hristos ne avertizează că o insultă e la fel de gravă ca o crimă și un gând pervers la fel de grav ca imoralitatea sexuală (Matei 5:21-22; 27-28).

Tocmai din acest motiv Hristos a trebuit să moară, pentru că nimeni nu îndeplinește standardul perfecțiunii pentru a putea sta cu fruntea sus înaintea unui Dumnezeu sfânt. Fiecare păcat comis cere o judecată dreaptă, iar Dumnezeu nu poate fi nedrept. La cruce, Hristos a purtat toate păcatele oamenilor care vin smeriți la El, cu credință și cu pocăință autentică.

Să recapitulăm: pocăința înseamnă să conștientizezi dragostea de tată a lui Dumnezeu și să recunoști suveranitatea Lui asupra vieții tale, să renunți la păcat și să te întorci cu inima spre Dumnezeu, să continui într-un proces zilnic de înnoire a minții și de curățare a propriei vieți.

O întrebare foarte bună și relevantă pentru societatea zilelor noastre, iar în același timp este și o întrebare folosită deseori ademenitor. De ce spun asta? Întrebarea include o afirmație cu condiția de adevăr, și anume că există oameni buni. Cu siguranță privind în jur putem descoperi numeroase acte de bunătate, oameni generoși, cu intenții bune sau amabili însă trebuie să recunoaștem că percepția sau cunoașterea noastră asupra acestor oameni este limitată pentru că nu petrecem întregul nostru timp alături de ei pentru a le putea surprinde întreaga viață iar în plus chiar dacă nu am găsi niciun cusur, lucru imposibil de altfel, totuși nu am avea acces la nivelul conștiinței lor pentru a putea vedea gândurile și motivațiile acestora.

Biblia însă Îl prezintă pe Dumnezeu ca o entitate omniscientă, care cunoaște toate aceste elemente care nouă ne lipsesc, iar percepția Lui asupra acestei evaluări este una absolut obiectivă și dreaptă. Astfel iată ce afirmă Dumnezeu despre oameni: “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23) sau “pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască” (Eclesiastul 7:20). Iată că privind din această direcție elementele întrebării se schimbă radical și descoperim că întrebarea este de fapt pusă greșit pentru că nu există oameni buni.

“Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9). Însă chiar în această poziție dezastruoasă, lipsită de speranță pentru întreaga umanitate, apare strălucind bunătatea lui Dumnezeu în scenă. Dumnezeu oferă antidotul!

Acesta fiind o decizie să ne întoarcem la Dumnezeu. Biblia numeşte acest lucru un act al „pocăinţei”. Când o persoană se întoarce cu adevărat la Dumnezeu, nu este păcat prea mare, pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta. Dumnezeu a oferit o modalitate prin care să ierte păcatul, iar această modalitate este moartea lui Isus Hristos pe cruce. Dumnezeu oferă iertarea Sa şi viaţa veşnică oricărui om care crede în Isus. Cerul este un cadou fără plată, oferit oricui Îi va cere iertare lui Dumnezeu şi-L va ruga pe Isus să vină în viaţa lui, începând astfel o relație personală cu Dumnezeu. Dar dacă păcatele cuiva nu au fost iertate de Isus Hristos, Iadul devine locul plății lui.

În final, fără a fi catastrofist, dar provocant, vreau să te întreb respectuos: Dacă ai muri în această noapte ce s-ar întâmpla cu tine?