Ce este Crăciunul?

Crăciunul este singura zi sfântă din religia creștină care este, totodată, o sărbătoare importantă pentru societatea seculară. Și totuși, Crăciunul pentru unii este un timp al distracției maxime, iar pentru alții un timp de reverență și aducere aminte, ambele grupuri simțind un anumit nivel de disconfort atunci când interacționează. Dacă pentru tine sărbătoarea Crăciunului e doar despre luminițe și „cadouri de la “Moșu””, poate că acest articol îți va crea puțin disconfort. Dar îmi doresc tare mult să citești despre însemnătatea luminilor și al celui mai frumos dar care ni s-a dat vreodată: Isus.

Întunericul și Lumina

Unul dintre primele semne că urmează să vină Crăciunul este apariția luminițelor prin oraș. În centru e decorat frumos, plin de lumini care atrag aprecierea cetățenilor. Acest lucru poate părea o tradiție normală, mai ales în contextul solstițiului de iarnă, când se întunecă mult mai repede. Pentru creștini, însă, aceste lumini nu sunt doar decorative, ci și simbolice.

„Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină.” (Isaia 9:2)

Adevărul cheie al Crăciunului este faptul că lumea se află într-un loc întunecat, din care nu putem ieși sau vedea realitatea fără Lumina Lumii, adică Isus. Și, chiar dacă pare puțin abstract acest concept, nu cred ca n-ai avut parte de unele manifestări ale acestui întuneric – nesimțire, indiferență, ură, boală poate chiar și crimă. Așa cum avem nevoie de lumina fizică pentru a vedea ce este de făcut într-o încăpere întunecată, avem nevoie de lumină spirituală pentru a distinge „întunericul lumii” în care trăim.

Dar de ce este Isus simbolizat prin lumină? Pentru că lumina este sursă a vieții, a adevărului, și al frumosului.

1. Viața – cred că analogia perfectă aici este soarele. Toți avem nevoie de soare pentru a trăi. Fără el, am îngheța în câteva fracțiuni de secundă. În mod similar, credem că doar din Dumnezeu și „prin El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa”, iar fără El e moarte (Fapte 17:28).
2. Adevărul – dacă n-am avea faruri la mașini, nu cred că ne-am încumeta să conducem pe noapte. Acea lumină este necesară pentru ca noi să distingem realitatea drumului. Tot așa, suntem încredințați că Dumnezeu este sursa adevărului care ne ajută să distingem realitatea din jurul nostru. (Ioan 14:6).
3. Frumusețea – pentru că nimeni nu cred c-a spus vreodată: “ce urât arată toate luminițele astea decorative”. Ba din contră, de obicei auzi reacții de admirație atunci când apar lumini decorative. Lumina aduce frumosul și aceasta ne îmbucură. Tot așa, vedem frumusețea lui Dumnezeu prin întruparea Fiului său Isus, de Crăciun – un act plin de frumusețe, smerenie și dragoste.

Astfel, de Crăciun celebrăm venirea Luminii de care avem așa disperată nevoie. Ea vine în forma întrupată a lui Hristos.

Întruparea

Dacă acest cadou al întrupării lui Hristos te lasă puțin confuz, nu te ambala :). Întruparea e un concept greu de înțeles întru totul, dar sper ca următoarea imagine să-ți dea puțin mai mult context: 

Gândește-te la un scafandru care mai întâi de toate renunță la haine, își leagă o piatră de picior, iar apoi plonjează în mare, scufundându-se tot mai mult. Mergând de la apă verzuie și caldă la apă tot mai neagră și rece, coboară într-un mediu unde presiunea crește, unde lucrurile devin tot mai mâzgoase și descompuse, ca mai apoi să revină în sus, din nou la culoare și lumină. Cu plămânii gata-gata să explodeze, înoată până în momentul când dă de aerul de la suprafață, ținând în mână perla după care mersese în adânc.

Cam așa e și cu întruparea. Hristos S-a dezbrăcat de „Sine Însuşi”, S-a făcut „asemenea oamenilor” și S-a coborât după noi în ciuda mediului nefavorabil, pentru a ne lua din mocirla păcatului și a ne aduce la lumină (Filipeni 2:7-11). Astfel, Dumnezeu ia formă umană pentru a ne aduce la viață, pentru a ne expune la adevăr, și pentru a ne înfrumuseța viețile cu bucuria pe care o primim de la El.

Surse:

1. Keller, T., Hidden Christmas: The Surprising Truth Behind the Birth of Christ. United States: Viking, 2016.
2. Lewis, C.S., Miracles, United States: Macmillan, 1947.

De multe ori, poate meditezi la scenarii de tip „dacă”: „dacă aș fi învățat mai bine, aș fi avut un job mai bun”, „dacă mă comportam diferit, nu m-aș fi despărțit” […] și lista poate continua. Sentimentul de vinovăţie este strâns legat de conştiinţă, care te ajută să faci distincţia între bine şi rău, te ajută să înveți din greșeli și să devii o persoană mai bună.

Putem spune că există două tipuri de vină: una „sănătoasă” și alta „nesănătoasă”. Vina „sănătoasă” este atunci când conștientizezi că ai încălcat anumite standarde. Vina „nesănătoasă” intervine atunci când te învinovățești pe nedrept (de exemplu, un copil se poate simți vinovat când părinții se ceartă) sau când nu reușești să te ridici la nivelul propriilor așteptări („voi lua zece la examen”, „copiii mei vor avea meserii bune” etc.). Voi scrie mai departe despre vina pe care o vom numi „sănătoasă”.

Când sentimentul vinovăţiei se permanentizează, calitatea vieţii este grav alterată. Această stare devine un mare consumator energetic, din cauza scenariilor care apar în mintea celui „vinovat”, în încercarea de a „repara”, de a fi iertat şi de a schimba situația actuală. Cum poți combate aceste gânduri, din perspectivă creștină?

1. Diferența dintre vinovăție și pocăință

Permanentizarea sentimentelor de vinovăție conduce la autodistrugere, dar Dumnezeu își dorește ca tu să te căiești și să mergi înainte. Doi oameni L-au trădat pe Isus, în noaptea răstignirii. Iuda s-a întristat (sentiment de vinovăție) și, ulterior, s-a sinucis. Petru s-a întristat (sentiment de pocăință), dar a rămas credincios mai departe. Dacă te confrunți cu gânduri de vinovăție, le poți lăsa să-ți consume viața sau poți veni cu eșecul tău înaintea lui Dumnezeu și El te va ierta (1 Ioan 1:9), te va elibera de vinovăție și îți va da pace (Ioan 14:27).

Totodată, întristarea este strâns legată de iertare: să ierți persoanele care ți-au greșit (Matei 6:14-15), sau să-ți ceri iertare față de cine ai greșit iar atunci când este posibil, să salvezi relația (Matei 5:23-25, Efeseni 4:26).

2. Dacă Dumnezeu te iartă și tu trebuie să te ierți

Nu există păcat prea mare pe care Dumnezeu să nu-l ierte. Îți amintesc că Isus a murit pentru păcatele întregii lumi (1 Ioan 3:16, 2 Corinteni 5:21). Poți scăpa de trecut dacă încetezi să te mai gândești la el. Apostolul Pavel, înainte să-L întâlnească pe Hristos, distrugea biserici și trimitea creștini la moarte. Reîntors în acele cetăți … cine crezi că îl așteptau acolo? Văduve, orfani… Oameni a căror vieți el însuși le distrusese! Dacă Pavel nu ar fi reușit să treacă peste toate acestea, nu ar fi împlinit niciodată misiunea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu.

Bineînțeles, Pavel n-a suferit de amnezie, era conștient că este păcătos (1 Timotei 1:15), dar știind ca Dumnezeu l-a iertat, s-a iertat pe sine și a ales să uite trecutul. (Filipeni 3:13).

În concluzie, nu-ți da voie să devii prizonier al trecutului! Greșeala ta a fost o lecție, nu o sentință pe viață! Când decizi să uiți, Dumnezeu te va ajuta să o faci și îți va da harul și pacea de a merge înainte. El te va face mai puternic și mai înțelept, capabil să sfătuiești pe alții care trec prin situații similare. Dacă te lupți cu sentimentul vinovăției, lasă-L pe Dumnezeu să te ierte, să-ți vindece rana emoțională și să te ajute să mergi înainte.

Surse:

1. Gass, B., Gass, D., Uită și mergi înainte, Fundația Seer România. Disponibil la: https://fundatiaseer.ro/uita-si-mergi-inainte/. Consultat/accesat: 16.12.2020
2. Houdmann, M., What does the Bible say about dealing with regrets?, Got Questions. Disponibil la: https://www.gotquestions.org/dealing-with-regrets.html. Consultat/accesat: 16.12.2020

Durerea transmite mesaje. Lipsa acestora ne-ar putea pune viața în pericol în fiecare zi.  În cartea “Darul durerii”, Philip Yancey descrie dramele prin care treceau bolnavii de lepră pe care îi trata, prin simplul fapt că lipsea feedback-ul negativ de la organism. Atunci când se așezau de exemplu pe o sobă sau intrau în contact cu un obiect ascuțit nu aveau nici o durere, nici un semnal care să îi atenționeze să se oprească, ajungând astfel să piardă pe rând membre ale trupului. Lepra afectează sistemul nervos central și astfel mesajul durerii este blocat, bolnavul rămânând fără protecție

Bolile, afecțiunile, tulburările de care suferim poartă informații valoroase legate de problemele la care am fost expuși, ajutându-ne să luăm măsuri noi și să facem schimbări. Diferența dintre durere și suferință este că prima este în trup, iar a doua în minte (suflet). Depresia este o boală, deprimarea e o stare temporară. Uneori suntem deprimați: poate fi o astenie, o pierdere, un eșec, etc. Știm însă că avem de-a face cu o boală (sau depresie majoră) atunci când principalele activități ale vieții sunt afectate mult sau total: când nu mai putem menține un job, când ne simțim rău în cea mai mare parte a zilei și zile la rând, când relațiile cu cei dragi nu mai funcționează din cauza acestor stări, când apar insomnii sau gânduri legate de moarte și toate acestea durează mai multe săptămâni iar orice efort de a ieși de acolo e zadarnic.

Cauze

Cauzele pot avea legătură cu 3 surse diferite ce coincid cu componentele din care suntem creați: trup, suflet și duh.

Semnalele specifice sunt mesaje importante de luat în considerare
înainte ca lucrurile să se agraveze.

Semnale fizice: când organismul e forțat excesiv și echilibrul nutritiv sau ciclul veghe-somn nu sunt respectate pentru mai mult timp, se instalează lipsa de energie și apatia continuă. O responsabilitate mare pentru scăderea calității somnului o are interacțiunea cu ecranele până noaptea târziu. Când dezechilibrul se instalează la nivelul creierului, acesta nu mai dozează corect neurotransmițătorii și declanșează reacții chimice care se manifestă prin simptome somatice și emoționale. Creierul transmite astfel faptul că organismul nu funcționează corect.

Semnale la nivelul sufletului (minții): gândurile generează emoțiile și stările. Gândurile sunt organizate în niște tipare care pot “stresa” creierul ca organ peste măsură – dacă asta se întâmplă un timp îndelungat, îl “aruncă” în stare de urgență, de alertă, de panică. Printre cele mai frecvente astfel de gânduri sunt cele catastrofice (impresia că orice lucru negativ e groaznic, horror, apocaliptic) inacceptarea frustrării (eu nu suport așa ceva, nu e normal să mi se întâmple) și absolutismul (trebuie să fie totul conform cerințelor mele ideale) care e frate cu perfecționismul. Sufletul filtrează realitatea, dacă filtrul e prea întunecat atunci creierul se va umple de material nociv, negativ care îl va duce la colaps, instalându-se astfel depresia. Dar unde  schemele de gândire sunt flexibile și integrează suferința în meniul vieții, rezistența la depresie e mare. „În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți…” (Isus).

Semnale la nivel de duh: când conexiunea cu Dumnezeu e slabă sau lipsește, apare lipsa de sens sau vidul existențial. Viktor Frankl a spus:

“Dacă ai un DE CE poți suporta ORICE”.

Când viața se rezumă doar la împlinirea nevoilor umane, oricât de mare ar fi satisfacția, omul prin chiar abundența respectivă va avea dovada insuficienței planului orizontal pentru a acoperi nevoile spirituale. “Dacă văd în mine dorințe pe care nimic din lumea asta nu le poate împlini înseamnă că am fost creat pentru alță lume”. C.S. Lewis. Omul fără Dumnezeu, fără planul vertical trăiește cu nevoia continuă de a compensa o lipsă fundamentală, fapt care poate sta la baza unei depresii.

Tratarea depresiei

În procesul de tratare a depresiei e important să se acorde atenție fiecăreia din cele 3 componente; chiar dacă cauzele sunt legate de una dintre ele, întărirea celorlalte două contribuie mult la restabilirea sănătății generale. Totuși, rolul principal în vindecare este cel spiritual, de la nivelul duhului. Conectarea acestuia cu Sursa, cu Dumnezeu, asigură restaurarea ființei întregi și funcționarea ei optimă.

Bogdan Prejban
Consiliere Creștină și Psihoterapie

Introducere

Imaginea diavolului în cultura noastră variază de la un șarpe atrăgător, până la binecunoscuta apariție de tip satiră, personajul cu coarne sau coadă bifurcată¹. Diavolul poate lua o mulțime de forme culturale, majoritatea având în comun ideea de manifestare a răului². În Biblia creștină, este definit ca sursă a păcatului inițial și ca entitate ce cutreieră pământul şi ademenește oamenii spre rău.
În cele ce urmează, vom încerca să analizăm imaginea lui Satan în cultura populară, privind mai apoi la originea, numele şi identitatea lui în cultura şi credinţa creştină.

Diferite nume ale diavolului

• Satan, provine din traducerea greacă a cuvântului ebraic: ha-satan³, care înseamnă adversar. În Biblie este folosit ca un titlu, cu referire la oameni care se opun unul altuia (1 Împărați 5:4) sau la ființele spirituale aflate în prezența lui Dumnezeu (Iov 1:6). 
• Diavol este traducerea cuvântului grecesc diabolos. Acesta descrie o persoană care vorbește pentru a defăima. În Biblie este folosit cu același sens, și anume cel care acuză oamenii lui Dumnezeu. 
• Lucifer este denumirea latină pentru planeta Venus. Lucifer, ca nume propriu, este asociat cu episodul căderii din cer a lui Satan. În acest pasaj, Isaia vorbește despre regele Babilonului, pe care îl numește cel strălucitor, fiu al zorilor, pasaj asociat cu rebeliunea lui Satan⁴.
• Beelzebul este asociat cu numele zeului canaanit Baal și este folosit în tradiția creștină ca și un alt nume pentru Satan. Este cunoscut în demonologie (disciplină care se ocupă cu studiul demonilor) ca unul dintre cei șapte prinți ai Iadului⁵.

Imaginea diavolului în tradiția creștină

Portretizarea răului în scripturile ebraice este însoțită de un set de imagini și narațiuni care se îmbină asemenea unui puzzle. Pentru a înțelege mai profund această abordare, vom urmări povestea diavolului așa cum e ea descrisă în Geneza, prima carte dintre scrierile evreiești.

Geneza descrie procesul prin care Dumnezeu a creat oamenii și animalele, așezându-i în Grădina Eden. Natura acestui loc este interesantă, deoarece aici este descrisă întâlnirea dintre primii oameni și șarpele, prezentată în Biblie ca prima formă de manifestare a răului. Eden este un pământ al frumuseții și al abundenței,  unde creaturile cerești există alături de creaturile pământene⁶. Adam și Eva trăiau în acest loc unde ființele spirituale existau împreună cu ei, luând forme diverse. Așadar, putem să intuim identitatea și natura șarpelui din Geneza.  

Cu toții putem asocia cu ușurință diavolul cu imaginea șarpelui din Eden, care i-a corupt pe oameni. Încă din primele indicii din Geneza, șarpele nu pare să fie o ființă oarecare: „Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu.”(Geneza 3:1). Este un șarpe vorbitor, cu o anumită cunoaștere a scopurilor lui Dumnezeu: „dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu.” (Geneza 3:5).

Imaginea șarpelui este folosită în Biblie și de către profetul Isaia, atunci când descrie creaturile ce înconjoară tronul lui Dumnezeu, folosind termenul „serafimi ”, care se traduce prin „șerpi veninoși”⁷.

Imaginea diavolului în Evanghelii

Satan este inamicul principal al lui Isus în Evanghelii. Personificarea răului prin imaginea șarpelui este înlocuită în Evanghelii cu ideea de rebeliune a oamenilor, care au ales să venereze alte lucruri în locul lui Dumnezeu. În scrierile lui Pavel găsim referiri la surse ale răului denumite puteri şi autorităţi, care îi atrag pe oameni: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva conducerilor, împotriva autorităţilor, împotriva puterilor acestui veac întunecat.” (Efeseni 6:12 NTR)

În Noul Testament, răul se manifestă și prin intervenții demonice, pe care Isus le confruntă în mod direct. În timpul umblării lui pe pământ, demonii și spiritele rele îi erau supuse: „El porunceşte ca un stăpân chiar şi duhurilor necurate, şi ele Îl ascultă!” (Marcu 1:27)⁸

De ce este aceasta o întrebare care contează

După toate aceste informații parcurse împreună, poate vă mai amintiți întrebarea cu care am început: cine este diavolul și de ce este important să ne punem această întrebare. Fie că adoptăm viziunea biblică despre diavol, fie că acesta este doar un construct cultural pentru noi, diavolul ne reamintește simplul fapt că răul este real și că se manifestă în viața de zi cu zi. Indiferent de concepția noastră despre lume, răul este realitatea pe care nu o putem ignora. Această întrebare aduce cu sine provocarea de a reflecta la sursele răului în lume, precum și la responsabilitatea de a ne opune acestui rău.

Surse:

1. https://sites.google.com/site/satanthebiblevspopularculture/
2. https://observationdeck.kinja.com/the-devil-is-in-the-details-a-short history-of-satan-i-1749571274
3. https://sites.google.com/site/satanthebiblevspopularculture/popular-culture/literature
4. https://sites.google.com/site/satanthebiblevspopularculture/popular-culture/television
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cap-de-Mort
6. https://en.wikipedia.org/wiki/Beelzebub
7. https://d1bsmz3sdihplr.cloudfront.net/media/Study%20Notes/SBS_06_VN_Final_1.pdf
8. Dunn, James D. G.; Rogerson, John William, Eerdmans Commentary on the Bible. Grand Rapids, Michigan: William B. Eerdmans Publishing Company, 2003.
9. Jeffrey Burton Russell, The Devil: Perceptions of Evil from Antiquity to Primitive Christianity, Cornell University Press 1987.

Poveste de adormit copii?

Poate ai auzit că Raiul e un loc plin de lumină, îngeri cu harfe și străzi pavate cu aur – un loc unde merg oamenii care au încercat să fie cât mai buni și n-au dat în cap la nimeni. Și poate că, după o conversație de genul, te gândești că tot ce mai lipsește e proverbialul câine cu covrig în coadă… pentru că treaba asta pare un mit. Totuși, îți propun un exercițiu de imaginație: dacă ți-aș spune că Raiul este o promisiune, că primim ceea ce ne dorim, ce ți-ai imagina? Un loc unde e veșnic vară, la all-inclusive? Sau un loc unde nu duci lipsă de nimic?

Gânditorul agnostic Julian Barnes oferă un răspuns interesant. El își imaginează Raiul ca fiind un loc unde, surpriză, Dumnezeu nu este prezent, iar orice dorință e îndeplinită. Astfel, el merge în croaziere, devine chirurg, are aventuri amoroase cu nenumărate femei și întâlnește toți fotbaliștii care au existat vreodată. Dar, după toate acestea, ajunge la o concluzie sumbră: Raiul este “o idee foarte bună, chiar perfectă, ai putea spune, dar nu e pentru noi”, oamenii¹.

În ciuda tuturor dorințelor împlinite, Barnes nu mai găsește plăcere în nimic. Croazierele, cariera, sexul și fotbaliștii își pierd acum tot farmecul. Raiul acesta imaginar ajunge să fie un loc de tortură emoțională și mentală veșnică. Într-un mod ironic, pamfletul divin al lui Barnes devine o schiță a iadului. Oare cum e posibil așa ceva? Aici, cred că narațiunea Biblică dezvoltă cel mai cuprinzător răspuns: când elimini sursa dragostei, a credincioșiei, a bucuriei și a tot ce este bun și frumos, adică pe Dumnezeu, transformi visul divin într-un coșmar nihilist. 

Până aici am văzut cum imaginația seculară fie respinge ideea de Rai, fie o modelează după lumea noastră și ajunge să-și disprețuiască propria creație. Acum să vedem perspectiva oferită de Biblie, care prezintă trei lucruri fundamentale despre Rai:

Răsplată

Cerul este răsplata celor care cred în Evanghelie. Dar poate că te gândești: “Nu e puțin cam arogant și îngust la minte să credeți că doar voi o să primiți răsplată?” Sper că din tot acest articol să fie evident răspunsul: singurele persoane care vor avea parte de această răsplată, Raiul, așa cum e descris în Biblie, sunt cei care cred în Evanghelie. Pentru că, dacă nu crezi în mesajul că noi oamenii suntem afectați de păcat, dar că putem fi salvați doar prin ceva exterior nouă (Isus), pentru a fi reuniți cu sursa a tot ce e bun, iubitor și frumos (Dumnezeu), atunci, inevitabil vei ajunge la aceeași concluzie cu Barnes – că Raiul nu e pentru tine. Așa cum spunea și poetul britanic John Milton, ceea ce ne dorim, poate să facă “din Rai un Iad și-un Iad din Rai”².

Vindecare

Transformarea din ideal în imperfect pe care o descrie și Barnes e în concordanță cu imaginea din Geneza, unde vedem ce se întâmplă când oamenii vor lucrurile așa cum și le doresc ei și nu cum au fost create de Dumnezeu. Totul se destramă. Căzuți din prezența lui Dumnezeu, noi continuăm să cădem, sau să degenerăm, din punct de vedere psihologic, social și fizic (precum anxietate, conflict și boală). 

Cerul revendică această realitate și redă speranță acestui peisaj sumbru. Când Apocalipsa vorbește despre “pomul vieții” (Apocalipsa 22:2) aflat pe malurile Raiului, nu e neapărat o descriere topografică, ci o aducere aminte că în Cer vom experimenta pe deplin vindecarea lui Dumnezeu. Lumea va fi reabilitată în prezența Lui.

Împlinire 

Gândește-te la ultima dată când ți-ai dorit ceva nespus de mult, doar ca să rămâi dezamăgit odată ce l-ai obținut. Și poate, dacă te gândești bine, îți dai seama că situația asta se repetă cu fiecare lucru dorit. Poți avea cea mai bună carieră și să continui să tânjești după acceptare. Sau cea mai extraordinară soție și să tânjești după dragoste³. Neîmplinirea sufletului uman este nemărginită și, așadar, nu poate fi împlinită de lucruri finite – la fel cum demonstrează și povestea lui Barnes. Indiferent de ce ne oferă lumea, ne dorim mai mult.

Dar să nu uităm că Raiul în viziunea lui Barnes era lipsit de elementul cheie: Dumnezeu. De fapt, cel mai important și clar mesaj al Bibliei despre Rai este că nu există nimic acolo în afară de Dumnezeu. Învățătura biblică despre Rai ne schimbă inima și gândirea să conștientizăm că nu lucrurile ce le-am putea experimenta în Cer ne vor aduce fericirea, ci prezența lui Dumnezeu (Psalmul 16:11, Apocalipsa 21:3). El e cheia împlinirii noastre. 

Surse:

1. Barnes, Julian . A History of the World in 10 1/2 Chapters. United States, Knopf Doubleday Publishing Group, 2011.
2. Milton, John. Paradisul Pierdut. Traducerea Adina Begu. Romania, Aldo Press
3. https://gospelinlife.com/downloads/heaven-5931/